banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8695 - 06 iul 00:54

Banca de Cultură, „banca primăriei” pentru banii de evenimente private. Noile reguli au fost publicate

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 07 iulie 2026

Brașovenii pot îmbunătăți Ghidul de finanțare a proiectelor culturale independente. Din acest an, finanțările sunt aprobate de Centrul Cultural Apollonia

Banca de Cultură, „banca primăriei” pentru banii de evenimente private. Noile reguli au fost publicate

Începând din acest an, Centrul Cultural Apollonia - Banca de Cultură va gestiona programul de finanțare a proiectelor culturale independente și a început demersurile în acest sens. Astfel, în perioada 7 – 16 iulie, se derulează etapa de dezbatere publică pentru noul ghid de finanțare a acestor proiecte.

Doar în Brașov
Potrivit Primăriei Brașov, Ghidul supus dezbaterii publice prevede că proiectul cultural trebuie să se desfășoare strict în municipiul Brașov și trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii, printre care: 
- durabilitatea impactului cultural, economic și social, după caz, pentru municipiul Brașov; 
- contribuția la interesul cultural al comunității (facilitarea / dezvoltarea accesului la cultură, atragerea publicului, contribuția la dezvoltarea sectorului turistic-cultural, după caz și importanța, reprezentativitatea sau valoarea culturală/artistică a proiectului pentru  municipiul Brașov).

8 domenii agreate
În proiect se mai arată că domeniile culturale pentru care se pot depune cereri de finanțare nerambursabilă sunt: arte vizuale; muzică; teatru; dans; cinematografie; literatură; patrimoniu material și imaterial al municipiului Brașov. 

Maxim 100.000 de euro, maxim 50% bani publici
În ceea ce privește componenta financiară, una dintre modificări este cea legată de valoarea maximă a finanțării nerambursabile, care nu poate depăși 100.000 lei pentru un proiect cultural, iar această finanțare de la bugetul local poate fi de maxim 50% din costul total eligibil al proiectului cultural.
De asemenea, contribuția financiară proprie a solicitantului trebuie să fie minim 20% din totalul cofinanțării proiectului cultural, și trebuie dovedită la momentul semnării contractului de finanțare printr-un extras de cont.

Amendamente, până în 16 iulie
Proiectul ghidului este disponibil pe site-ul Centrului Cultural Apollonia. Persoanele interesate pot face propuneri de modificare și completare a proiectului privind aprobarea „Ghidului solicitantului pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul Centrului Cultural «Apollonia Hirscher» Brașov a proiectelor culturale” în perioada 7 – 16 iulie, ora 14.00, pe e-mail: finantare@apolloniabrasov.ro; prin poștă (str. Michael Weiss nr.22, Municipiul Brașov, cod poștal 500031) sau la sediul Centrului Cultural „Apollonia Hirscher” (program depunere: luni-vineri, între orele 11.00-14.00).
Materialele transmise vor purta mențiunea - Propuneri privind proiectul de hotărâre al Consiliului Local privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul Centrului Cultural „Apollonia Hirscher” Brașov a proiectelor culturale având ca inițiator Centrul Cultural „Apollonia Hirscher” Brașov.

Experiența 2024
Municipalitatea brașoveană a decis să schimbe regulile de finanțare a proiectelor culturale independente după ce la ediția anterioară a acestui program, derulată la începutul anului 2024, au fost identificate mai multe probleme în implementare, care au dus la mai multe procese pentru recuperarea sumelor acordate de municipalitate. Astfel, au fost operate o serie de modificări a procedurii anterioare, pentru a se evita eventualele neînțelegeri.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional