Articolul 140

Codul de procedură penală, revizuit sub directa supraveghere a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu şi validat de toate instituţiile responsabile, conduse la vremea aceea de reprezentanţi sau afiliaţi ai PDL – între care şeful DNA, Daniel Morar, conducerea CSM, conducerea ICCJ - şi cu binecuvântarea Monicăi Macovei, a fost promulgat de preşedintele Traian Băsescu, în anul 2009, la începutul celui de-al doilea mandat al său.
În 2014, spre finele aceluiaşi mandat, preşedintele-promulgator zice: pardon! Nu l-am citit cu atenţie, iar băieţii mei de la Cotroceni erau constituţionalişti, ca şi Boc şi nu s-au prins la chichiţele penale. De vină este Predoiu, despre care abia mai târziu mi-am dat seama că nu e corect!
Şi, cu două zile înainte de intrarea în vigoare, preşedintele dă alarma generală şi-l somează pe Ponta să facă modificări, altminteri el şi nu altcineva putând fi considerat un susţinător al corupţilor.
Straniu cum tuturor protestatarilor de azi – promotorii de ieri, li s-au deschis ochii brusc, la potou! În ultima zi şi-au dat cu toţii seama că ţara e în mare pericol!
Dar în 2009 nu era? Băsescu îşi toarnă cenuşă pe chelie şi zice că-şi asumă promulgarea codului, dar şi „eroarea de a nu fi înţeles sensul articolul 140”.
Şi, uite-aşa, preşedintele se dă în vileag. Ce n-a înţeles dânsul în 2009 şi înţelege abia acum este interzicerea utilizării de mijloace tehnice înainte de urmărirea penală. Adică ascultările! Celebrele ascultări care constituie 90% din eforturile pe care le depune DNA ca să dea în vileag corupţii. Ce spune preşedintele are logică: în 2009 ar fi fost ascultaţi şi înhăţaţi reprezentanţii de atunci ai Puterii: miniştrii, şefi de toate calibrele numiţi pe criterii politice, parlamentari traficanţi de influenţă la colegii de partid cu funcţii. Deci nu era bine, iar pericolul trebuia înlăturat, din raţiuni... europene!
În 2014, situaţia e cu totul alta. Fără acest atribut, instituţiile „verticale”, fidele preşedintelui şi acoliţilor săi ar fi pur şi simplu legate de mâini şi de picioare în campania sacră de depistare a corupţilor celorlalţi. Fără interceptări, procurorii ar trebui să muncească peste program, dând dovadă de mai mult profesionalism decât sunt în stare, ca să-i prindă şi să-i încătuşeze. Şi atunci ce se va alege de spectacolul cotidian de la poarta DNA?
Chiar aşa: The show must go on – vorba americanilor.