Bădărănia afectează grav omenia!

Cine oare nu a avut parte, odată sau de mai multe ori în viaţă, de atitudini bădărane din partea unora dintre semeni? Sau care dintre noi, având parte de astfel de comportamente din partea celorlalţi, nu a fost câtuşi de puţin afectat?
Bădărănia, având ca sinonime cuvinte ca necioplit, grosolan, mitocan, mojic, are în vedere, în general, comportamentul unui om lipsit de educaţie şi anume de acea educaţie informală pe care o primim înainte de toate în familie. De aici şi cei „şapte ani de acasă”, acest concept transmis de-a lungul timpului care reflectă modul în care părinţii au ştiut, sau nu, să îşi educe copiii. Cu această educaţie primită în mijlocul familiei copilul iese în lume şi devine oglinda părinţilor, reflectând comoara de virtuţi şi de atitudini faţă de semeni, pe care părinţii au sădit-o în inima celui mic. Bădărănia reflectă lipsa acestei educaţii informale în familie, dar nu numai. De ce? Pentru că există şi „bădărănii inteligente”, gesturi murdare, sau atitudini grosolane venite din partea unor oameni educaţi, „cu şcoală”. Dacă bădăranului needucat în familie şi fără educaţie şcolară i s-ar potrivi mai bine sinonime ca necioplit, sau grosolan, celui „şcolit” cred că pe lângă cele două sinonime „neşcolite” i s-ar potrivi destul de bine cuvinte ca parşiv, viclean, mitocan şi, de ce nu, mârlan. Sau ţopârlan.
Dacă poţi înţelege grosolănia, mitocănia celui lipsit de educaţia familială şi de cea şcolară, este greu de acceptat raţional îngemănarea dintre bădărănie şi studii şcolare avansate. Aici, modalităţile de manifestare ale bădăranului sunt mai absconse sau, aşa cum am spus mai sus, parşive.
În primul rând, bădăranului şcolit îi place să manipuleze şi ştie să o facă cu îndemânare. Manipulează în primul rând emoţional, dar şi raţional, prin argumente false care să îl aducă în poziţia de a fi stăpân absolut peste situaţia creată. De asemenea, într-un dialog în care opiniile sunt divergente, el va încerca să îşi impună părerea folosind un ton mai ridicat al vocii, vorbind peste tine şi întrerupându-ţi de fiecare dată expunerea logic-argumentativă asupra  temei discutate, pentru că nici nu este dispus să îţi asculte opiniile. Pentru că este şcolit cunoaşte, desigur proverbul latin „Divide et impera!” şi de aceea, pentru a stăpâni situaţia, fragmentează cât poate discursul celuilalt. Dacă tu procedezi la fel de grosolan ca şi el, inevitabil se va supăra.

Făţărnicia bădăranului
Omul bădăran are tendinţa de a vorbi aproape de fiecare dată într-un mod făţarnic, folosind cuvinte sau propoziţii care sunt într-un contrast total cu atitudinea, sau cu tonul vocii, tocmai pentru a te pune în situaţii dificile atât „în direct”, faţă de el, cât şi faţă de ceilalţi. Aici apare unul dintre aspectele făţărniciei pe care Domnul Iisus Hristos a dezavuat-o de atâtea ori. Tocmai de aceea, nu este bine să te bucuri niciodată de laudele, de aprecierile pe care ţi le poate aduce un bădăran, un făţarnic, deoarece pentru el este la fel de uşor să te ajute să cazi din înălţimile la care, cu nesinceritate, te-a ridicat prin laude mincinoase.
Bădărănia nu este niciodată însoţită de sinceritate, de blândeţe, de iubirea faţă de adevăr, sau de dragostea faţă de aproapele. De aceea un creştin nu poate fi nicidecum bădăran. Bunul simţ, delicateţea, respectul faţă de celălalt, sunt virtuţi cu care au fost înzestraţi înaintaşii noştri, virtuţi dobândite în primul rând în timpul celor „şapte ani de acasă”, dar şi prin atenţia de a avea un comportament adecvat, decent, în comunităţile din care făceau parte.
Dumnezeu iubeşte inimile simple şi curate în care nu poate zăbovi duh viclean. Să fim aşadar atenţi şi să nu uităm că orice păcat, inclusiv bădărănia, poate fi învins prin pocăinţă sinceră şi prin întoarcerea la o viaţă curată.