Ascensiunea extremismului în Europa: O provocare pentru democraţie şi stabilitate

Noţiunea de extremism în Europa nu este un element de noutate, valul venind din spate de mai multe decenii, noţiunea de extremism acoperind ambele curente: atât cel de dreapta,  cât şi cel de stânga.
Pentru a putea înţelege de unde provine acest val este necesar să ne aplecăm pe motivele ce au stat la baza acestei realităţi, respectiv de la fazele iniţiale care au fost alimentate de factorii economici, sociali, politici.
 
În Europa, valul de extremism avut o primă etapă de creştere după criza economică din 2008, când lipsa de înţelegere a cauzelor care au condus la scăderea economică şi automat pierderea activelor pentru populaţie, au fost motive suficiente ce au condus la „taxarea” sistemului politic prin alegeri alternative care s-au îndreptat către spectrul de tip extremis.
O a doua etapă a avut loc după criza COVID19, când politicile defectuoase de management a crizei au dus la manifestări care ulterior s-au transformat în alegeri de tip extremist datorită faptului că partidele de acest tip s-au folosit de acest val de nemulţumire.
 
După criza Covid a apărut criza migraţiei: valurile de migraţie, în special cele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, au alimentat tensiunile sociale şi au fost exploatate de partidele de extremă dreapta care ajunseseră deja la putere în unele ţări iar în altele aveau deja un procent semnificativ.
Polarizarea politică: Declinul partidelor tradiţionale a creat un vid politic care a fost ocupat de mişcări radicale. Acestea promovează soluţii simple la probleme complexe atrăgând astfel susţinători din rândurile celor deziluzionaţi care mai degrabă au ales această alternativă nu pe fondul asumării ideologice a extremismului ci, mai degrabă, ca modalitate de sancţionare a ideologiilor deja inadaptate provocărilor şi nemulţumirilor recente.
 
Aceste alegeri, care au avut ca fond faptul că individul în esenţă, neînţelegând contextul economic şi social defavorabil într-o perioadă de timp s-a refugiat destul de repede în ideologii de tip extremist sau suveranist şi care, prin invocarea unor valori demult pierdute în istorie, au readus un interes pentru aceste forme de protest faţă de politicile deomocratice de până atunci.
 
Important de reţinut este că aceste situaţii au prezentat ulterior şi un element de transmitere de la o ţară la alta, de multe ori fără a avea legătură lingvistică, socială sau istorică între acestea, ci pe baza unor explozii de nemulţumire tranformate în extremism.
 
Manifestările extremismului
Extremismul s-a manifestat în moduri diverse:
Extrema dreaptă: Partide precum AfD (Germania), Vox (Spania) sau Rassemblement National (Franţa) au câştigat popularitate prin retorica anti-imigraţie, eurosceptică şi naţionalistă. Grupările violente, precum cele neonaziste, au fost implicate în atacuri xenofobe şi antisemite.
Extrema stângă: Mişcările anarhiste şi comuniste radicale au organizat proteste violente împotriva capitalismului, globalizării şi structurilor politice tradiţionale. În unele cazuri, acestea au dus la conflicte directe cu autorităţile.
Extremismul religios: Atacurile teroriste din ultimii ani, comise de grupări precum ISIS, au subliniat impactul ideologiilor religioase radicale asupra securităţii publice.
 
Impactul asupra societăţii europene
Creşterea extremismului are consecinţe grave:
Erodarea democraţiei: populismul extrem pune în pericol instituţiile democratice prin subminarea statului de drept şi al libertăţilor fundamentale.
Diviziunea socială: Discursul de promovare al urii şi polarizarea afectează coeziunea socială, creând tensiuni între diferite grupuri etnice, religioase şi culturale.
Ameninţări la adresa securităţii: Activităţile extremiste pornind de la atacuri teroriste la violenţe de stradă, punând în mod evident în pericol siguranţa cetăţenilor.
 
Răspunsul Europei la extremism
Uniunea Europeană şi statele membre au implementat diverse măsuri pentru a îl combate:
Legislaţie şi monitorizare: Consolidarea legilor împotriva discursului de ură şi terorismului precum şi monitorizarea grupărilor extremiste.
Educaţie şi integrare: Promovarea educaţiei civice şi a programelor de integrare pentru a reduce excluderea socială.
Cooperare internaţională: Colaborarea între state pentru a combate radicalizarea şi a împărtăşi informaţii privind grupările extremiste.

Suveranismul sau extremismul în România
Suveranismul şi extremismul sunt fenomene politice şi sociale care au câştigat atenţie în România începând de la ultimul ciclu electoral din 2020, când un partid a adoptat un discurs de tip suveranist, punând accent pe valorile naţionale, familia tradiţională şi respingerea anumitor iniţiative europene.
De notat este că, deşi România este membră NATO şi UE cu drepturi depline, îmbunătăţirile fiind vizibile mai ales în ultima perioadă, suveranismul a devenit tot mai vizibil prin critica adusă tocmai acestor instituţii care au garantat creşterea nivelului de trai, independenţa dar şi securitatea internă deşi ne aflăm în proximitatea unui război.
Social media a dus la explozia acestui fenomen, mai ales că nu este monitorizat ca alte instrumente de informare, punând la dispoziţia oamenilor situaţii care polarizează societatea.
Suveranismul şi extremismul din România reflectă tensiunile unei societăţi aflate la intersecţia tradiţiei şi modernităţii, dar şi al influenţelor geopolitice complexe. Gestionarea acestor fenomene necesită consolidarea educaţiei civice, a dialogului şi a valorilor democratice.
Din păcate, aceste măsuri care au ca scop combaterea extremismului au o durată de implementare destul de lungă în timp şi astfel nu poate schimba acest val de intenţie suveranist pentru următoarele cicluri electorale.

În Europa, mai multe partide de extremă dreapta se află la guvernare sau au o influenţă politică semnificativă:
1. Italia - Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni, este principalul partid de guvernământ. Meloni a adoptat o platformă conservatoare, promovând identitatea naţională şi respingând migraţia masivă. Partidul său a fost asociat cu retorica naţionalistă şi anti-globalistă.

2. Ungaria - Guvernul condus de Viktor Orbán şi partidul său Fidesz promovează o politică liberală, cu accente de naţionalism şi măsuri împotriva drepturilor minorităţilor şi migranţilor. Orbán colaborează adesea cu alte partide de extremă dreapta din Europa şi nu numai.

3. Polonia - Partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare, este cunoscut pentru poziţiile sale eurosceptice şi naţionaliste. PiS se opune politicilor liberale ale Uniunii Europene în diverse domenii, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile LGBTQ şi migraţia.

4. Austria - Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ), de extremă dreapta, a avut roluri de guvernare în trecut şi este favorit pentru a câştiga următoarele alegeri generale, conform sondajelor recente. FPÖ promovează o platformă anti-migraţie şi nativistă.

5. Franţa - Deşi preşedinte în funcţie a rămas  tot Emmanuel Macron, primul tur al alegerilor la prezindeţiale din anul 2024 a reprezentat un moment de cotitură politică care a împins lupta prin formarea unei coaliţii împotriva candidatului extremist Jordan Bardella.

Concluzionând, oricare ar fi imaginea creată de acest curent, este necesar a se păstra un echilibru pentru a menţine ceea ce în România s-a reuşit prin acea varsare de sânge din decembrie 1989; trebuie menţinută democraţia, pentru că, oricât de mult am păstra în minte istoria, aceasta reprezintă trecutul, însă viitorul fiecăruia dintre noi depinde în mod exclusiv de stabilitate.