banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8778 - 29 oct 05:43

Bani de la stat şi UE pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 26 mai 2015

Angajatorii ar urma să primească sume consistente de la stat şi din fonduri structurale în cazul în care angajează stagiari sau ucenici.

Tinerii şomeri şi angajatorii beneficiază de importante sume de bani din bugetul statului român pentru facilitarea accesului pe piaţa muncii. Prin programul „Garanţia pentru tineri" urmează să se acorde suplimente şi din fonduri europene în baza unor proceduri la care se lucrează în această perioadă. Toate benefiicile acordate tinerilor şomeri au fost prezentate în cadrul seminarului  ,,Măsuri pentru inserţia profesională şi incluziunea socială a tinerilor", organizat weekendul trecut în Poiana Braşov de către Confederaţia Sindicală Naţională Meridian. 
 
Bani pentru stagiari, ucenici şi prime de instalare
Potrivit programului la care se lucrează în aceste zile, statul român va plăti angajatorilor 750 de lei pe lună pentru o perioadă de şase luni, iar din fonduri europene se va asigura un plus de 300 de euro pentru fiecare tânăr de până în 25 de ani angajat. Pentru un ucenic, statul român asigură în prezent suma de 300 de lei lunar pentru întreaga perioadă de ucenicie, iar odată cu obţinerea fondurilor europene prin programul Garanţia pentru tineri încă 250 de euro lunar. În funcţie de nivelul de calificare, această sumă poate fi acordată pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 3 ani.
În prezent un tânăr şomer aflat în evidenţele statului poate primi o primă de instalare în valoare de 3.500 lei dacă îşi găseşte un loc de muncă şi îşi schimbă domiciliul în localitatea în care se află respectivul loc de muncă, iar prin programul finanţat cu fonduri europene Garanţia pentru tineri urmează să mai primească 1.000 de euro. De asemenea, un tânăr şomer primeşte în prezent 1.000 de lei dacă se angajează şi face naveta la o distanţă mai mare de 50 de kilometri, iar prin programul cu fonduri europene Garanţia pentru tineri urmează să primească în plus 250 de euro. În prezent, prima de instalare şi prima de încadrare se acordă o singură dată, la angajare, persoanei respective, indiferent de vârstă.
De asemenea, tinerii care iniţiază o afacere şi creează întreprinderi mici şi mijlocii, cu accent pe cele cu profil non-agricol din mediul urban vor putea primi o finanţare sub  formă de pachete integrate în valoare de aproximativ 30.000 de euro din Fondul Social European şi/sau Iniţiativa privind Ocuparea Tinerilor.
 
Nici liderii de sindicat nu ştiau de ajutoarele financiare
Liderii de sindicat din judeţele Regiunii Centru de dezvoltare centru au precizat că nu cunoşteau facilităţile de care pot beneficia tinerii şomeri prin programele de ucenicie, stagiatură, voluntariat, formare, evaluare şi consiliere profesională. ,,Tineretul reprezintă o adevărată problemă. Vă rog să fiţi cât se poate de atenţi ce faceţi în instituţii cu tinerii, să le oferiţi o şansă! Ucenicia, stagiatura, voluntariatul trebuie să se regăsească în capitole distincte ale contractelor colective de muncă pe care le încheiaţi. Prin participarea dumneavoastră la şedinţele organismelor de dialog social, la negocierea contractelor colective de muncă, la dezbaterile din organismele colective de conducere ale diverselor societăţi comerciale, de administraţie publică locală şi centrală puteţi veni cu măsuri concrete şi puteţi determina angajatorii să folosească toate facilităţile legale pentru angajarea tinerilor. «Garanţia pentru Tineri» presupune ca toţi tinerii sub 25 de ani  să beneficieze de o ofertă privind un loc de muncă de calitate, de continuare a educaţiei, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu, într-un interval de patru luni de la înregistrarea la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă", a precizat Ion Albu, preşedintele executiv al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian.
Şomajul în rândul tinerilor români între 15-24 de ani are o rată de  23,6% (33,3% in mediul urban; 17,1% in mediul rural), după cum arată ultimele date centralizate la finalul anului 2013 la nivel naţional. 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie