Atac la buzunarul judecătorilor?

Justiția focalizează un interes major din partea unei societăți aflate încă pe traseul sinuos al marșului spre o democrație reală. Problemele acestei „puteri” în stat s-au acutizat în cursul anului trecut, când segmente ale instituției s-au implicat în lupta politică, făcând să se încline balanța în favoarea uneia din părți. Controversele au continuat și în cursul acestui an, principalele teme fiind date de disputele din interiorul CSM, de numirile procurorilor șefi, dar, mai ales, de valul de sentințe definitive și executorii din ultima perioadă. Acest ultim aspect mi se pare a fi cel mai interesant. Procese care au trenat ani la rând – uneori și până la un deceniu – au ajuns la potou și instanța supremă a procedat la câteva condamnări spectaculoase, ale unor vârfuri ale politicii și afacerilor, ce păruseră până acum a avea un soi de imunitate. Celulele de la Jilava și de pe la alte pușcării au început să fie populate cu personaje cu notorietate – premieri, miniștri, generali, milionari și miliardari și, nu în ultimul rând, magistrați. Tot mai convinși de statutul lor special care le conferă inamovibilitate, judecătorii au luat decizii care în urmă cu vreo zece ani păreau greu sau imposibil de luat. Această stare le-a adus, însă, magistraților, nu doar respect și o oarecare popularitate (nu prea te poți aștepta ca o persoană care bagă oamenii la pușcărie să se bucure de prea multă simpatie), dar și un avantaj în disputa istorică cu cealaltă categorie de magistrați supuși controlului ierarhic: procurorii. Instituția Parchetului a moștenit de la Procuratura comunistă nu doar oameni, ci și multe dintre metodele cu care aceasta îndeplinea politica partidului. Puși pe picior de egalitate cu judecătorii, procurorii au exercitat, multă vreme, o influență decisivă, numeroase cauze fiind practic tranșate odată cu alcătuirea dosarului. Judecătorilor nu le mai rămânea decât să pronunțe sentința cerută de aceștia. Paradoxal, echilibrul dintre aceste două aripi ale justiției a devenit mai vizibil odată cu accesul la pârghiile puterii a unora dintre reprezentanții de marcă ai parchetului. Victor Ponta este unul dintre aceștia, iar prin Guvern și Parlament se mai găsesc o grămadă de foști procurori cu influență. Judecătorii, însă, marchează puncte sistematic, poate și pe baza faptului că presiunile europene au făcut ca mecanismele actului de justiție să capete o undă de celeritate care n-a caracterizat justiția. Un aspect major rămăsese în suspensie și noile prevederi din proiectul de modificare a Constituției vrea să-l acopere: răspunderea magistraților pentru deciziile eronate. Poate că în nici un alt domeniu urmările unor greșeli nu sunt atât de grave ca în justiție. Ne-am obișnuit însă să ne resemnăm în fața lor pe motivul faptului împlinit. Datorită acestei stări de lucruri, România este una dintre țările care înregistrează un record de despăgubiri dictate de CEDO, care se plătesc din buget – adică inclusiv din buzunarul celor nedreptățiți. Ceea ce nu este normal. Atunci când judecătorul va avea conștiința faptului că incorectitudinea deciziei sale îl poate afecta nu doar moral, va fi poate de două ori mai atent. Altminteri, judecători de genul lui Jipa și altor câțiva vor continua să trântească procese sau să primească mită, fără ca asta să le afecteze dreptul la o pensie consistentă.