Festivitatea de deschidere a anului universitar la Brașov a coincis cu așezarea primei pietre de temelie a Institutului PRO-DD. Institutul este parte integrantă a Campusului universitar Genius, construit prin fonduri europene
Au pus o piatră de temelie, la început de an universitar
Festivitatea de deschidere a anului universitar la Brașov a coincis cu așezarea primei pietre de temelie a Institutului PRO-DD
Festivitatea de deschidere a anului universitar la Brașov a coincis cu așezarea primei pietre de temelie a Institutului PRO-DD. Institutul este parte integrantă a Campusului universitar Genius, construit prin fonduri europene
Au pus o piatră de temelie, la început de an universitar
Festivitatea de deschidere a anului universitar la Brașov a coincis cu așezarea primei pietre de temelie a Institutului PRO-DD. Institutul este parte integrantă a Campusului universitar Genius, construit prin fonduri europene
Adina CHIRVASĂ
Anul universitar 2009-2010 s-a deschis la Brașov nu în cadrul oficial al Aulei Universității, ci… pe câmp. Ieri, lângă Institutul Cartofului, studenții care au binevoit să se prezinte la prima zi de facultate, dar și cadrele didactice au asistat la punerea pietrei de temelie a primului Institut european care va fi construit la Brașov. Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare Produse High Tech pentru Dezvoltare Durabilă (PRO-DD) este parte integrantă a Campusului Universitar Genius și este primul proiect de asemenea anvergură la nivel european.
„Sper ca o dată finalizat, să ne țină cercetătorii acasă”
Institutul PRO-DD, parte a Campusului Universitar Genius, este singura structură de acest gen aprobată pentru finanțare din Europa de Sud-Est, bazată pe energie regenerabilă. Suprafața totală a campusului va fi de 30 de hectare, cedate de Academia de Științe Agricole și Silvice. Ar trebui să fie gata până în 28 februarie a anului 2012, iar suma totală alocată este de 84.186.994 de lei, din care doar 10.999.000 de lei sunt din bugetul Universității „Transilvania“. Campusul, în final, ar urma să conțină spații de educație și formare avansată (o Școală Masterală și una Doctorală), facilități pentru studenți (cămine și bază sportivă performantă), facilități pentru petrecerea timpului liber, precum și un pol de excelență dedicat cooperării cu mediul economic și socio-cultural. Campusul va avea independență energetică și vor fi testate diferite mixuri energetice bazate pe sisteme de energie regenerabilă, cu precădere solară și termică, sisteme bazate pe pompe de căldură și sisteme fotovoltaice. Proiectul va avea 11 clădiri de laboratoare pentru Cercetare de excelență în domeniul Energiei Durabile. De asemenea, va mai exista un laborator care va cuprinde un incubator de afaceri, un atelier pentru dezvoltare de produse prototip și o zonă de pregătire antreprenorială. Mai mult, potrivit lui Vișa, va exista și un parc dendrologic, care va găzdui specii exotice. Proiectul a fost creat de colectivele de cadre didactice ale Universității brașovene, iar studiu de fezabilitate a fost realizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Brașov. „Proiectul este unul reprezentativ prin valoarea finanțării, este un proiect de prioritate națională și regională. Eu sper ca, o dată finalizat, să ne țină studenții acasă”, a declarat și Ana Maria Roman, reprezentant al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, care va monitoriza desfășurarea lucrărilor.
„Institutul va fi corelat cu tronsonul 3 al ocolitoarei”
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a făcut un mic rezumat al felului în care proiectul a luat până la urmă ființă, amintind și de toate impedimentele întâmpinate. „Inițial, aici trebuia să se construiască un spital județean, un proiect propus Ministerului Sănătății. Nu a mai fost realizat, iar când rectorul a venit la mine și mi-a propus acest proiect am fost de acord cu el. În circa doi ani de zile nu s-au spus multe, dar s-au făcut multe. Proiectul a fost promovat inclusiv la Bruxelles, prin parlamentarul Dragoș David”, a amintit, ieri, primarul Brașovului. Acesta a mai precizat că „acest proiect este unul important pentru Brașov, pentru zona 7 Centru, va dezvolta întreaga zonă în care ne aflăm. De aceea, acest institut va fi corelat cu tronsonul 3 al ocolitoarei municipiului. Suntem într-o fază foarte avansată, în faza de finanțare, iar acest tronson va fi realizat în paralel cu proiectul”.
De la un asemenea eveniment nu puteau să lipsească reprezentanții administrației județene, precum și reprezentanții mediului de afaceri brașovean. Unii dintre aceștia au venit nu doar ca și conducători ai județului, ci ca foști studenți, amintindu-și cu plăcere de vremurile studenției lor. „Mă aflu astăzi aici și în calitate de fost student al acestei universități, nu doar ca reprezentant al Executivului Brașov. Am făcut parte din promoția care a inaugurat în 1972 construcția de pe Colina Universității, una dintre cele mai moderne de la acea vreme. Astăzi, particip la o nouă inaugurare, acest campus universitar, care sunt convins că va fi funcțional în următorii trei ani. Vin cu emoții la această universitate, pentru că ea a fost cea în care am parcurs toate etapele unei cariere universitare: am fost student, cadru didactic, doctorand și apoi doctor”, le-a spus Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov. La eveniment au mai fost prezenți și reprezentanți ai Autorității Naționale de Cercetare Științifică, ai Academiei și Științe Agricole și Silvice, dar și fostul ministru al Educației, Cristian Adomniței. Acesta le-a urat studenților brașoveni să aibă multă baftă în noul an. „Este un nou început de an universitar. Vă doresc să aveți baftă, dar ea să se bazeze pe școală, pe învățătură, nu pe subiectul pe care l-ați mai primit în timpul semestrului”, le-a spus Adomniței studenților. De asemenea, le-a transmis să fie mândri că învață într-o asemenea instituție. „Sunt doar două proiecte de acest tip în România și doar una a ajuns în această etapă – universitatea voastră. Un proiect asemănător mai există la Suceava și este al Universității «Ștefan cel Mare»”.
Distinși pentru merite deosebite
Academicianul Cristian Hera, președinte al Secției de Științe Agricole și Silvice a Academiei Române, prezent ieri la eveniment, l-a „decorat” pe rectorul Universității „Transilvania”, Ioan Vișa, cu meritul Academiei, „pentru promovarea conceptului inovator care combină educația cu cercetarea avansată pentru dezvoltare”. De asemenea, au mai fost „premiați” de academician și Sorin Chiru, directorul Institutului pentru Cartof și Sfeclă și decanul Romulus Gruia.
Adaugă un comentariu