Azi e ziua în care se petrece ca la Paşti, cu miel şi ouă roşii

„Hristos s-a Înălţat!” se spune astăzi, ultima zi din an în care se ciocnesc ouă roşii.

Înălţarea Domnului, una dintre cele 12 mari praznice împărăteşti ale creştinătăţii, este prăznuită cu mare fast în ziua de joi din săptămâna a şasea de după Paşte. La 40 de zile de la Învierea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Mântuitorului Iisus la ceruri, un important eveniment din viaţa sa pământeană.  În acea zi, Iisus cel Înviat li s-a arătat din nou „ în trup” ucenicilor şi Maicii Sale. La fel ca de Paşte, de Înălţare se înroşesc şi ciocnesc ouă şi se spune: „Hristos s-a Înălţat!” şi „Adevărat a Înălţat”.

Ziua lui Ispas
În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, un cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care în traducere înseamnă (Mântuitorul).  Legenda spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul: să fie bine dispuşi, să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia.
Totodată, sărbătoarea Înălţării este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii în comunitatea în care au domnit resentimentele. În familia care respectă aceste tradiţii va domina veselia, iar necazurile şi ghinioanele se vor îndepărta de gospodăria respectivă.
Nu trebuie să ne certăm cu nimeni în ziua praznicului şi nu trebuie să încurajăm resentimentele. Dacă respectăm această datină, moştenită din moşi-strămoşi, duşmanii nu vor avea putere asupra noastră şi vom fi mai sănătoşi tot anul.

Moşii de Înălţare
La Înălţare, este ultima zi din an când se vopsesc ouă roşii, ca şi la Paşte, şi se sfinţesc la biserică. Meniul tradiţional e unul ca la Paşti, cu miel şi pască. La sfârşitul slujbei, se împart săracilor pachete cu preparate specifice praznicului: ouă, pască, plăcinte, pâine, ceapă verde şi rachiu.
În multe zone geografice din ţară se organizează Moşii de Ispas. De aceea, în ziua praznicului se fac pomeniri la biserică pentru rudele decedate. Totodată, atât mormintele rudelor, cât şi mormintele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru ca cei răposaţi să se odihnească în pace şi să alunge strigoii din acele cimitire.
Se crede că cine moare de Ispas ajunge direct în Rai. Tradiţia spune şi că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, care au venit în ziua de Paşti la casele unde au trăit o viaţă întreagă, se înalţă din nou la cer. Alimentele date de pomană reprezintă merindele necesare pentru călătoria de întoarcere la ceruri.

Tradiţia leuşteanului
În tradiţia populară, gospodarii trebuie să împodobească ferestrele casei cu frunze de leuştean, o plantă cu rol protector împotriva pagubei şi a bolilor pe parcursul anului.
Tot în această zi, pentru farmacia casei, se culeg florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice (protectoare). Se crede că paltinul, nucul, alunul şi leuşteanul au puteri vindecătoare, dacă sunt culese în ziua marelui praznic.

Atenţie la sare şi chibrituri
Există o superstiţie adânc înrădăcinată în memoria românilor: în ziua de Ispas nu este bine să dăm cu împrumut , orice ar fi, sare şi chibrituri.
Nu se dau cu împrumut chibrituri (surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va avea numai pagubă în casă, va fi hulit în comunitatea în care trăieşte şi toată familia va avea numai necazuri. Toate rudele vor avea inima rea ca focul.
Aceeaşi interdicţie se referă la sare. Nu se dă sare din casă pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras pentru smântână.

Paştele Cailor chiar există
De-a lungul timpului, sintagma „la Paştele Cailor” a păstrat un sens peiorativ, semnificând o dată care, de fapt, nu există în calendar (a împlini până la Paştele Cailor, adică niciodată). În realitate, Paştele Cailor se sărbătoreşte în ziua de Înălţare a Domnului. Zona sa de provenienţă e Transilvania. O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năştea pe Isus, caii făceau mare gălăgie. Aceasta i-ar fi blestemat să fie animale mereu flamânde, cu excepţia unei singure zile pe an: Paştele cailor, joia din săptămâna a şasea după Paşti.