Atât de aproape de o remiză
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 04 octombrie 2007
Speranțe mari pentru steliști, care se bazau pe faptul că, din cele cinci meciuri duble jucate cu englezii până la această partidă, nu cunoscuseră înfrângerea pe teren propriu
Speranțe mari pentru steliști, care se bazau pe faptul că, din cele cinci meciuri duble jucate cu englezii până la această partidă, nu cunoscuseră înfrângerea pe teren propriu. De partea cealaltă, Arsenal venea de pe prima poziție a campionatului englez, cu Arsene Wenger de 11 ani pe banca tehnică. Arsenalul, cu jucători buni, nu concepea decât victoria. Steliștii veneau cu elanul și dăruirea. Oaspeții erau supranumiți în diverse moduri, cât mai pompos, dar au dovedit că și ei sunt oameni, iar atunci când tăvălugul stelist a venit peste ei, au început să facă greșeli omenești. Puteau câștiga steliștii în aceste condiții? Greu de spus, pentru că ceea ce au trimis englezii în teren era mult superior părții românești. Nici atunci când s-au trezit singuri în careu nu au reușit să înscrie (vezi cazul lui Victoraș), iar „tunarii”, doar dintr-o fază simplă, au înscris atât cât a trebuit.
Tribunele (mai goale decât la alte meciuri internaționale) au sărit la golul înscris în min 7 de Badea, dar Steiner a ridicat fanionul indicând offside-ul. În minutul următor, aceeași tribună a tresărit la acțiunea rapidă a oaspeților, când Van Persie centrează, Hleb trimite la Fabregas, care, din 6m, șutează peste poartă. Jocul începe să își piardă din intensitate, pentru ca în min 20 Dică să expedieze o ghiulea din 30m, dar balonul trece razant pe lângă laterală. A fost sau nu în min 40, atunci când Zapata a prins mingea, se pare după linia porții, dar arbitrul nu a arătat nimic.
Și la reluare s-a jucat deschis, pe contre, într-un ritm alert. Steliștii sunt motivați, se luptă de parcă ar fi titlul mondial în joc. În min 58, Dică a fost aproape de a înscrie un gol de senzație, când a șutat de boltă, dar Kolo Toure scoate incredibil din fața porții. Peste numai patru minute, masivul Adebayor luftează la 8m de buturi. Victoraș a avut victoria sau măcar egalul în vârful bocancului, în min 72, dar în locul unei pase ideale la Surdu, liber în careu, șutează din 11m peste transversală. Patru minute mai târziu, Adebayor centrează, Nicoliță ratează, balonul ajunge la Van Persie, care nu face altceva decât să înscrie pe lângă Zapata (0-1).
Asta a fost tot, pentru că după gol visurile s-au năruit, echipa stelistă a căzut și pe teren a mai existat o singură echipă – a oaspeților. Cât de puțin a lipsit ca steliștii să rămână în continuare neînvinși acasă, în fața formațiilor engleze. Le-a lipsit luciditatea în acțiune, o viteză în plus, pentru că la aceste capitole au clacat. Au luptat cu abnegație, dar nu a fost suficient.
Pedrazzini speră
la Cupa UEFA
Italianul Massimo Pedrazzini speră în continuare la ocuparea locului de Cupa UEFA. „A fost un meci greu pentru noi și știam ce ne așteaptă. Sunt însă mulțumit că echipa mea a jucat bine și fotbalișii au dat tot ce au avut. Am pregătit bine acest meci în apărare. Le-am închis spațiile atât cât am putut. Jucătorii au pus suflet, dar, din păcate, nu au fost rezultate. Am ratat acea ocazie cu Iacob. Cu o echipă mare, când ai o șansă, trebuie să dai gol!”
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu