Arta iresponsabilităţii

Traian Băsescu este omul politic care a ridicat iresponsabilitatea la rangul de artă. Cine va purcede să facă un bilanţ al gafelor şi gesturilor necugetate comise în cei zece ani regretabili de mandat se va trezi în faţa unui bilanţ greu de egalat. El îşi continuă cariera de gafeur (iar termenul este unul eufemistic) şi după încheierea mandatului, recunoscând cu seninătate cum a dat ultima oară cu bâta în baltă.

Confesiunile sale de săptămâna asta pe marginea episodului shoppingului de la Paris al “omului politic” Elena Udrea dezvăluie un “parteneriat” dus dincolo de limitele legii şi ale bunului simţ. 

Este vorba despre fotografiile difuzate în preajma alegerilor prezidenţiale în care apăreau Elena Udrea, Alina Bica şi Topoliceanu (cea pe care toată lumea a ignorat-o în cursul derulării afacerii, din motive încă nedezvăluite). Starea de fibrilaţie în care a intrat preşedintele atunci când a ieşit public la rampă, lansând un atac nejustificat la adresa serviciilor de informaţii a părut tuturor inexplicabilă. Sau explicabilă dintr-un punct de vedere colateral: proasta impresie pe care ar fi făcut-o asupra alegătorilor dezvăluirea condiţiilor opulente în care s-a desfăşurat escapada. Prea puţin pentru o reacţie de amploarea cunoscută – pe care însuşi fostul preşedinte o amplifică acum, dezvăluind faptul că a fost atât de furios încât se pregătea să-l demită pe Coldea. A şi pus să fie făcut decretul de revocare, pe care însă n-a mai apucat să-l semneze, deoarece între timp primise de la acesta un raport din care reieşeau cu totul alte vinovăţii. Să recapitulăm însă: Băsescu reacţionează ca şi când ar fi fost vorba de o atingere a securităţii naţionale! În fapt, se poate deduce cu uşurinţă, era vorba de securitatea sa personală. Nu ştim şi probabil nu vom şti prea curând dacă o simplă chestiune care ţine de can-can-ul vieţii mondene, ar fi putut să-l afecteze atât de mult încât să determine măsuri la limita constituţiei şi a legalităţii. Care erau motivele invocate pentru destituirea lui Coldea? Care altele decât o trădare personală, de unde rezultă convingerea sa intimă că serviciile de informaţii erau, în fapt, ale sale personale, nu ale ţării. Cum bine spunea cineva, dacă Ponta şi ai săi n-ar fi fost atât de absorbiţi de campania electorală şi de siguri pe victorie, acesta ar fi fost cel mai îndreptăţit motiv de suspendare şi demitere a preşedintelui. Unul care amestecă problemele sale personale de alcov cu ale ţării. Care iese public şi acuză serviciile – pentru care până atunci nu avusese decât cuvinte de laudă – de trădare şi de exces de putere. Este de mirare cum la vremea respectivă nimeni nu a părut să sesizeze acest derapaj major şi să reacţioneze, dar poate că nu ar fi nici acum prea târziu.

O chestiune rămâne în suspensie: dacă nu a fost vorba doar de “prestigiul” candidatului său la preşedinţia pe care l-au pus în joc inocentele – în fond – fotografii de la Paris? Dacă în spatele lor se ascunde cu totul altceva, suficient de grav încât să justifice tămbălăul pe care l-au produs? Fără voia sa, mărturisirea “omenească” a ex-preşedintelui, de zilele trecute, ne duce în mod cert spre o astfel de concluzie. La fel ca şi precizarea sa că împrejurările “filajului” vor rămâne secrete. De ce? Ce a putut fi atât de secret?

Nu ştim, deocamdată. Ştim însă că avem o nouă dovadă ca în fruntea ţării s-a aflat, timp de zece ani, un personaj a cărui iresponsabilitate va rămâne legendară.