Aventura comisarului european

Pentru noi problematica comisarilor europeni a început prin 2007 când am primit dreptul să deţinem o astfel de funcţie. Atunci Tăriceanu l-a propus pe Vosganian. Doar că, fiind în conflict deschis cu preşedintele (ca şi acum) acesta din urmă, care oricum avea un cui împotriva "armeanului rău", a declanşat prin băieţii săi din servicii zvonul că acesta ar fi avut niscaiva relaţii cu odioasa instituţie pre-revoluţionară. A fost suficient pentru ca Bruxelles-ul să solicite o nouă propunere. La spartul târgului a fost desemnat Leonard Orban care a apucat un portofoliu creat în pripă: multilingvismul. Până la finalul mandatului n-a fost prea clar în ce a constat acesta şi, oricum, nu i-a solicitat titularului eforturi prea mari.
Următorul comisar a putut fi propus direct de către preşedinte, care avea atunci un premier cooperant (este puţin spus...) şi sarcina a căzut în spinarea lui Dacian Cioloş, om cu solide legături externe în special pe partea franceză, care l-a şi susţinut eficient. România s-a afişat atunci în posesia unui portofoliu peste puterile (şi pretenţiile) sale, de care Cioloş s-a achitat în mod onorabil. A fost motivul pentru care s-a născut ideea menţinerii candidaturii sale pentru un nou mandat pe acelaşi portofoliu - practică nemaiîntâlnită până acum, dar ignorată în ciuda avertismetului lui Junker - de Băsescu care a profitat de iuţeala sa de mână şi de reacţia întârziată a lui Ponta. În culise, însă, acesta din urmă a reacţionat, stransmiţând o a doua nominalizare care l-a lăsat bouche- bee pe prezident taman înaninte de plecarea la summit. Rezultatul: Junker nici nu l-a mai chemat la audieri pe Cioloş, iar pe Corina Creţu a descusut-o pe partea abilităţilor sale umanitare - că nici vorba nu a mai fost de "mănosul" portofoliu al politicilor regionale, care Ponta se lauda că l-ar fi obţinut după lupte seculare. Agrementată şi de intervenţia cuplului Păcală şi Tândală prin care liderii ACL reclamau la UE presupusa ilegalitate a numirii, speranţa României într-un portofoliu "greu" s-a năruit în corul de comentarii oţărâte, în care acuzele de trădare de ţară s-au făcut şi ele auzite.
Sa stăm, însă, strâmb şi să judecăm drept: ce ne-ar fi îndreptăţit pentru o asemenea pretenţie Junker fusese destul de categoric în a spune că preferă nu doar o femeia, ci şi o persoană cu experienţă în domeniu. Or, mai mult decât Corina Creţu s-ar fi calificat, de pildă, Elena Udrea, chiar dacă exerienţa sa în materie de fonduri era mai mult românească decât europeană.
Probabil că şansa portofoliului lui Cioloş - în condiţiile pe care le-am exspus - ne-a rup niţel de realitate. Să fim serioşi, om fi noi cea de-a doua mare ţară din Est, dar doar ordinul de mărime nu justifică deţinerea unui post rezervat "dulăilor". Pentru "căţei" se inventează de obicei portofolii imediate de genul multilingvismului sau al ajutoarelor umanitare.
Rănit în onoarea sa de familist, Ponta ameninţa - voalat - cu renunţarea la portofoliu. Mi-e teamă că UE nu se va speria de acest gest de frondă, va zice mersi şi îl va oferi altora, mai bucuroşi să se înfrupte din privilegii, chiar dacă mai mici...