Arta şi penitenţa

Odată cu lansarea ofensivei împotriva corupţiei şi-au făcut apariţia o serie de fenomene neobişnuite. Unul dintre acestea este apetitul de colecţionari de artă al unora care au izbutit să strângă mari sume de bani pe care nu le puteau justifica. După cum se ştie, arta este una dintre formele cele mai sigure de sporire a valorii, mai sigură, oricum, decât investiţiile obişnuite şi dobânzile bancare. În urma unor acţiuni penale, DNA s-a trezit în postura de depozitar al unor valori - artistice şi băneşti – importante. Doar „colecţiile” fostului ministru Darius Vâlcov sau ale procurorului Eva reprezintă o atracţie de primă mărime, ceea ce a făcut să apară ideea expunerii lor pentru publicul larg. Devenită antreprenor de artă, Direcţia Anticorupţie ar putea să facă acest gest cetăţenesc, găsind un spaţiu apt să cuprindă cele câteva sute de tablouri reţinute sau confiscate de la diverşi colecţionari sau investitori. Este, desigur, necesară şi o expertiză care să deceleze lucrările autentice de falsuri (se mai iau şi ţepe în domeniu) şi găsirea unui spaţiu adecvat. Nu am nici o îndoială că o asemenea iniţiativă s-ar bucura de succes. Un succes cu atât mai mare dacă s-ar descoperi că celebrii hoţi de la Amsterdam nu au ars, totuşi, capodoperele furate şi le-au ascuns pe undeva de unde să poată fi recuperate.

Nu ar fi singurul domeniu în care infracţionalitatea se întrepătrunde cu cultura. O prevedere din Codul Penal a dat aripi propensiunilor scriitoriceşti ale unora dintre locatarii penitenciarelor, între care nume celebre din politică, sport sau afaceri. Scrierea unei cărţi – mai precis „lucrare de specialitate” – conferă autorului şansa de a i se reduce o parte din pedeapsă. Cei care au simţit fiorul creaţiei nu s-au lăsat pe tânjeală şi au pus mâna pe condei. Năstase a scris vreo trei cărţi, cu autoritatea sa reală de specialist în domeniul politologiei. Copos a găsit în el nebănuite resurse de cercetător al istoriei secolelor 15 şi 16. Becali a pus pe hârtie învăţămintele desprinse din stagiile sale de pocăinţă la Muntele Athos. O statistică a Direcţiei Pentienciarelor arată că în doar 18 luni au fost scrise 157 de cărţi! Este o producţie impresionantă şi Ministerul Justiţiei ar trebui să se gândească în mod serios cum să tragă un folos de pe urma acestui fenomen. Ar trebui să înfiinţeze o editură şi să achiziţioneze o tipografie, în cadrul fiecărui penitenciar putându-se organiza un stand de vânzare a cărţilor pentru vizitatori şi familii. În felul acesta ar avea şi deţinuţii un beneficiu şi n-ar fi obligaţi – cum i s-a întâmplat lui Copos – să-şi cumpere singuri tirajele. Cât despre o Uniunea a Scriitorilor în Captivitate – ar putea face obiectul viitoarelor proiecte ale Ministerului Culturii.

Sunt numeroase domeniile în care creativitatea celor reţinuţi fără voia lor s-ar putea manifesta. Una dintre cele mai interesante ar putea fi crearea unui „parlament penitenciar” format din oameni cu experienţă în domeniu, care ar putea propune iniţiative legislative în mai multă cunoştinţă de cauză decât colegii lor aflaţi – fie şi temporar – în libertate...