Axa Băsescu-Becali

„Cu siguranță că viitorul premier pe care îl voi numi va fi de la PD” – a declarat președintele Băsescu, într-o emisiune de televiziune, referindu-se la modul în care vede el evoluția situației politice. Ca și în alte multe cazuri în care vădește o cunoaștere destul de aproximativă a mecanismelor democratice, Traian Bă-sescu dă impresia că numirea premierului îi revine de drept. Că el este cel care spune: m-am săturat de liberali, acum voi numi un democrat în funcția de premier! Pe dl Boc, de exemplu, că e competent și ascultător. În realitate, lucrurile sunt nițel diferite. În sensul că președintele nu numește, ci desemnează cu formarea guvernului pe reprezentantul acelui partid sau al acelei coaliții care deține majoritatea parlamentară. Deci nu este un act de voință prezidențială, ci unul de respectare a Constituției și a configurației politice rezultate din alegeri. Că dl Băsescu are probleme personale de interpretare a Constituției se știe. Se știe încă din 2004, pe la sfârșit, când domnia sa a forțat lucrurile într-un mod mai degrabă haiducesc decât democratic, și în locul prietenului său Năstase, care aștepta cuminte desemnarea, i-a încredințat nobila sarcină dușmanului său Tăriceanu, după ce a pus la cale „trădarea” conservatoare. Probabil că Traian Băsescu vede și de data asta lucrurile într-un fel asemănător, cu diferența că în locul lui Călin la desemnare – sau numire? – se va prezenta Emil. S-ar părea că sondajele de opinie sunt favorabile acestei opțiuni. Dacă mâine s-ar vota, PD-ul ar obține circa 40% din voturi. Dar de unde ia celelalte 11, de care ar avea nevoie? De la PNL? Poate doar peste cadavrul lui Tări-ceanu – și asta în cazul în care PNL-ul nu va fi definitiv do-borât sub prag de exercițiul guvernării solitare. De la PSD? Partidul cu care PD-ul nu se poate alia, conform statului său, care prevede o dușmănie eternă față de fratele FSN-ist? Cu PRM-ul lui Vadim, indiferent cât va mai obține la anul? Glumiți. Cât despre artizanii „trădării” din 2004 (conservatorii și maghiarii) același sondaj dă de înțeles că n-ar obține nici măcar cifra necesară intrării în Parlament. Rămâne o singură speranță: într-un câmp politic în care susținerea prezidențială n-a creat decât adversari, răsare luminoasă figura lui Gigi Becali, călare pe calul alb al mântuirii neamului de necredincioși. Problema este însă: cât de real este optimismul statistic al momentului? Poate lua Becali mai mult de 10 procente? Și de la cine? Iar dacă le ia, nu cumva va găsi cu cale să tranzacționeze însuși postul de premier nedemocrat? Și, cu o axă de zile mari, Băsescu-Becali, către ce orizont se va îndrepta România?