Asurzitoarea tăcere a dlui ambasador

Faptul că ambasadori ai unor ţări importante au avut tupeul - uneori chiar nesimţirea - să se amestece public în treburile interne  ale ţării, prin critici sau „sfaturi” neavenite, constituie o problemă nu atât pentru aceştia, cât pentru noi. Şi când spun „noi” mă gândesc în primul rând la Ministerul de Externe.  
Cât ar fi fost de gogonată ori de impertinentă isprava acestor diplomaţi, care acţionau uneori pe principiul haitei, adunându-se câte doi-trei într-o astfel de acţiune, îngăduitorul nostru minister nu a reacţionat nici cât negru sub unghie, deşi încălcarea uzanţelor diplomatice ar fi cerut o replică fermă. Şefii instituţiei au acţionat după strămoşescul principiu al „capului plecat”, lăsând făptuitorilor impresia că ceea ce fac este nu doar justificat, dar chiar binevenit. Şi mărindu-le în acest fel apetitul de a da lecţii din amvonul principiului  că cei puternici au întotdeauna dreptate.
Recent, ambasadorul Lauk şi-a luat rămas bun de la investitorii germani din România, printr-un mesaj difuzat prin intermediul agenţiilor de ştiri locale. Nu ştiu ce a vrut să sublinieze prin această modalitate, dar este cert că, implicit, a făcut o bucurie de sărbători celor care nu i-au apreciat maniera cicoiască a demersurilor. Dar, cel mai surprinzător, este faptul că celui mai activ ambasador (activ - în sensul manierei în care şi-a condus acţiunile, în linia foştilor comisari sovietici, dar - e drept - mai puţin grobian decât aceştia) de la o vreme nu i se mai aude gura. Este vorba despre ES Hans Klemm, trimisul special şi plenipotenţiar al poporului american pe lângă poporul român. Cel care ne-a asurzit nu odată cu sfaturile şi recomandările sale - în special pe palierul electoral - însoţite de demonstraţii publice pline de înţelesuri, nu a mai scos un cuvânt de la anunţarea rezultatului alegerilor din ţara sa. Ne-am trezit în preajma alegerilor din ţara noastră lipsiţi de aportul de înţelepciune democratică americană şi fără preţioasele sale indicaţii. Iar acest lucru s-a văzut. În locul binelui tehnoliberal, am ales răul demoliberal! Mare greşeală! De ce ne-aţi lăsat atât de brusc din braţe, dle ambasador? Ca să nu mai ştim, vreme de patru ani, pe unde să scoatem cămaşa erorii? Nu ne consolează decât faptul că ne veţi cam împărtăşi suferinţa, având şi dv parte de jugul trumpist.
Abia aştept să vă ascult discursul de felicitare a învingătorilor, iar după aceea să vă văd colindând noile instituţii pentru a le împărtăşi expertiza politică. Mi-ar face plăcere să vă văd îmbrăţişându-l pe Dragnea, după ce îl veţi fi convins că nu dă bine, nici la Europa, nici la America, să aibe România un premier penal. Chiar dacă a ajuns în această situaţie drept pedeapsă că a încercat să convingă electoratul să-l suspende pe fostul prieten al Marelui Licurici. Mi-ar place să vă văd şi alături de Tăriceanu, la el la Senat, nu la ambasadă, după ce-l veţi convinge  că nu e frumos să fie nesincer cu băieţii Codruţei Kovesi. Apropo: aţi omis să salutaţi public victoria obţinută de aceasta în lupta cu corupţii detractori ce au acuzat-o de plagiat. Aţi văzut că imparţialul CNATDCU nu consideră că un banal procent de 5% ar putea afecta restul preţioasei sale lucrări de doctorat.
Tăcerea dv ne asurzeşte! Aproape la fel de tare ca cea a bunului dv prieten, preşedintele nostru, care nici el n-a mai scos vreun cuvinţel de când a introdus în urnă buletinul de vot bifat în dreptul listei liberale. Cea ieşită pe un onorabil loc trei în Bucureşti...