Curs BNR

1 EUR = 4.9761 RON

1 USD = 4.6567 RON

1 GBP = 5.7878 RON

1 XAU = 346.6114 RON

1 AED = 1.2678 RON

1 AUD = 3.0265 RON

1 BGN = 2.5442 RON

1 BRL = 0.9073 RON

1 CAD = 3.4036 RON

1 CHF = 5.0938 RON

1 CNY = 0.6426 RON

1 CZK = 0.1971 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0972 RON

1 HUF = 1.2649 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0059 RON

1 KRW = 0.3389 RON

1 MDL = 0.2605 RON

1 MXN = 0.2744 RON

1 NOK = 0.4252 RON

1 NZD = 2.7633 RON

1 PLN = 1.1511 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4287 RON

1 TRY = 0.1432 RON

1 UAH = 0.1179 RON

1 XDR = 6.1310 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8170 - 25 apr 20:16

Automatizat şi informatizat

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 22 ianuarie 2018

Primăria scoate la licitaţie parcările publice din Braşov şi impune noi reguli concesionarului: contract pe 10 ani, redevenţă de minim 35%, birou de reclamaţii 24 de ore din 24, maxim 5 minute pentru plata parcării - ceea ce înseamnă mai multe parcometre şi mai multe posibilităţi de plată a taxei

Automatizat şi informatizat

Primăria Braşov a postat vineri pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice anunţul de concesionare pentru delegarea gestiunii prin concesionare a serviciului de amenajare, organizare şi exploatare a parcărilor publice cu plata de pe domeniul public al municipiului Braşov. Obiectul acestei proceduri este de a concesiona, pentru o perioadă de 10 ani, 10.200 de locuri de parcare publice cu plată din municipiul Braşov.
În urma acestei licitaţii, viceprimarul Braşovului Barabas Laszlo a anunţat că ,,pe lângă redevenţa pe care o vom încasa la bugetul local, ne propunem să creştem şi calitatea serviciilor. Astfel, plata se va putea face prin mai multe metode de plată decât se făcea până acum. Pe lângă plata directă la parcometru cu monede, se va putea plăti şi cu bancnote, şi prin intermediul SMS. Totodată, va exista şi posibilitatea plăţii prin intermediul unei aplicaţii cu debitare din cont. Asta nu înseamnă că nu vom aprecia ofertele care propun şi alte sisteme de plată, cum ar fi cel cu cardul. Aplicaţiile pentru internet şi mobil vor trebui să fie cel puţin în română şi engleză, dar ofertele care vor asigura acest serviciu şi în alte limbi (germană, italiană, franceză) vor primi  punctaj suplimentar. Totodată, concesionarul va trebui să acopere un spaţiu pentru serviciu de relaţii cu publicul, care va funcţiona non-stop şi va trebui să asigure inclusiv  posibilitatea comunicării telefonice şi pe e-mail. În cazul în care nu vor soluţiona cel puţin 90% din reclamaţii în maxim 48 de ore, vor plăti o penalizare de 10.000 de lei”, a spus viceprimarul Laszlo Barabas.
Conform anunţului postat pe SEAP, termenul limită pentru depunerea ofertelor este 1 martie 2018, iar în evaluarea dosarelor, componenta financiară va avea o pondere de 80%. Redevenţa minimă care va fi achitată de concesionar va fi de 35% din veniturile încasate de concesionar din exploatarea parcărilor, dar nu mai puţin de 400.000 lei/lună.

Maxim 5 minute pentru plata parcării
Firma care va obţine contractul va trebui ca în 60 de zile să monteze 100 de parcometre, iar în 90 de zile vor trebui montate panouri informative şi să înfiinţeze biroul de relaţii cu publicul. Pentru a obţine contractul, concesionarul va trebui să implementeze programe care să permită plata cu înregistrarea numărului de înmatriculare al autoturismului parcat, transmiterea unui e-mail sau  SMS confirmare a plăţii. De asemenea, indiferent de metoda de plată, concesionarul va trebui să facă astfel încât un client să nu meargă mai mult de 100 de metri pe jos, iar timpul alocat plăţii să nu fie mai mare de 5 minute. De asemenea, mijloacele de plată trebuie să fie astfel concepute încât să fie uşor de utilizat şi înţeles pentru toate categoriile de utilizatori. Nu în ultimul rând, aplicaţia accesibilă prin intermediul internetului şi aplicaţia de acces prin intermediul telefonului mobil trebuie să ofere interfeţe de comunicare şi în alte limbi de circulaţie internaţională (minim engleză, punctaj suplimentar pentru Germană, Franceză sau Italiană).

Penalizări pentru nesoluţionarea reclamaţiilor în 48 de ore
Conform caietului de sarcini, concesionarul va furniza mijloacele necesare – punct de relaţii cu publicul disponibil 24 ore/24, linie telefonică disponibilă 24 ore/24, precum şi adresă de email  - pentru recepţionarea reclamaţiilor. Concesionarul va asigura mijloacele tehnice necesare pentru a permite accesul concedentului la reclamaţiile primite de concesionar. Dacă concesionarul nu asigură rezolvarea într-un termen de maxim 48 de ore de la înregistrare a cel puţin 90% dintre reclamaţiile înregistrate, acesta datorează concedentului o penalizare de 10.000 lei.  Aceste sume vor fi plătite de concesionar municipalităţii pe lângă redevenţa datorată, la termenul de plată al redevenţei.
De asemenea, concesionarul va face demersurile pentru asigurarea funcţionării mijloacelor de plată la parametrii optimi. Nefuncţionarea unuia sau mai multor mijloace de plată a taxei de parcare pentru un interval de minim 12 ore atrage o penalizare de plată de 1.000 lei pentru fiecare zi de nefuncţionare. În cazul în care niciun mijloc de plată nu funcţionează pentru un interval de minim 12 ore, penalizarea este de 10.000 lei pentru fiecare zi de nefuncţionare. Aceste sume vor fi plătite de concesionar concedentului pe lângă redevenţa datorată, la termenul de plată al redevenţei.
Concesionarul va trebui să se ocupe de deszăpezirea şi salubrizarea a locurilor de parcare, dar şi să aibă minim 10 terminale (dispozitive mobile folosite de controlori) pentru verificarea activării parcării în cazul tuturor metodelor de plată.

Cum era până acum
Locurile din parcările publice au fost concesionate în urmă cu mai mulţi ani firmei SC P&P SRL din Braşov, iar condiţiile impuse prin contract firmei private au fost de a vira la bugetul local suma cea mai mare reprezentând 50% din profit sau 35% din total venituri.
În 2017, Primăria a încasat o redevenţă în valoare totală de 2.065.000 de lei, în 2016 - 1.535.128 lei, în 2015 - 1.474.000 lei.
Anul trecut, conform evidenţelor Primăriei Braşov, P&P administra 2.500 de locuri în parcările publice din oraş.

2.500 de locuri până acum, de unde 10.200 pe noul contract?
De altfel, încă din 2017, municipalitatea braşoveană a anunţat că va organiza o licitaţie pentru concesionarea parcărilor publice şi a anunţat că numărul locurilor va creşte. Neconfirmată oficial, creşterea de la 2.500 de locuri concesionate până acum, până la 10.200 pe noul contract, ar putea surveni din transferul parcărilor rezidenţiale pentru care nu este achitat abonament în categoria parcărilor publice, posibil şi din transferul în administrare privată a noilor parcări etajate din municipiu (respectiv cea de la Spitalul Militar şi cea din Poiana Mică).


 

+2 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie