Apelul (cinic, nu civic) la normalitate

O mostră de cinism cras precum apelul preşedintelui pentru „unitatea USL şi pentru stabilitate” cu greu ar putea fi imaginată la un politician obişnuit. Băsescu nu este, însă, un politician obişnuit. El iese din orice tipare. El zice că „România are nevoie de stabilitate”, făcându-se că plouă faţă de rolul său major în instabilitatea cronică instalată în România anilor în care a fost şi este în fruntea ţării. Nostalgia sa după „etapa Boc” este de înţeles: atunci a putut să dea întreaga măsură a ego-ului său, atunci a avut liberatea de a acţiona ca un lider comunist de la care pleacă totul şi care decide totul. Tăriceanu şi Ponta sunt accidentele care i-au blocat comunicarea cu „românii”, pe care-i invocă doar când afacerile politice nu-i merg.
Pentru un om care se simte ca peştele în apă în episoadele tulburi şi agitate, stabilitatea este un dezastru. Pentru a da măsura talentelor sale, Băsescu are nevoie de controverse şi de inamici, pe care să-i calce în picioare, să spună despre ei tot ce-i vine la gură şi să-i facă răspunzători pentru tot ce-a ratat el.
Spuneam că Traian Băsescu nu este un politician obişnuit. El nici măcar nu se consideră politician, categorie pe care o pune la zid oridecâteori are prilejul, ca fiind cauza tuturor relelor din societate, iar relele fiind tot ceea ce nu reprezintă punctele sale de vedere. Se consideră imun, la trecerea sa prin politică, faţă de toate păcatele acesteia şi încep să cred că visul său este o societate eliberată de acest balast în care el să aplice reţeta unui predecesor care, deasemenea, credea că luptă pentru fericirea poporului său, în maniera sa specială.
Nu cred că are rost să ne mai întrebăm cât de sincer este apelul său. În cazul în care diferendele dintre social-democraţi şi liberali s-ar aplana, de unde îşi va mai lua muniţia predicilor sale la ore de seară în studiourile TV devotate? Ce „bombe” ar mai arunca pe piaţă? Fără nici o îndoială, stabilitatea politică este cel mai mare inamic al său, neputând exista fără contestări şi acuze, fără a arunca vina pentru tot ceea ce nu merge sau a fost eronat construit asupra altora.
Chiar încep să fiu curios care va fi cursul lucrurilor în situaţia în care Ponta şi Antonescu se vor pupa în Piaţa Endependenţii şi, cu Executivul întărit cu noii miniştri liberali şi cu noul vicepremier conservator, va purcede la rezolvarea problemelor curente. Curată plictiseală să constaţi că instituţiile – verticale sau orizontale – ale statului îşi văd de treabă şi că România o apucă pe calea normalităţii după exerciţiul tuturor contradicţiilor posibile, între care conflictul deschis între Preşedinţie şi Executiv a ţinut afişul, aproape fără încetare, ani întregi.