banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8740 - 07 sep 17:32

Ardoare și determinare la revenirea în prima divizie

Autor: Dan VINTILÃ

Publicat la 19 octombrie 2009

BC Galactica Olimpia Brașov - CSS Bega BC Danzio Timișoara 71-69 (19-13; 13-17; 19-9; 7-19; 13-11) BC Galactica: Simina Haas 26(2x3), Andreea Sinka 16, Ozana Mărginean 13(2), Raluca Ungureanu 7, Orsolya Bocsai 7, Reka Domokoș 1, Cristina Ciobanu 1, Simina Avram, Hanelore Demeter

BC Galactica Olimpia Brașov - CSS Bega BC Danzio Timișoara 71-69 (19-13; 13-17; 19-9; 7-19; 13-11) BC Galactica: Simina Haas 26(2x3), Andreea Sinka 16, Ozana Mărginean 13(2), Raluca Ungureanu 7, Orsolya Bocsai 7, Reka Domokoș 1, Cristina Ciobanu 1, Simina Avram, Hanelore Demeter. Antrenor: Magda Jerebie. CSS Bega: Silvia Ondreikovics 17(1), Bianca Blănaru 12, Anda Boltașu 11, Iulia Filip 7, Laura Pal 7, Miruna Crâsnic 7, Silvia Grădinaru 6, Karina Știopu 2, Daniela Harțapuc, Adriana Jojica. Antrenor: Dan Ionescu. Arbitrii: Ciprian Ciocan - Alexandru Ivan (ambii din Cluj). După o lungă perioadă de timp, baschetul feminin a revenit sub Tâmpa, la nivelul cel mai înalt. Sâmbăta trecută, Sala ”Forex” a fremătat din nou de emoțiile stârnite de noua formație pregătită de Magda Jerebie, Galactica Olimpia. S-a pornit la drum cu o victorie în fața unei echipe cu care brașovencele s-au mai întâlnit în barajul de promovare. Partidă antrenantă, în care ar-doarea și determinarea au fost pe primul plan. Schimbări palpitante pe tabela de scor. De la avantaj de 13 puncte, brașovencele s-au văzut conduse la patru puncte. O egalare în ultima secundă de joc, care a dus la prelungiri de 5 minute, perioadă în care lupta a fost acerbă și pe care gazdele au câștigată pentru că au avut nervii mai tari. Datorită tensiunii create s-a greșit elementar în special la arun-cările libere, unde brașovencele au irosit 17 puncte, dar în același timp au avut 6 aruncări de la distanță, de 3 puncte, față de numai una a oaspeților. O victorie meritată, care arată că baschetul feminin brașovean a revenit pe prima scenă cu șansa de a relua succesele pe care le-au avut anterioarele formații. Un sincer Bravo inimoaselor jucătoare. Meciul începe echilibrat cu avantaje minime pentru brașovence. Din minutul 3 elevele lui Magda Jerebie se distanțează la 7-3, apoi 14-7 (min. 7), 16-11 (min.9) și 19-13 după primul sfert. Sfertul al doilea se dispută pe aceleași coordonate și în min. 12 scorul devine 24-15. Gazdele ridică piciorul de pe accelerație și în min. 16 se văd conduse cu 24-25. Oaspetele se apropie de brașovence și la finalul primei reprize brașovencele erau la conducere cu numai 2 puncte: 32-30. Sfertul trei a fost un adevărat re-cital al gazdelor, care prin Sinka înscriu coș după coș și în ultimele 10 minute se intră cu un avantaj clar de 12 puncte, ce părea că va fi decisiv, 51-39. Că nu a fost așa o demonstrează faptul că după ce Andreea Sinka a făcut a cincea greșeală personală și a părăsit terenul, brașovencele au o cădere. De la 53-43 în momentul părăsirii terenului de către Sinka și până la finalul timpului regulamentar de joc, timișorencele au avut un pre-sing ucigător și chiar în ultima se-cundă au egalat prin Filip, ducând meciul în prelungiri. Au urmat cinci minute de foc, în care stăpânirea de sine s-a dovedit mai puternică la gazde. Cea mai activă a fost Simona Haas, care a contribuit efectiv la izbânda finală prin acțiunile inițiate, cât și în precizia aruncărilor libere. O bancă de rezerve mult prea scurtă La finalul partidei, antrenoarea Magda Jerebie a început printr-un spirit de glumă: „Ne-am gândit că va trebui să atragem mai mulți spectatori la sală și a fost așa mai palpitant. O să ni se ducă vestea că știm să jucăm la spectacol. Cred că ne-am dorit mult prea mult victoria și din această cauză am făcut niște greșeli copilărești pe care sinceră să fiu, le așteptam. Eram sigură că se vor face lucruri extraordinare și în același timp greșeli elementare. Din păcate se vede că banca noastră este foarte scurtă și se rezumă practic la 6 jucătoare, iar dacă una dintre ele este eliminată, tot jocul are de suferit. Suferim de asemenea din cauza lipsei unei jucătoare înalte pe care nu am reușit s-o pregătim, s-o integrăm în echipă, ea fiind transferată mai târziu. Sperăm ca în continuare să bucurăm iubitorii baschetului mai mult decât am făcut-o astăzi și vom avea un comportament de la meci la meci mai bun”. Referitor la aruncările libere, Maga Jerebie a completat: „Asta înseamnă presiunea și lipsa de experiență despre care am mai povestit. Este normal pe undeva. Fetele au făcut tot ce le-am cerut”. Jucătoarea care a avut o contribuție decisivă pe final de meci, Simona Haas, a declarat: „Având în vedere frigul din sală, nu am fost concentrate. Emoțiile primului meci și-au spus și ele cuvântul. Aruncările, atunci când au trebuit și am avut nevoie de ele, s-au rezolvat. Nu ne-am înțeles noi în teren, va trebui să mai muncim la capitolul acesta, dar am luptat bine”.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie