Australian Open - ediţie „retro”

La Melbourne „ceasul” tenisului a fost întors în urmă cu un deceniu. Nu ştiu dacă cineva şi-a imaginat, la debutul acestei ediţii, că finalele - masculină şi feminină - vor pune faţă în faţă, la Melbourne, vedete de acum un deceniu, când Federer, Nadal şi surorile Williams dominau autoritar court-urile. Şi finala dintre Federer şi Nadal, şi cea dintre Serena şi Venus păreau prea frumoase pentru a putea fi şi adevărate, mai ales în condiţiile în care tenisul mondial nu a evoluat în direcţiile reprezentate de cei patru (cu excepţia, poate, a Serenei). Şi totuşi, şi Roger şi Rafa au doborât, pe rând, fiecare obstacol, ajungând să reediteze cîteva dintre cele mai frumoase partide din istoria tenisului, în finale de Grand Slam. Ultimele lor succese de la A O datează din 2009 şi 2010. Ambii (ca şi Serena) au absentat din competiţii mai multe luni, făcându-şi reintrarea abia cu acest prilej. Venus a revenit în prim plan  după mai mulţi ani în care păruse definitiv desprinsă de fenomen şi în care lăsase, parcă, locul liber surorii sale. Iar vârstele cuprinse între 30 şi 35 de ani, în care se îcadrează toţi patru, par să stabilească un nou standard de performanţă.
Serena, după ce pierduse prima poziţie a clasamentului mondial, a revenit în forţă. Chiar dacă a câştigat în două seturi, sora sa nu a făcut act de prezenţă. S-a bătut din toate puterile, deloc dispusă să facă un cadou surorii mai mici, anunţându-şi o spectaculoasă revenire în elita disciplinei.
Finala dintre Federer şi Nadal a pus, faţă în faţă, pe cel mai tehnic jucător al momentului şi pe cel mai rapid. Cele cinci seturi jucate au constituit o veritabilă lecţie de ceea ce am putea numi ARTA tenisului, în vădită contradicţie cu tendinţele ultimilor ani care făceau din el o probă de forţă. Ambii jucători au reconsiderat caligrafia jocului, marcând un veritabil triumf al geometriei, în faţa tentaţiei violenţei. Ca doi veritabili vrăjitori, Roger şi Rafa au făcut o demonstraţie practică de cum trebuie aşezată mingea în cele mai potrivite locuri şi unghiuri, teleghidată parcă de un simţ extrasenzorial. Nu a fost un meci dramatic, pentru că cei doi sunt relativ egali în măiestrie. Scorul a evoluat firesc, din avantajul unuia în al altuia, într-un mod aproape de la sine înţeles şi s-a stabilizat la cel care a beneficiat de un plus de determinare. Şi de şansă. Pentru că în categoria din care fac ei parte majoritatea sportivilor dispun de abilităţi asemănătoare, iar diferenţa o face psihicul. Şi momentul!