Arta sârmei sau cum poţi crea adevărate „bijuterii” de pus pe pereţi

O simplă sârmă poate deveni obiect de artă, dacă ai răbdare, eşti meticulos şi ai multă imaginaţie. O demonstrează zi de zi Doru Mărculescu, un „artist plastic autodidact”, cum se defineşte. El se foloseşte de tehnica sculpturii cu fir de cupru laminat şi creează portrete sau imagini, chiar şi mesaje, dintr-o singură bucată, adevărate „bijuterii” pentru pereţii din casă.

A făcut bani şi din piatră seacă. La propriu
Doru Mărculescu este de loc din Ploieşti şi n-a fost artist dintotdeauna. Ba, într-o vreme a avut joburi cu „picioarele pe pământ”. Însă, atunci când rămâi fără loc de muncă după o anumită vârstă, dar ai calificări înalte, în România nu prea mai ai şanse la un trai decent.
„Până să-mi descopăr această pasiune, am făcut cu totul alte lucruri, respectiv management şi marketing. Sunt absolvent al Institutului de Petrol şi Gaze, apoi am diploma profesională de management de la The Open University Business School, apoi un masterat MBA «Magna cum laudae», obţinut la Universitatea Transilvania. Am trecut prin multe domenii, de la o afacere proprie în Ploieşti, apoi management în alte organizaţii. La Braşov am fost director regional al Media Pro pe zona aceasta de centru, dar nu Pro TV. Am fost şi director general la Info Turism, iar acum vreo 10 ani, cu asemenea background, să rămâi fără loc de muncă în România eşti terminat. Aşa că a trebuit să fac ceva ca să supravieţuiesc. Iniţial am făcut bani din piatră seacă. La propriu. Ce însemna asta? Mă mutasem din Ploieşti la Nistoreşti, vizavi de râu. Luam pietre din râu, le duceam acasă, le vopseam şi ieşeau nişte minunăţii foarte apreciate, dar datorită faptului că nu ne asigurau subzistenţa, mie şi soţiei mele, a trebuit să găsesc altceva. N-am găsit nimic, aşa că am plecat la muncă în Marea Britanie, unde am fost «sclav» timp de doi ani de zile, în ideea de a găsi ceva acolo cu care să vin aici şi să fac o treabă. Nu am găsit nimic, pentru că şi ei au aceleaşi lucruri ca şi noi şi nu sunt mai inteligenţi ca noi. Dar într-o noapte în Anglia, întorcându-mă unde locuiam, am găsit pe jos o sârmă, am început să mă joc cu ea şi de aici a început toată povestea”, a explicat Doru Mărculescu.

Tabloul dintr-o singură bucată de sârmă
În prezent are un portofoliu artistic de peste 3000 de tablouri, prezente şi pe site-ul artasarmei.ro – în fapt, sârme pe un carton negru, care înfăţişează fie animale, fie motive florale, fie mesaje, fie chiar reproduc chipuri ale unor personalităţi de ieri şi de azi. În atelierul său îi vei recunoaşte imediat pe Eminescu sau Brâncuşi, dar şi actori ai zilelor noastre. Toate sunt realizate dintr-o singură bucată de sârmă. De import.
„Toate creaţiile mele sunt realizate dintr-un fir continuu, fără nicio sudură sau lipitură. Este ca şi cum ai desena fără să ridici mâna de pe foaie. Sârma de un milimetru cu care lucrez acum vine în urma a foarte multor încercări de-a lungul timpului de diverse tipuri de sârmă. Am încercat inclusiv sârma placată cu aur sau sârma placată cu argint care pentru snobism dă bine, însă, în realitate, nu este atât de fantastică – în doi-trei ani se poate înnegri, se poate mătui. Aceasta pe care o folosesc eu este o sârmă specială pentru modelaj, emailată şi lăcuită şi creaţiile respective pot fi lăsate moştenire”, a mai spus artistul.

Un meşteşug învăţat de unul singur
Meşteşugul l-a învăţat singur şi-l continuă zi de zi cu doar patru cleştişori şi sârma potrivită. Pentru unele lucrări munceşte mai puţin, doar câteva ore. Pentru altele ştie de la început că are nevoie de săptămâni.
„Desenul e doar o mică parte din munca mea. Ca să fac un portret îmi trebuie cam două săptămâni şi am nevoie de foarte multă cercetare şi e nevoie de multe fotografii. Tocmai de aceea acum fac potrete ale personalităţilor, pentru că intri pe internet, dai un nume renumit şi deja încep să-ţi apară acolo fotografiile. Din toate pozele, eu trebuie să le aleg pe cele care să îl reprezinte exact şi probabil că aleg vreo între 10 şi 20. Din aceste 10 sau 20 trebuie să văd care se pretează la linia continuă. După ce mi le-am ales încep să lucrez cam pe vreo cinci dintre ele. Din acestea cinci văd de care sunt mulţumit. După aceea încep să trag caracteristicile fundamentale, astfel încât la final, cine se uită la un anumit portret să spună: «Da, uite-l pe – şi să nu ne referim la contemporaneitate, hai să vorbim de clasici – uite-l pe Brâncuşi sau uite-l pe Eminescu!». Fiecare om are, îi spun eu, un zvâc. Şi pe ăla trebuie să-l găseşti. În momentul în care l-ai găsit - şi foarte greu, vă daţi seama, suntem opt miliarde, fiecare are zvâcul lui - de-abia după ce ai făcut desenul în linie continuă, de abia după aia începe munca cu sârma. Şi trebuie să am mare grijă să nu am mai mult de două capete. Dacă mai îmi apare un capăt, trebuie luat totul de la început. De ce? Pentru că fiind linie continuă, nu ai voie să ai decât două capete. Pare simplu, până nu te apuci de treabă”, a spus Doru Mărculescu.

„Domnule, dacă ţi se pare scump (…)”
Majoritatea clienţilor săi este formată din turişti. Sunt şi români care îi cumpără creaţiile. „Unii mai comentează la preţ şi acelora care nu ştiu ce se ascunde în spatele acestei munci, am curajul să le spun următorul lucru: «Domnule, dacă ţi se pare scump, facem următoarea variantă: eu ţi-l dau gratis, cu o singură condiţie: să stai lângă mine - doar să stai, nu să pui mâna, doar să priveşti - până îl termin. Începem şi îl termin, cât o dura, o oră, două, şapte, două zile, nu contează, dar stai lângă mine. Îţi garantez că la sfârşit tu îmi vei spune că îmi dai dublu pe el!»”, afirmă artistul.

Fără preţ
Un singur tablou din galeria lui din centrul oraşului ştie sigur că nu-l va vinde, indiferent de cât i-ar oferi un potenţial client. Este cel cu „Cina cea de Taină”, pe care o vezi chiar la intrarea în atelier şi la care a muncit şapte zile.

Nu este pentru toată lumea
A încercat să transmită din secretele muncii lui şi familiei, însă aceasta este o artă despre care şi el recunoaşte că nu este pentru toată lumea. E nevoie de cunoştinţe de matematică, de rezistenţă a materialului, plus răbdare şi din nou de răbdare. Totuşi, celor care ar dori să-i înveţe arta le dă un singur sfat: să ia o sârmă în mână, să înceapă să facă ceva cu ea mai întâi singur, dar să nu copieze pe altcineva, ci să creeze din imaginaţia lor.
„Am citit demult, acum vreo 30 de ani, un citat care văd că în ultima vreme începe să apară din ce în ce mai des: «Fă în viaţă ceea ce îţi place şi n-o să fii nevoit niciodată să munceşti!». Ei bine, eu asta fac acum. Eu nu muncesc. Eu mă joc de dimineaţă până seara. Eu mă joc încontinuu. E adevărat că poate exista o oboseală fizică , dar e o plăcere foarte mare în ceea ce fac”, a mai spus Doru Mărculescu, care recunoaşte totuşi că, în zilele noastre, e destul de greu să trăieşti dintr-o asemenea artă, în condiţiile taxelor de astăzi şi a chiriei de spaţiu central.