Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8168 - 23 apr 01:36

Autobuzele şi troleibuzele din Braşov oferă internet wireless gratuit

Autor:

Publicat la 25 iulie 2014

Autobuzele şi troleibuzele din Braşov oferă internet wireless gratuit
Călătorii cu mijloacele de transport în comun ale RAT Braşov au, începând cu această lună, acces gratuit la internet 3G, în cadrul unui proiect iniţiat de Primăria Braşov. Echipamentele oferă posibilitatea oricărui călător care are la dispoziţie un dispozitiv mobil  (telefon inteligent, tabletă etc) să se conecteze la internet la o viteză de 21 Mbps, viteză care permite navigarea pe internet pentru căutarea de informaţii, adrese, locaţii de vizitat, obiective turistice sau a destinaţiei finale a călătoriei, dar şi accesul pentru postări pe reţelele de socializare sau pentru consultarea poştei electronice. 
„Cred că în acest fel vom creşte atractivitatea transportului în comun în Municipiul Braşov, mai ales în rândul tinerilor. Vor beneficia de acest sistem atât braşovenii, cât şi turiştii, care vor putea astfel ca pe durata unei călătorii să acceseze informaţii despre locuri pe care doresc să le viziteze, sau alte informaţii de care au nevoie. Acest proiect va completa celelalte proiecte pe care noi le avem în desfăşurare, respectiv e-ticketing-ul şi reabilitarea capetelor de linii RAT, şi în acest fel vom face încă un pas pentru a asigura un transport în comun civilizat, modern şi pe măsura aşteptărilor cetăţenilor”, a declarat primarul George Scripcaru, care a testat personal, alături de reprezentanţii media, modul în care funcţjonează routerele montate deja pe autobuze. 
Până în prezent s-au instalat sisteme wi-fi în 182 de mijloace de transport în comun, respectiv 18 troleibuze şi 164 de autobuze. Instalarea tuturor routerelor va fi gata până luni, astfel că toate maşinile care vor ieşi în trafic vor avea sistemele wi-fi instalate şi operaţionale.
Furnizorul acestor servicii este DIGI Mobil, care asigură atât componenta de echipamente, cât şi cea de servicii de internet.
Costurile pentru furnizarea  de servicii de internet gratuit pe 250 de mijloace de transport în comun este de 8 euro/autobuz/lună. Suma acoperă furnizarea de echipamente (router, antena, convertor), configurarea acestora şi serviciul propriu-zis de internet.
 
„E-ticketing-“ul pe RAT, pe cale de a fi pus în practică
Reamintim că, recent, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ultima contestaţie a unei firme pentru licitaţia din proiectul de informatizare a sistemului de transport public din municipiul Braşov, proiect blocat deja de aproape un an. Dacă firma acceptă decizia CNSC, pe 4 august vor fi deschise ofertele, iar apoi vor putea fi semnate contractele de lucrări. 
Lucrările pentru proiectul “Managementul informatizat al sistemului de transport în comun” din Municipiul Braşov (titulatura oficială, n.n.) au fost evaluate la aproape 24 milioane de lei  fără TVA, iar banii sunt asiguraţi aproape în totalitate din fonduri europene nerambursabile. Proiectul prevede un sistem informatic de management al transportului public, care să permită supravegherea fluxului de călători şi, prin GPS, a mersului autobuzelor pe toate liniile, reglarea frecvenţei autobuzelor în funcţie de numărul de călători, afişarea timpilor de aşteptare în staţii, implementarea unui sistem electronic de taxare, pe bază de cartelă magnetică, şi chiar posibilitatea de a taxa călătoria pe interval de timp. În autobuze vor fi montate validatoare speciale, iar în 30 de staţii, automate de vânzare a cardurilor magnetice de călătorie, care pot fi apoi încărcate şi, în viitor, utilizate pentru plata mai multor servicii, de tipul accesului la teatru sau muzee, de exemplu. Proiectul mai cuprinde modernizarea a 34 de staţii şi instalarea a 119 panouri electronice de informare pentru călători, ce vor afişa date despre orare, sosirile din staţii şi eventualele incidente apărute.
 
+1 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie