banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8724 - 14 aug 18:05

Autorecenzarea: Braşovul e lider, dar nu prea

Autor: Ana ŢÎRCĂ

Publicat la 23 martie 2022

„Judeţul Braşovul este pe locul al doilea din ţară, după Botoşani, nu este, totuşi, un motiv de laudă”

Autorecenzarea: Braşovul e lider, dar nu prea

Autorecenzarea decurge mai lent decât şi-ar dori autorităţile. Braşovul este al doilea judeţ din ţară în ce priveşte numărul de autorecenzări efectuate, după Botoşani, însă totalul gospodăriilor pentru care s-au făcut autorecenzări este mult sub aşteptări.
„Judeţul Braşov este pe locul al doilea din ţară, după Botoşani, în ce priveşte numărul de autorecenzări şi înainte de Ilfov şi municipiul Bucureşti. Nu este, totuşi, un motiv de laudă, deoarece foarte puţini români au ales să se autorecenzeze. Sperăm că a fost doar o primă săptămână în care oamenii au aşteptat să afle cum este procesul şi se vor autorecenza mai mulţi de acum”, a declarat Ion Popescu, director Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
Potrivit situaţiei prezentate de INS, până la data de 21 martie, ora 24.00, au demarat completarea chestionarelor de recenzare 791.851 de persoane, dintre care 33.138 în judeţul Braşov. În multe cazuri însă, procesul nu e finalizat.

Nevoie de ajutor
Unii dintre braşoveni au apelat şi la autorecenzarea asistată, chiar la sediul Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov.
„Cele mai multe probleme sunt semnalate pe reţelele sociale. Au fost şi câteva persoane care au început să se autorecenzeze şi nu au reuşit să încheie singure procesul. Chiar la sediul instituţiei noastre au venit mai mulţi braşoveni care au dorit să se autorecenzeze”, a adăugat Ion Popescu.
Centrele de autorecenzare asistată din fiecare localitate a judeţului Braşov sunt publicate pe site-ul recensământului (www.recensamantromania.ro), dar, de regulă, acestea funcţionează la primării. În oraşe, sunt mai multe locaţii disponibile, la Braşov, autorecenzarea asistată de un recenzor putând fi făcută şi la mall.
Autorecenzarea se desfăşoară timp de două luni, până la jumătatea lui mai. Cei care nu se autorecenzează în acest interval de timp vor fi vizitaţi acasă de un recenzor în ultima etapă a recensământului, care va dura tot două luni.

Ce se întâmplă dacă o persoană completează greşit chestionarul online pentru autorecenzare
Autorecenzarea se face prin completarea chestionarului online, pe www.recensamantromania.ro. Dacă pui un răspuns greşit, de exemplu că eşti născut în 1980 şi declari că ai absolvit o facultate în 1985, răspunsul se colorează în roşu şi eşti alertat de sistem.
La finalul completării chestionarului, ţi se arată răspunsurile eronate şi întrebările la care ai omis să răspunzi.
După completarea chestionarului se va primi un mesaj de confirmare (sau infirmare), iar pe email persoana în cauză va primi şi un link de verificare a datelor transmise.
Dacă cineva a completat greşit un câmp, poate corecta eroarea doar luând de la zero procesul. Ultimul chestionar validat va fi cel luat în calcul de sistemul informatic.

Cât durează până când primeşti dovada autorecenzării, pentru a obţine o zi liberă
Cei care se autorecenzează în intervalul 14 martie – 15 mai 2022 vor primi o zi liberă, care se va acorda la cerere, până în luna mai 2023.
Pentru a face dovada faptului că au îndeplinit procedura online, angajaţii trebuie să prezinte codul de confirmare, generat odată ce autorecenzarea s-a realizat cu succes.
„La şapte zile după ce a completat formularul de recensământ, persoana care s-a autorecenzat va primi un cod în baza căruia va putea primi zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă este public sau privat”, a declarat Tudorel Andrei, preşedintele INS. Accesarea certificatului de confirmare se va putea realiza în baza CNP-ului.

+4 -5

Comentarii

'Dialog cu pereţii'

2022-03-23 11:58:24


'Autorecenzarea nu functioneaza, cel puțin la mine cu Windows XP. Dupa ce am facut cererea, am primit mail-ul cu link -ul catre formulare. Mă duce la o pagină albă de start. Am scris asta autorității si nu am primit niciun raspuns. Dialogam cu pereții !'

'Cineva'

2022-03-23 09:12:18


'Nici nu am inceput bine si deja discutam de topuri, competitii intre judete, ca suntem sau nu mai tari decat bucurestenii sau clujenii. Stati sa treaca putin cateva saptamani, platforma sa functioneze corespunzator si mai discutam subiecte de umplut ziarele cu topuri si can-can-uri referitor la recenzare.'

'Barbu Gh.'

2022-03-23 07:52:41


'Sunt multe întrebări care nu prea își au rostul. DE CE? \nLa următorul recensământ probabil ne vor întreba și ce număr purtăm la pantofi.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie