Artroza, boala care afectează în principal femeile, poate fi tratată chirurgical

Artroza genunchiului, cunoscută şi sub denumirea de osteoartrită a genunchiului, este o afecţiune degenerativă a articulaţiei genunchiului care afectează milioane de oameni din întreaga lume. Este o problemă medicală semnificativă, în special pentru femei, şi poate cauza dureri, rigiditate şi dificultăţi în mişcare.
Studiile arată că femeile prezintă un risc mai mare de a dezvolta artroză a genunchiului decât bărbaţii, din cauza factorilor hormonali şi diferenţelor în structura şi biomecanica genunchiului feminin. Mai mult, un rol important în dezvoltarea artrozei genunchiului în cazul femeilor îl poate juca menopauza, întrucât scăderea nivelului de estrogen poate afecta calitatea cartilajului.
Aflăm de la dr. Marius Tihulca, medic specialist Ortopedie-Traumatologie, care sunt metodele de diagnostic şi opţiunile de tratament disponibile.

De ce apare?
Dr. Marius Tihulca: Artroza genunchiului înseamnă degenerarea cartilajului articular şi inflamaţia consecutivă a ţesutului osos şi a altor structuri ale articulaţiei. Cu timpul, cartilajul devine subţire şi uzat, ceea ce duce la frecarea directă a oaselor între ele. Acest proces poate provoca durere, umflături şi limitarea mobilităţii genunchiului.
Cauzele apariţiei artrozei sunt de două tipuri, primare şi secundare. Cele primare se referă la stresul exercitat asupra cartilajului articular în timpul activităţilor cotidiene şi înaintarea in vârstă. Persoanele supraponderale şi cele cu un indice de masă corporală crescut au şanse mai mari de a dezvolta gonartroză.
Cauzele secundare se referă la traumatismele genunchiului ca urmare a unor fracturi, leziuni ligamentare ori meniscale. De asemenea, diformităţile congenitale ale genunchiului sau bolile reumatismale cresc riscul apariţiei gonartrozei.

Cum arată evoluţia în timp?
Dr. Marius Tihulca: Ei bine, în stadiile incipiente ale bolii, distrugerile de la nivelul cartilajului sunt minime şi nu provoacă simptome. Cu timpul, pacienţii încep să simtă durere sau discomfort după activităţile fizice mai intense. Articulaţia se poate edematia şi pot apărea limitări ale mobilităţii.
Când deja vorbim despre stadii mai avansare, pacienţii vor resimţi dureri intense şi vor adopa poziţii antalgice ale genunchiului. În plus, problema devine vizibilă pentru că genunchiul pare crescut în volum din cauza lichidului articular.

Care sunt metodele de diagnostic la îndemână?
Dr. Marius Tihulca: Ca în majoritatea patologiilor, şi pentru artroza genunchiului sunt necesare un examen clinic şi unul imagistic. În urma examinării clinice, medicul poate constata limitarea mobilităţii articulaţiei şi prezenta lichidului articular. De asemenea, pot fi recomandate teste imagistice, cum ar fi radiografiile sau scanările RMN, pentru a obţine o imagine mai clară a stării articulaţiei genunchiului.

Cum poate fi tratată şi în ce situaţii se ajunge la operaţie?
Dr. Marius Tihulca: Pentru început, putem vorbi despre prevenţie sau posibile rezvolări în stadii incipiente ale bolii. Spre exemplu, scăderea în greutate şi modificarea stilului de viaţă prin evitarea activităţilor fizice intense pot fi o soluţie la îndemână.
Pacienţii pot urma un tratament antiinflamator, programe de fizioterapie şi kinetoterapie ori să facă infiltraţii cu acid hialuronic sau cu PRP. În cazul tratamentului chirurgical, există trei tipuri de intervenţii:
- artroscopia se realizează cu ajutorul unui dispozitiv, artroscop, ce are o camera video de dimensiuni mici care vizualizează interiorul articulaţiei genunchiului. Prin această intervenţie se pot rezolva leziuni de menisc şi se pot regulariza zone de cartilaj articular;
- osteotomia presupune tăierea osului pentru a realinia oasele membrului inferior şi a obţine o distribuţie uniformă a forţelor la nivelul articulaţiei genunchiului;
- artroplastia reprezintă înlocuirea totală sau parţială a articulatiei genunchiului cu o proteză.

Cea mai frecventă formă de reumatism
Artroza este cea mai frecventă formă de reumatism. Aproape jumătate dintre adulţi prezintă antecedente de simptome de osteoarticulare sau anomalii musculo-scheletice evidenţiabile prin examen clinic, iar 10% din populaţie prezintă, din această cauză, un grad de handicap motor.