Astăzi se trage cortina peste ediția 89-a
Autor: Dan VINTILÃ
Publicat la 23 mai 2007
Ediția cu numărul 89 a primei divizii la fotbal ia sfârșit astăzi, odată cu disputarea celor 9 partide de la aceeași oră, 17:00. Noua campioană se cunoaște deja de trei etape, Dinamo București, se cunosc cele patru retrogradate, Jiul, FC Național, FC Argeș și Ceahlăul, nu se cunoaște cea de-a doua echipă care va participa în Liga Campionilor
Ediția cu numărul 89 a primei divizii la fotbal ia sfârșit astăzi, odată cu disputarea celor 9 partide de la aceeași oră, 17:00. Noua campioană se cunoaște deja de trei etape, Dinamo București, se cunosc cele patru retrogradate, Jiul, FC Național, FC Argeș și Ceahlăul, nu se cunoaște cea de-a doua echipă care va participa în Liga Campionilor. Lui Steaua îi mai trebuie un singur punct pentru a-și păstra locul II pe care se află iar Jiul nu mai este forța nici măcar ce a fost în sezonul trecut. Ca o coincidență Jiul a decis într-o oarecare măsură campioana ediției trecute, când a învins la Petroșani Rapidul cu acel record de eliminări de pe teren, permițând Stelei să se încoroneze pentru a 22-a oară. De data aceasta Steaua vine la Petroșani și are nevoie de un punct. Valoric, le poate lua pe toate trei, dar în fotbal se poate întâmpla orice, mai ales că minerii mai au un deficit de cinci puncte pentru a-și realiza baremul. Ceferiștii clujeni evoluează în „Gruia” în compania marinarilor, lipsiți de Panduru și pot conta pe toate punctele. Debutanta Unirea Urziceni, care sâmbăta trecută a învins campionii în bârlogul lor, poate trece de Gloria, care a pierdut șansa să evolueze în Intertoto. Cum Vasluiul are meci greu la Timișoara, echipa pregătită de Dan Petrescu ar putea termina pe un loc 8, peste nivelul pe care sconta la începutul campionatului. Rapidiștii fac ultima repetiție înaintea finalei Cupei, în Cotroceni, la retrogradata formație bancară. Derbyul Moldovei va fi de data aceasta la Galați unde Oțelul va întâlni formația ieșeană. „Juveții” din Bănie, nu au cam pierdut de multișor și UTA nu va fi un adversar pretențios, iar sub Pietricica, Ceahlăul, deja în „B” va întâlni campioana, pe Dinamo.
Miercuri seara vom cunoaște ierarhizarea finală a acestui sezon, care a dus România în grupele Ligii Campionilor și principal din toamnă două echipe în competiția supremă a clu-burilor.
Clujenii mai speră la locul II
CFR Cluj (3) –
Farul Constanța (14) (Antena 1)
19 6 5 8 22-25
La Cluj
9 3 5 1 14-7
Constănțenii au un avantaj de 2 victorii asupra clujenilor, dar de la revenirea ardelenilor pe prima scenă din cele 5 partide disputate au reușit o singură remiză, în rest 4 înfrângeri. În toamnă pe litoral clujenii s-au impus cu 2-0, iar în sezonul trecut CFR-ul a învins de fiecare dată 2-1 pe litoral și 3-0 la Cluj. Diferența de 11 locuri în clasament și 30 de puncte în favoarea clujenilor îi prezintă drept favoriți. Marinarii se deplasează la Cluj fără antrenorul Basarab Panduru demis.
Învingătorii lui Dinamo vs. Gloria
Unirea Urziceni (9) –
Gloria Bistrița (7)
1 0 1 0 0-0
Debutanți pe prima scenă, cei din Urziceni, au devenit de temut, mai ales după ce Dan Petrescu a preluat echipa. Nu s-au bătut în piept, că vezi Doamne cine suntem noi, au tăcut, dar coachul
s-a luat în gură cu cei care-i nedreptățeau. Din candidați siguri la retro-gradare, Urziceni pot termina pe „8”. Gloria vine după un eșec cu Oțelul, acasă, Unirea se prezintă după o victorie în deplasare în fața campioanei. Avantaj pentru „sudiști”, care în toamnă au scos un 0-0 în deplasare.
Ultima repetiție a rapidiștilor
FC Național (17) –
Rapid București (4) (Național TV)
57 12 19 26 70-106
În Cotroceni
28 7 10 11 35-50
S-au întâlnit încă de acum 51 de ani pe când purtau alte denumiri, Progresul și respectiv Locomotiva. Primul meci a fost pe 11 aprilie 1956 în Cotroceni unde gazdele au câștigat cu 3-1, ultimul a avut loc în toamna trecută în turul actualului campionat, când rapidiștii au învins cu 2-0. Între aceste două meciuri s-au disputat alte 55 de partide cu o diferență favorabilă giuleștenilor de 14 victorii. În Cotroceni, rapidiștii au învins de mai multe ori, dar ultimul lor succes a avut loc în urmă aproa-pe cu patru ani, pe 27 august 2003 (2-0). La ora meciului bancarii sunt retrogra-dați dar le-ar mai trebui patru puncte pentru a face baremul. Ei pot considera partida drept ultima verificare înaintea finalei Cupei, care-i poate readuce în Europa.
Un nou derby moldav
Oțelul Galați (5) – Poli Iași (13)
7 3 2 2 7-5
La Galați
3 2 1 0 4-1
Este un nou derby moldav, între ce mai bine clasată echipă din zonă, Oțelul, cu aspirații la „Intertoto” și formația de pe primul loc al unui clasament inter-moldovean, Politehnica Iași. Ambele echipe sunt în afara zonei periculoase, dar gălățenii pentru a evolua în Intertoto, după ce în etapa trecută a trecut de Gloria, le mai trebuie un succes. În palmaresul direct, pe prima scenă din cele trei meciuri susținute la Galați, ieșenii au scos o singură remiză, albă (0-0), pe 17 martie 2006.
Gazdele, cu gândul doar la Cupă
Poli Timișoara (6) – FC Vaslui (8)
3 1 1 1 3-2
La Timișoara
1 1 0 0 2-0
Le întâlnesc în al doilea sezon pe prima scenă. În timp ce moldovenii sub conducerea lui Viorel Hizo au avut o ascensiune fulminantă, cocoțându-se pe locul 8, timișorenii au avut evoluții oscilante, dar acum se pregătesc pentru finala Cupei. Palmaresul direct este echilibrat, pentru că timișorenii au scos un egal lângă Podul Înalt, dar le trebuie o victorie pentru a nu-și pierde poziția de Intertoto.
Meci de vacanță
Pandurii (12) – FC Argeș (16)
3 2 1 0 2-0
La Tg. Jiu
1 1 0 0 1-0
Piteștenii, retrogradați, au intrat mai repede în vacanță, în etapa de sâmbăta trecută cedând unei retrogradate, FC Național, în Trivale la un scor de forfait. Nici de data aceasta nu pot emite pretenții, nici măcar să-și îmbunătățească palmaresul. Din echipa retrogradată în sezonul trecut (pentru că au primit un cadou de la federație locul în elită) se află în zona mediană a clasamentului. Aceasta este formația pandurilor.
Arădenii merg în Bănie cu echipa a doua
U. Craiova (10) – UTA Arad (11)
(Național TV)
39 20 9 10 72-42
La Craiova
19 17 2 0 44-23
Nici o victorie arădeană în Bănie. În turul campionatului arădenii și-au va-lorificat terenul propriu, învingând cu
1-0. Ei au tremurat mult până ce în etapa trecută în derbyul vestului I-au învins pe timișoreni și au scăpat de griji. Oltenii au parcurs 7 etape consecutiv fără să fi cunoscut înfrângerea. Ultima ispravă fiind în etapa precedentă când au re-mizat pe litoral, care a dus la demiterea lui Basarab Panduru.
Minerii pot decide soarta Stelei
Jiul (18) – Steaua (2) (Kanal D)
77 13 21 43 69-155
La Petroșani
38 10 18 10 45-44
Despre felul cum s-au implicat minerii în campionatul trecut, facilitând obținerea titlului de către Steaua, am vorbit în deschiderea acestui material. Patronul echipei din „Vale”, Șimota declara acum două zile că minerii sunt de partea Stelei. Se mai poate comenta ceva? Totuși luând-o valoric, minerii s-au dovedit a fi cea mai modestă echipă din „A”, neputându-se compara valoarea Stelei, care dacă va apăsa pe accelerație ar putea face scor.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu