Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8169 - 24 apr 21:18

AUTOMOBILISM: „Iubesc noua mașină și sperăm să creștem de la etapă la etapă”

Autor: B.P.

Publicat la 03 aprilie 2012

Brașoveanul Dan Gîrtofan a reușit un debut fericit pe noua sa mașină, ©koda Fabia S2000, clasându-se pe locul 4 în clasamentul general al TESS Rally, etapa inaugurală a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2012

AUTOMOBILISM: „Iubesc noua mașină și sperăm să creștem de la etapă la etapă” Brașoveanul Dan Gîrtofan a reușit un debut fericit pe noua sa mașină, ©koda Fabia S2000, clasându-se pe locul 4 în clasamentul general al TESS Rally, etapa inaugurală a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2012. Chiar dacă fanii campionului brașovean așteptau o victorie, vremea schimbătoare de vineri după amiază, cu rafale de ploaie, dar și cu viscol și zăpadă pe PS 1 Poiana Brașov, a dat totul peste cap și mulți concurenți au avut de suferit în ceea ce privesc timpii obținuți. Nici Giri nu a făcut excepție, vremea, dar și faptul că erau primii kilometri de probă specială parcurși oficial cu noua mașină și cu noul navigator, Eugen Rotaru, forțându-l să meargă mai precaut, lucru care a dus la pierderea a mai mult de 2 minute față de învingător. „Prima zi a fost una dezastoasă. Înainte de PS 1 am primit informații că pe Poiană fulguia și am decis să punem gume intermediare. Din păcate, după ce am trecut de parcările de la Belvedere, zăpada era deja de 5 cm pe asflat și nu am putut merge așa cum vroiam. De altfel, nici nu mai vedeam urma celui care fusese în fața noastră, așa de tare ningea. Am reușit să terminăm proba, dar problemele nu s-au oprit aici, coborârea pe Valea Cetății fiind o adevărată aventură. De-abia am reușit să ajungem în Râșnov. Pierderea de timp a fost una mare, aproximativ 2 minute și jumătate, astfel că obiectivul nostru rămăsese doar să ne obișnuim cu mașina, deoarece ar fi trebuie să se întâmple prea multe pentru ca să mai avem șanse la primele locuri”, a povestit Dan Gîrtofan, care încheia ziua pe un incredibil loc 32 la general, după două probe speciale parcurse (incluzând și PS 2 – superspeciala Brașov Rally Show). Trei victorii de probă și un ritm din ce în ce mai crescut A doua zi a raliului a început cu un loc 4 pe PS 3 – Pârâul Rece 1, ce anunța că lucrurile încep să se așeze, iar Giri și Eugen încep să se acomodeze unul cu altul, ca echipaj, dar și cu materialul de concurs. Iar continuarea a fost una în forță, după un loc 2 pe PS 4 și un loc 3 pe PS 5, urcarea pe Babarunca, urmând 3 victorii de etapă, în PS 6, PS 7 și PS8, ultimele ale raliului. „Ziua a doua a fost un progesrivă. Cu fiecare kilometru de probă specială pe care-l parcurgeam ne obișnuiam tot mai bine cu mașina, astfel că, pe coborârea de la Babarunca am decis să atacăm să vedem cum merge mașina și ce greșeli vom face și cum le putem remedia. Mai ales că nu mai conta dacă greșeam sau nu. Spre bucuria noastră, nu am făcut deloc erori, am înțeles din ce în ce mai bine mașina, iar acest lucru ne-a permis să câștigăm ultimele trei probe speciale”, a mai spus Giri. De altfel, la final, Dan Gîrtofan a precizat că este foarte bucuros că pilotează o astfel de mașină, ©koda Fabia S2000: „Îmi place foarte foarte mult mașina, pot să spun că o iubesc tare de tot. Are un potențial fantastic, trebuie doar noi să nu ne încurcăm”. Giri s-a referit și la rivalii din actualul sezon: „Concurența este puternică de tot. Se vede că sunt mașini foarte bine pregătite. E amestecată rău treaba anul acesta, dar vreau ca noi să creștem de la etapă la etapă și vor veni și rezultatele pe care ni le dorim. Este important că partenerii noștrii sunt conștienți de pasul mare pe care l-am făcut și, cel puțin pentru o perioadă, nu avem presiunea rezultatelor”. Directorul mărcii ©koda în România, unul din partenerii principali ai lui Giri, Vlad Rusu, s-a declarat mulțumit de evoluția echipajului brașovean în primul raliu cu noua mașină: „A fost un raliu foarte solicitant, unde capriciile vremii au jucat un rol foarte important în deciderea câștigatorului. Alegerea anvelopelor din prima zi, când zăpada și-a făcut apariția pe prima specială, ne-a costat minute bune de întârziere. A doua zi ne-am adaptat mult mai bine condițiilor, iar echipajul a bătut ultimele 3 speciale. Sunt bucuros de rezultat. Până la urmă a fost o cursă de recuperare fantastică, iar pentru primul raliu și primii kilometri cu mașina nouă cred că performanța este una excelentă. Sunt foarte încrezator că vom face o figură frumoasă la etapa următoare, sunt bucuros că masina și echipa funcționează fără probleme și așteptăm cu nerăbdare următorul raliu”.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie