Ascensiunea lui Arturo Vanghelie mai poate fi oprită?

Democrația are, ca orice lucru, părțile ei bune și părțile rele. Depinde din ce punct privești problema. Alegerile democratice sunt cea mai bună formă de reprezentativitate. O alta n-a fost inventată. Dar ele pot avea rezultate regretabile. Hitler a ajuns la putere și a dus Germania unde a dus-o printr-un sufragiu popular. Același tip de sufragiu pune în fruntea celei mai democratice societăți - Statele Unite - un președinte care, de 200 de ani, n-are nicio șansă să devină un autocrat. Pentru că societatea americană și-a creat instrumentele de control și de protecție necesare. Pe de altă parte, Rusia își împlinește aspirația de a redeveni mare putere prin acordarea de puteri discreționare unui lider ales în același fel. Rusia n-are nici tradiție democratică și nici mijloacele de a se proteja altfel decât printr-o politică de mână forte. Cum stau lucrurile la noi, păstrând proporțiile? Nici noi nu prea avem tradiții democratice. Ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelică nu a făcut decât să scandalizeze societatea și să conducă, inevitabil, spre dictaturile în lanț care au urmat. Teama de repetarea unor astfel de evenimente a făcut ca croitorii Constituției să-i ia măsurile în așa fel încât să-l incomodeze în mișcări pe oricine ar îmbrăca-o. Lui Iliescu i s-a potrivit pentru că n-a avut aspirații autoritare. Lui Băsescu nu i se potrivește de fel, tocmai pentru că el interpretează în chip cu totul diferit menirea sa istorică. La nivelele de mai jos, lucrurile basculează sistematic. Democrația din partide? Așa ceva practic nu există. În formațiunile noastre politice domnește un soi de dictatură personală care face ca liderul să poată aranja procesele așa cum îi convine. Și odată instalat la vârf, creează cele mai propice condiții pentru a fi dat cu greu jos. Coborând pe scara ierarhică, lucrurile sunt și mai clare. Liderii locali sunt mici domnitori peste activul din subordine, pe care-l trateză în mod autocratic. Ei repetă, într-un fel, modelul istoric al boierului pe care Vodă trebuia ori să-l cumpere, ori să-i taie capul, pentru a-și împlini vrerea... Am făcut această lungă introducere pentru a ajunge la subiect: alegerile din organizația municipală București a PSD. Aici există un singur candidat serios, împotriva căruia ar face front comun - dacă ar putea - aproape toată lumea. Cei nemulțumiți însă de ideea devenirii politice a unui model de tipul Vanghelie nu reușesc să mobilizeze un contracandidat credibil. Așa cum n-au reușit să-i opună lui Băsescu un adversar, nu reușesc să-l contreze nici pe Vanghelie. Astfel, primarul de la sectorul 5 are toate șansele să ridice la nivel municipal prototipul liderului politic de cartier. O ridicare în grad nefirească și periculoasă de-a dreptul. Vanghelie, însă, n-are cultură, dar are vână de lider. Iar ceea ce înfruntă îl face să creadă, pe bună dreptate, că locul său e mai sus. Și că nu poate fi oprit! N-au putut ai lui să-l oprească să candideze și să câștige în 2004 la sector. De ce-ar putea acum? Problema, însă, nu mai este aceea de a-l opri. Problema este: ce se va întâmpla după ce va câștiga? Care va deveni viitorul său obiectiv? Ce forțe ascunse din PSD se vor trezi în acel moment și cum vor reacționa? Cum va reacționa întreaga clasă politică la asaltul sistematic al forțelor de tipul Vanghelie? De tipul Vanghelie-Becali-Băsescu?