Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 11:07

Autostrada de pe tronsonul II de ocolitoare mai are de aşteptat

Autor: Ionuţ DINCĂ

Publicat la 29 iulie 2013

Compania de Drumuri estimează că va demara lucrările de dublare al celui de-al doilea tronson de ocolitoare abia în martie 2014

Autostrada de pe tronsonul II de ocolitoare mai are de aşteptat
Începerea lucrărilor de dublare a celui de-al doilea tronson de ocolitoare era programată pentru primăvara acestui an, însă demararea proiectului a fost tergiversată. Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) au declarat pentru cotidianul „Bună Ziua, Braşov!” că, în prezent, procedura de selectare a constructorului este în curs de desfăşurare, dar, conducerea companiei estimează că lucrările ar putea demara efectiv abia în martie 2014.
Acest tronson are o lungime de 6,5 km şi face legătura între DN 11 şi DN 13, iar dublarea sa a fost gândită iniţial ca un proiect al municipalităţii, inclus în Planul Integrat de Dezvoltare şi finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) (69,25%) şi Guvern (30,75%). Ministerul Transporturilor a preluat însă şi aceste lucrări, pe lângă faza a doua a primului tronson şi realizarea celui de-al treilea, la solicitarea Comisiei Europene, dat fiind că şi celelalte două lucrări erau executate de Minister, prin CNADNR, finanţate tot cu bani europeni, prevăzuţi în Planul Integrat de Dezvoltare – Polul de Creştere Braşov. Pe tronsonul II al ocolitoarei se poate circula din iulie 2009, dar pentru ca pe întreaga centură să se poată circula în regim de autostradă (celelalte două segmente fiind construite din start cu câte două benzi pe sens) este nevoie şi de dublarea acestei porţiuni. Pentru lărgirea la patru benzi ar fi fost necesare aproape 80 de milioane de lei, ţinând cont că pe traseu sunt şi trei pasaje la care a fost realizată deja din 2009 infrastructura necesară pentru lărgire.
În ceea ce priveşte sursa de finanţare a acestui tronson, la fel ca pentru tronsoanele I şi III, a fost înaintată spre aprobare la Autoritatea de Management propunerea de finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională din cadrul Programului Operaţional Sectorial Transport şi din bugetul de stat.
În ceea ce priveşte stadiul lucrărilor de pe tronsoanele I şi III, doar ultimul tronson va fi deschis în luna septembrie a acestui an, pe primul tronson şantierul fiind închis din 10 iulie 2013, când CNADRN a reziliat contractul cu firma Alpine Bau, după ce aceasta a intrat în insolvenţă. CNADRN pregăteşte acum o nouă licitaţie pentru acest sector de drum dintre DN 1 şi DN 11, care face legătura cu tronsonul II, însă lucrările vor putea fi finalizate, cel mai devreme, în trimestrul IV din 2014, adică peste mai bine de un an.
 
Nu s-au făcut nici exproprierile
Deocamdată, CNADNR nu a făcut nici exproprierile necesare dublării tronsonului II al ocolitoarea Braşovului. „Documentaţia de ocupare a terenurilor va fi furnizată de către antreprenor în termen de trei luni de la semnarea contractului”, a precizat directorul CNADNR, Mircea Pop, pentru „Bună Ziua, Braşov!”. Apoi, de abia, se va emite o hotărâre Guvern pentru declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care sunt în zona în care se vor desfăşura aceste lucrări de utilitate publică. „După publicare hotărârii de Guvern şi emiterea Deciziei de expropriere, proprietarii vor fi contactaţi de comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată de titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, când se va constata acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilelor supuse exproprierii”, au explicat reprezentanţii Companiei de Drumuri.
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie