Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 02 august 2022
Un anunţ făcut în grabă: s-a lansat licitaţia pentru trei dintre cele patru loturi ale autostrăzii
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că licitaţia pentru trei din cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraş a fost lansată luni, 1 august.
„Astăzi (ieri - n.r.) se lansează în licitaţie trei din cele patru loturi ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraş”, a spus şeful Transporturilor cu ocazia semnării celui mai mare contract de autostradă, cel pentru secţiunea 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Piteşti.
Pe de altă parte, şi CNAIR anunţa vineri, 29 iulie, că „începe proiectarea pentru primii 60 de km de autostradă dintre Sibiu şi Făgăraş”, însă de la ce au anunţat autorităţile până la ce mai exact se va întâmpla e cale lungă.
Ulterior, CNAIR a transmis câteva detalii, care să completeze anunțul făcut în grabă de ministrul de resort.
Ce a transmis CNAIR la SICAP: 3 documentaţii de atribuire pentru lansarea procedurilor de achiziţie publică pentru Proiectare şi Execuţie Autostradă Sibiu – Făgăraş, respectiv:
- Tronsonul 2: Avrig-Mârşa (DJ105G) – Arpaşu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km şi cu o valoare estimată de 1,713 miliarde de lei (fără TVA);
- Tronsonul 3: Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km şi cu o valoare estimată de 1,836 miliarde de lei (fără TVA);
- Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) - Municipiul Făgăraş (cu o lungime de 16,26 km) şi Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată de 1,163 miliarde de lei (fără TVA).
Datele limită pentru depunerea ofertelor sunt:
- 11 octombrie 2022/Tronsonul 2
- 12 octombrie 2022 /Tronsonul 3
- 13 octombrie 2022/Tronsonul 4.
„Pentru fiecare tronson perioada de proiectare va fi de 12 luni şi cea de execuţie a lucrărilor va fi de 36 de luni, iar întregul proiect este finanţat din fonduri europene nerambursabile. Anunţurile de participare vor fi vizibile ulterior publicării acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, a informat CNAIR, alături de câteva imagini cu simulări în teren ale autorstrăzii.
În total Autostrada Sibiu – Făgăraş are 68,05km, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la 7,5 miliarde de lei cu TVA. Tronsonul nelicitat este tronsonul 1: Boiţa (Autostrada Sibiu-Piteşti) si Avrig-Marsa (DJ105G) - 14,25 km.
Un SF-ul lansat de pe vremea lui Dan Şova, lăsat în aer ani la rândul
Graba cu care CNAIR şi ministrul Grindeanu au ţinut să comunice pe acest subiect vine în contrapunct cu parcursul acestui proiect în fazele de întocmire al documentaţiilor: 7 ani au avut nevoie autorităţile să pună la punct SF-ul şi dosarele de licitaţie.În 2014, când Dan Şova trăgea frâiele infrastructurii rutiere, Compania de Autostrăzi scotea la licitaţie pe bandă rulantă contracte de studii de fezabilitate. Unul din acele contracte se referea la revizuirea SF-ului pentru autostrada Sibiu - Braşov, un proiect care înainte de acel moment era gândit doar ca drum expres.
Iniţial, licitaţia avea un termen complet nerealist: 4 luni pentru revizuirea studiului de fezabilitate. Ulterior, datele contractuale au fost modificate, iar în aprilie 2015 era semnat contractul de circa 16,3 milioane de lei cu Consitrans, cu termen 17 luni.
Oficial lucrările la SF au început în mai 2015, dar s-au împotmolit în probleme birocratice, iar un an întreg a fost suspendat din lipsă de finanţare.
A urmat apoi o lungă dezbatere între CNAIR, Consitrans şi Jaspers privind traseul autostrăzii, iar abia în 2019 au început primele foraje geotehnice pe traseu.
În 2021, ministrul de atunci Cătălin Drulă spunea că derularea acestui proiect este un exemplu de „aşa NU”. „După mine, cauza principală a întârzierii acestei autostrăzi a fost lipsa de interes politic pentru acest proiect”, declara pe atunci Drulă pentru HotNews.ro, spunând că va încheia proiectul şi va lansa licitaţia în august. Nu s-a mai întâmplat însă, iar în septembrie a părăsit ministerul.
SF-ul în sine a fost aprobat abia la finalul anului 2021, în decembrie. De atunci şi până acum, momentul trimiterii documentaţiei la ANAP au trecut alte 7 luni.... În total sunt 7 ani care au trecut de la demararea licitaţiei pentru documentaţie şi licitaţia de execuţie.



Primăria Braşov a luat decizia să reconfigureze patru intersecţii în zone unde au loc frecvent accidente sau se formează blocaje de trafic. Astfel, sunt în derulare lucrările[...]
2026-10-23 citeste mai mult
'Lazar'
2022-08-02 08:58:21
'Problema incompetentilor guvernanti este cand se lanseaza si se construieste autostrada Brasov-Comarnic,Brasov-Sibiu,Brasov-Targu Mures si Brasov-Bacau.\nVreau sa aud de la marii politicieni brasoveni in frunte cu pesedistii.'