„Licitația pe creditul luat de la BERD, pe o sumă de 15 milioane de euro, a fost câștigată de firma Colas, unul dintre cei mai importanți constructori de drumuri din Europa
„Licitația pe creditul luat de la BERD, pe o sumă de 15 milioane de euro, a fost câștigată de firma Colas, unul dintre cei mai importanți constructori de drumuri din Europa. De la această firmă am primit cea mai mică ofertă. Este o dovadă în plus că licitația s-a făcut corect, că nu am căutat tertipuri sau alte lucruri necurate. Cine a venit cu prețul cel mai mic a câștigat și, din fericire, cel care a venit cu prețul cel mai bun este și cea mai puternică firmă de pe piață. Asta, spre deosebire de firme din Brașov care câștigau licitații în mod curent și care au venit cu sume de până la 33 de milioane de euro. O să facem mai întâi tronsonul de la Bod – Hălchiu până la Codlea, urmând ca în viitorul imediat să scoatem alte «pachete» la licitație pentru drumurile comunale și orășenești. Lucrările cu banii de la BERD au început. Deja tronsonul amintit va fi gata cam într-o lună. Suntem mulțumiți că firma câștigătoare lucrează foarte repede și bine. La finele lucrărilor de refacere a drumurilor pe care ni le-am propus, vor fi reabilitați peste 150 de kilometri, într-un interval de 18 luni. De fapt, noi suntem convinși că reparațiile se vor termina mai repede.” Aristotel Căncescu, președintele Consiliului Județean Brașov
Activitatea de reabilitare a drumurilor din județul Brașov a fost demarată. Astfel, după ani de așteptare, prioritatea numărul unu a județului – atât în viziunea conducerii Consiliului Județean, cât și a cetățenilor, și anume refacerea rețelei de drumuri – este pe cale să fie dusă la bun sfârșit până la jumătatea anului viitor. Anul trecut, plenul Consiliului Județean a aprobat inițiativa președintelui Aristotel Căncescu privind contractarea unui împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), destinat reabilitării drumurilor din județ, având în vedere că acestea au ajuns într-un stadiu avansat de degradare. După parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în reglementările BERD, a fost desemnată firma constructoare care de câteva zile a început să lucreze pe drumul dintre localitățile Hărman și Bod. Administrația județeană a ales drumurile incluse în programul de reabilitări, în funcție de criteriul de trafic – cât de folosite sunt respectivele artere, și de starea lor de degradare.
Contract de creditare avantajos
30 martie 2006 a fost data semnării contractului de împrumut cu BERD, în valoare de 15 milioane de euro și care a însemnat demararea unui program major al Consiliului Județean de reabilitare a drumurilor locale, respectiv județene. Valoarea proiectului este mai mare. El include și sume din bugetul Consiliului Județean, respectiv valoarea aferentă TVA-ului pentru lucrările de reabilitare și valoarea aferentă lucrărilor de întreținere și reparații curente. Practic, din cele 15 milioane de euro se vor plăti doar lucrările propriu-zise de reabilitare. Contractul cu BERD nu este un simplu contract de creditare, ci este unul complex. „Au fost multe puncte de vedere referitoare la acest contract, dar noi considerăm că a fost un contract avantajos din mai multe puncte de vedere. În primul rând, prin acest contract BERD s-a angajat să pună la dispoziția Consiliului Județean un grant de 300 de mii de euro care să constituie, pe de o parte, sursa de finanțare pentru întocmirea unei aplicații vizând reabilitarea în continuare a drumurilor locale și obținerea finanțării din fondurile structurale în valoare de aproximativ 30-40 de milioane de euro, iar pe de altă parte, dezvoltarea unei baze tehnice de date a drumurilor județene care să permită îmbunătățirea metodelor de analiză și ierarhizare a investițiilor. În al doilea rând, el oferă elemente importante de management al proiectului, acestea conducând la o documentație tehnică de calitate. Astfel, contractele lucrărilor vor fi în conformitate cu politicile și reglementările de achiziție ale băncii, incluzând condiții suplimentare bazate pe performanță ale Băncii Mondiale”, a explicat Nicolae Secuiu, directorul executiv al Direcției Coordonare, Integrare Europeană din cadrul Consiliului Județean. Potrivit contractului cu BERD, județul Brașov va rambursa împrumutul de 15 milioane de euro în 44 de rate trimestriale egale, începând cu data de 3 aprilie 2009. Perioada de grație a fost stabilită la trei ani de la semnarea contractului cu banca finanțatoare, care a avut loc pe 3 martie 2006.
Trei drumuri reabilitate cu banii BERD
Proiectul este structurat pe trei părți. Prima parte se referă la reabilitare a trei sectoare de drumuri județene: DJ 103 Brașov – județul Covasna, în lungime de 13,7 km; DJ 103A Brașov – Tărlungeni – Zizin, în lungime de 10,7 km; DJ 112A Hărman – Vulcan – Râșnov (34,7 km). Astfel, se vor reabilita aproximativ 60 de km de drumuri județene. A doua componentă a proiectului o reprezintă întreținerea curentă a sectoarelor de drum reabilitate, pe o perioadă de patru ani, în baza unor criterii de performanță. A treia componentă vizează întreținerea periodică și de rutină pe o lungime de 175 de km de drumuri județene, pe baza unui grafic de rate. Implementarea acestui proiect amplu de lucrări va avea un impact important asupra calității și stării drumurilor județene, conducând la îmbunătățirea condițiilor de trafic.
Consultanță daneză
Activitățile esențiale în implementarea proiectului au vizat angajarea consultantului și a constructorului. Angajarea consultanței s-a făcut pe baza unei licitații internaționale, alegerea firmei realizându-se în luna septembrie 2006. Aceasta a fost o etapă importantă, având în vedere sarcinile pe care le-a avut și le are în continuare firma de consultanță. De fapt, în această etapă s-au pus bazele unui proiect bun și de succes prin activitățile care au trebuit întreprinse: revizuirea documentațiilor, respectiv a studiilor de fezabilitate, pregătirea documentelor pentru ofertă și contract, evaluarea ofertei, managementul și supervizarea proiectului. În urma acestei proceduri a fost selectată firma daneză Carl Bro A/S, care și-a început activitatea la începutul lunii octombrie 2006. „Din acel moment se poate spune că a pornit o activitate contra-cronometru pentru că vroiam să fructificăm perioada în care nu se puteau realiza lucrări efective, cu lucrările de birou – întocmirea documentațiilor, cererea ofertelor, selectarea ofertelor, încheierea contractelor, în așa fel încât perioada bună de lucru să poată fi utilizată la maxim încă de la început”, a menționat Nicolae Secuiu. Toate aceste activități au fost realizate până la sfârșitul lunii decembrie.
Cinci ofertanți
În data de 12 ianuarie 2007 a fost publicat pe site-ul BERD anunțul de licitație privind execuția lucrărilor. Termenul pentru depunerea ofertelor a fost 27 februarie 2007. Au fost cumpărate 16 documentații și au fost înaintate cinci oferte din partea firmelor Tecnovia&Jaop, Colas România&Sorocam, Strabag AG, Vectra Service&Euro Strada, Ashroich România&Ashtrom International. Evaluarea ofertelor și întocmirea tuturor documentelor necesare, inclusiv obținerea „No Objection”-ului de la Londra pe procedura de adjudecare au fost realizate într-un termen foarte scurt, astfel încât atribuirea contractului a fost făcută pentru firma SC Colas România&Sorocam, în data de 22 martie 2007. Semnarea contractului s-a realizat în 17 aprilie 2007, de la această dată fiind lansată pregătirea pentru începerea lucrărilor. Demararea lucrărilor a presupus activități pregătitoare legate de predarea amplasamentului, elaborarea de către constructor a planului de asigurare a calității, elaborarea și depunerea planului de mediu, siguranță și sănătate, prezentarea modului de organizare a șantierului și a principalelor facilități – laboratoare, stații de concasare, stații de asfalt etc., aprobarea surselor de materiale, stabilirea formatelor și a conținuturilor standard ale rapoartelor de progres. Odată realizate acestea, a fost posibilă începerea efectivă a lucrărilor, care s-a realizat pe DJ 112A. Lucrările sunt atacate de la limita localității Hărman și se desfășoară în trei puncte de lucru. Este vorba de lucrări de realizare a săpăturilor la caseta de consolidare a acostamentului drumului. Un ritm satisfăcător de progres al lucrărilor a fost asigurat prin stabilirea unui program de lucru orientat spre fructificarea maximă a perioadei în care ele se pot efectua. Astfel, în perioada aprilie – octombrie se lucrează între orele 8.00 – 19.00, iar în intervalul noiembrie – martie se lucrează între orele 8.00 – 17.00. Pe timpul verii se va lucra și în regim de două sâmbete pe lună.
Lucrări finalizate cu trei luni mai repede
În vederea unei abordări consecvente din punct de vedere tehnologic și a obținerii unui timp de execuție optim, firma Colas a întocmit programul de efectuare a lucrărilor de reabilitare. Astfel, în cazul drumului județean 112 A, demararea lucrărilor a fost prevăzută pentru data de 16 mai 2007, urmând ca până la jumătatea lunii august să se realizeze integral reabilitarea de la kilometrul 0 la kilometrul 13. Cel de-al doilea tronson din acest drum județean, situat între kilometrul 13 și 23+195 metri, va fi finalizat integral până la sfârșitul acestui an. Concomitent vor începe lucrările pe cel de-al treilea tronson, de la kilometrul 25+980 metri la kilometrul 37. Aceste lucrări vor fi terminate până la finele lunii mai 2008. În ceea ce privește DJ 103, lucrările vor debuta la începutul lunii iulie 2007. Primul tronson, de la kilometrul 4+305 metri la kilometrul 10+305, va fi terminat până la începutul lunii octombrie 2007. Reparațiile la cel de-al doilea tronson vor fi gata la jumătatea lunii iunie 2008. La începutul lunii august 2007 vor debuta lucrările de reabilitare a drumului județean 103A, ele urmând a se încheia până la finele acestui an. Din analiza acestui program se poate constata mobilizarea constructorului, care propune o reducere cu trei luni a duratei contractate pentru reabilitarea drumurilor.
Alte 12 drumuri vor fi întreținute de constructor
În ceea ce privește activitatea de întreținere a drumurilor, consultantul a finalizat determinarea lucrărilor necesare a fi realizate și a făcut evaluarea acestora pentru încadrarea în sumele prevăzute în bugetul județean, urmând ca aceste date să fie transmise constructorului chiar în această săptămână. Apoi va fi prezentată metoda de lucru. Lucrările propriu-zise vor demara până la începutul lunii iunie și se vor face pe o perioadă de trei ani, din 2007 până în 2009. Este vorba despre 12 drumuri județene însumând 175 de km, care vor beneficia de asemenea lucrări de întreținere. Printre drumurile cuprinse în contractul cu BERD se numără DJ 112B Cristian – Vulcan, în lungime de 5,03 km, DJ 104 Șercaia – Părău – Comăna – Hoghiz – DN 13 (23,83 km), DJ 104B Făgăraș – Ileni – Hârseni – Sebeș (13,86 km), și DJ 105B Sâmbăta de Jos – stațiunea Sâmbăta (14,62 km).
Contract în premieră la nivel național
Tipul de contract de întreținere pe criterii de performanță reprezintă o premieră absolută pentru drumurile locale, Consiliul Județean Brașov fiind prima autoritate publică locală care implementează un astfel de contract pentru reabilitarea drumurilor județene. El reprezintă o noutate și pentru drumurile naționale. Acest contract este avantajos pentru că realizează concomitent două lucruri. În primul rând, o responsabilizare a constructorului pe perioada de execuție, în vederea aplicării metodelor celor mai performante din punct de vedere tehnologic și a realizării unor lucrări de calitate deosebită. În al doilea rând, el urmărește minimizarea lucrărilor de întreținere, astfel că în perioada de întreținere calitatea drumurilor va fi menținută la un standard foarte bun. Un alt aspect important este o reducere a costurilor la administratorul drumurilor cu până la 20-25%, conform statisticilor la nivel internațional. „Având în vedere elementele de noutate ale acestui tip de contract, considerăm necesar a da câteva detalii, astfel încât toată lumea să poată să sesizeze elementele pozitive. În acest tip de contract, măsurile de performanță definite sunt cele acceptate ca praguri minime pentru nivelurile de calitate ale drumurilor pentru care este responsabil antreprenorul. Criteriile de performanță trebuie să acopere în mod ideal toate aspectele contractului și trebuie să țină cont de faptul că diferite subdomenii ale contractului necesită diferite niveluri de servicii de întreținere și reparații. Criteriile pot fi definite pe trei niveluri: măsuri de utilizare și confort pentru utilizatorii de drumuri, măsuri de rezistență a drumului și măsuri de performanță a administrării. Beneficiarii noului concept, adică ai acestui tip de contract, vor fi utilizatorii de drumuri, Administrația Drumurilor și antreprenorii sau alte firme din sectorul privat. Într-un sens mai larg, generațiile viitoare vor putea să beneficieze de o păstrare mai bună a investițiilor anterioare făcute în drumuri. Utilizatorii de drumuri vor cunoaște nivelul de servicii preconizat pentru plățile efective pentru utilizarea infrastructurii. Administrațiile de drumuri trebuie să aibă profit prin obținerea condițiilor mai bune generale cu același nivel de cheltuieli. Pentru antreprenori și alte firme din sectorul privat, noul tip de contract este destinat deschiderii de noi oportunități de afaceri, în care perioadele mai lungi de contract asigură un mediu de afaceri mai stabil, dar și stabilirii relațiilor autentice de parteneriat public privat. Totuși, probabil că generațiile viitoare vor beneficia cel mai mult, deoarece nu vor trebui să plătească pentru reconstrucția drumurilordin cauza lipsei activităților de întreținere de astăzi”, a explicat directorul executiv Nicolae Secuiu.
Lider mondial în construcția de drumuri
Societatea Colas a început activitatea în România din anul 1992. A dus la bun sfârșit numeroase contracte printre care și un tronson din Autostrada „Soarelui” București - Constanța. Colas este o societate internațională care are mai mult de 60 de mii de angajați și care este considerată lider mondial în construcția de drumuri, din punctul de vedere al cifrei de afaceri. „Suntem foarte încântați de această colaborare, suntem fericiți că am venit în regiunea Brașov. Sperăm să ne stabilim aici pentru o perioadă lungă de timp și să participăm la dezvoltarea acestei zone. Vom face tot posibilul ca să respectăm durata de lucru stipulată în contract și bineînțeles standardele de calitate”, a declarat reprezentantul firmei Colas România&Sorocam, în ziua semnării contractului de execuție a lucrărilor.
Adaugă un comentariu