Arta, ca stil de viaţă

Titus Frâncu este un făgărăşean de 66 de ani care îşi petrece zilele şi nopţile, dar mai ales nopţile, lucrând de zor în micul său atelier. Ştie şi face de toate: pictură, sculptură, restaurare, tâmplărie, fabrică instrumente muzicale, scrie volume de poezii, însă parcă cel mai dragi îi sunt daltele de cioplit şi pensulele de pictat. Îndemânarea o moşteneşte de la părinţi şi povesteşte că ,,tatăl meu, originar din Comăna de Sus, avea un atelier de tâmplărie, unde muncea în timpul liber când venea de la şcoală. Era profesor. Pe lângă asta, cânta, picta, desena! Eu, de copil, am început să cioplesc. Primele lucrări le-am făcut pe la 8 ani”. Şi mama lui Titus avea talentul ei, cel de croitoreasă, absolvind în 1947 Şcoala Superioară de Croitorie şi Mode Bucureşti şi într-o vreme fiind chiar croitoreasa Regelui Mihai, notează „Bună Ziua, Făgăraş”. 

 

 

,,Tată îmi este Brâncuşi, iar mamă Michelangelo”

S-a considerat mereu un rebel şi deşi a lucrat la Institutul de Proiectare al armatei şi în domeniul decoraţiunilor interioare civile şi industriale, tot timpul a muncit acasă, în paralel, la diverse lucrări pentru clienţi şi prieteni. „Lucrez pentru tot felul de comenzi primite de la prietenii din Făgăraş şi din străinătate. Oamenii îmi cer toate genurile de cutii, sculpturi, picturi, portrete. De pildă, acum fac nişte cutii pictate şi sculptate pe care le trimit peste hotare în Belgia şi Franţa. Iar aici, pe masa din bucătărie, fac în creion portretul unei mame cu copilul, după o poză primită de la clientă”, explică făgărăşeanul pentru sursa citată. Face sculpturi în lemn, piatră, marmură, bronz, aur, fier. Face pictură în ulei, acuarelă, acrilică şi grafică, după reproduceri sau după propria-i viziune. În centrul lucrărilor sale se regăseşte omul în general. Nu vrea să-şi spună artist, ,,mai degrabă restaurator”, iar aceasta pentru că o altă latură a talentului său constă în restaurarea de mobilier ţărănesc vechi. ,,Tată îmi este Brâncuşi, iar mamă Michelangelo”, glumeşte Titus Frâncu pe seama polivalenţei caracterului său artistic. 

 

 

Doreşte să împărtăşească talentul său generaţiilor viitoare

Dacă pentru copiii săi a reuşit să transmită o moştenire artistică (Mihai – fotografie, Teodora – design vestimentar, Andreea – tehnica decupajului), făgărăşeanului i-ar plăcea să facă acelaşi lucru şi cu odraslele altora. ,,Mă doare inima că nu mai există astăzi un turnător de clopote, că nu mai există decât foarte puţini care ştiu să facă un cojoc ţărănesc sau să cioplească în lemn! Toţi bătrânii care le ştiau a face au luat cu ei în moarte şi darurile cu care au fost înzestraţi. Îmi place să-i învăţ pe copii din ceea ce ştiu. Unii părinţi mă caută să-i aducă pe micuţi la atelier, să pictăm sau să sculptăm împreună”, spune restauratorul.

 

 

Alt vis, lansarea a două volume de poezie

În şcoală a fost coleg de bancă al celebrului şi regretatului Radu Anton Roman şi spune că 

mai are o singură dorinţă de îndeplinit: să-şi vadă intrate în tipografie cele două volume pe care le-a scris, de poezie şi haiku, respectiv ,,Cântec în amurg” şi ,,Gânduri pentru Ana”, Ana fiind nimeni alta decât nepoţica lui.