Apa din PET-uri conţine plastic, cea de la robinet, metale grele. Şi totuşi… ce bem?

Un studiu care  a panicat lumea
Ultimul studiu internaţional despre apa îmbuteliată în sticle de plastic a băgat panica în milioane de oameni. Asta pentru că cercetarea oamenilor de ştiinţă arată că apa din sticlele de plastic conţine de până la 100 de ori mai multe particule de plastic decât se credea până acum. Mai exact, experţii au numărat o medie de 240.000 de fragmente de plastic detectabile la fiecare litru de apă, după ce au testat produsele mai multor mărci populare.
Cercetarea, care a folosit o tehnică inovatoare pentru a măsura numărul de nanoparticule de plastic, a analizat nu numai ambalajele sticlelor de apă, ci şi pe cele pentru alimente. „Studiul vorbeşte despre PET-ul în care este ambalat/îmbuteliat orice fel de aliment sau băutură. PET-ul ca material a fost aprobat ca sigur de către Agenţiile de siguranţă alimentară din întreaga lume şi este folosit pentru că nu avem alternativă. Realitatea este că vrem, nu vrem, plasticul este omniprezent în viaţa noastră, mâncăm, respirăm şi bem plastic. Aici nu este vorba doar despre apă”, a explicat Claudia Benea (foto sus), ambasador al Resursei Naturale de Apă din România, specialist în hidratare, dar şi somelier de apă certificat internaţional.
Cercetarea publicată în revista PNAS este relativ originală pentru că a fost realizată într-un domeniu în care nu există atât de multe informaţii, şi anume poluarea cu plastic la nivel nano. Potrivit specialiştilor, poluarea cu plastic este inevitabilă, dacă microplasticele au o dimensiune mai mică de 5.000 de micrometri (sau 5 milimetri), însă nanoplasticele au o dimensiune mai mică de un micrometru, astfel că dimensiunea lor le permite să pătrundă chiar şi în fluxul sanguin şi de acolo în organe. Cu toate acestea, studiile privind impactul nanoplasticelor asupra organismului uman sunt limitate.
„Estimăm că expunerea la micro-nanoplasticele din apa îmbuteliată obişnuită a fost la nivelul de 105 particule pe litru, ceea ce reprezintă două până la trei ordine de mărime mai mult decât rezultatele raportate anterior care se concentrează doar pe microplasticele mari”, spune studiul.  
Acesta accentuează că valorile sunt mai mari decât se credea până acum, deoarece nu exista o tehnologie care să măsoare numărul particulelor minuscule de plastic.

Ar fi o diferenţă: plastic vs PET
Dar, PET-ul a fost aprobat ca sigur pentru ambalajele care vin în contact cu băuturile sau alimentele. Asta pentru că s-ar fi dovedit că acest material nu conţine bisfenol şi nu eliberează substanţe cancerigene. „Concret, polietilenul tereftalat – sau PET-ul – este considerat cel mai sigur pentru produsele alimentare şi este folosit pentru sticlele de sucuri, apă, ulei, lapte, dar şi pentru realizarea ambalajelor pentru o listă imensă de produse alimentare. Din el sunt realizate recipientele pentru produse cosmetice, dar şi biberoanele pentru bebeluşi”, ne linişteşte Somelierul de apă certificat internaţional Claudia Benea.
Oamenii de ştiinţă care s-au ocupat de această cercetare îşi propun să analizeze şi apa de la robinet.

Apa de la robinet
„Dacă oamenii sunt îngrijoraţi de nanoplasticele din apa îmbuteliată, este rezonabil să ia în considerare alternative, cum ar fi apa de la robinet”, a transmis Beizhan Yan, coautor al studiului, pentru AFP.
Însă cât de sigură este această apă? „Nu o să spun niciodată oamenilor că apa de la robinet este bună. Dorind să facem o alegere dintre apa de robinet şi apa minerală naturală, trebuie să înţelegem valoarea apei, că apa este un aliment, iar hidratarea presupune alegerea unei ape care are o complexitate de minerale”, atrage atenţia Claudia Benea. De altfel, OMS a conceput un ghid internaţional al apei de consum în care este menţionat că „apa de osmoză inversă, apa demineralizată, apa de la robinet nu poate fi considerată apă de băut pentru că îi lipsesc elementele principale, complexitatea de minerale”, a arătat specialista.

Apa filtrată
Nici apa de la cănile de filtrare nu este mai sănătoasă, deoarece cănile conţin filtru de carbon granulat şi răşină schimbătoare de ioni care reuşesc să elimine contaminanţii din apă, cum ar fi sedimentele, gustul şi mirosul, duritatea şi bacteriile. Însă, acestea elimină şi clorul, iar fără acest element se dezvoltă bacteriile. De aceea, specialiştii recomandă schimbarea filtrelor la două trei săptămâni, pentru a se evita recontaminarea apei cu bacterii.
O altă problemă ar fi că filtrul de carbon nu elimină metalele grele.
„Apa filtrată, de osmoză inversă provoacă în trei luni dezechilibre în organism mai mari decât provoacă bacteriile. Apa de la robinet pleacă din staţia de tratare, furnizorul de apă potabilă răspunde de calitatea apei până în momentul în care intră pe conducte. Aceasta spală mii de kilometri de conducte care sunt pline de metale grele”, a detaliat somelierul de apă.

Apa din fântâni
Nici apa din fântânile pe care oamenii le au în curţi nu este mai sănătoasă, solul şi pânza freatică fiind contaminate. Mai multe anchete jurnalistice au arătat că apa nu este peste tot potabilă, iar autorităţile care au obligaţia să asigure calitatea apei, uneori nici nu anunţă că apa nu este bună de băut. Apa de la puţ poate conţine nitraţi, nitriţi, amoniu şi multe bacterii, iar consumul acesteia are efecte negative asupra organismului uman.  

SĂ ALEGEM RĂUL MAI MIC
„Există sute de studii despre beneficiile apei minerale naturale, eu nu recomand oamenilor să renunţe la a consuma apă minerală naturală din cauza acestui studiu, beneficiile pe care le aduce corpului uman sunt net superioare cu orice alt tip de apă. Apa minerală naturală este îmbuteliată în ambalaje din plastic la cererea consumatorilor şi din confort. Dacă ne lăsăm cuprinşi de această psihoză nu o să mai avem nici ce consuma, ar trebui să renunţăm la tot ce înseamnă plastic. Apa minerală naturală este îmbuteliată în mod microbiologic pură de la sursă, este un aliment, nu conţine niciun fel de aditiv, este un produs 100% natural, chiar dacă are şi microplastice. Eu prefer de un miliard de ori să aleg acest rău mai mic, dar care pe termen lung mi-aduce beneficii infinit mai mari”, a concluzionat Claudia Benea.
La rândul lui, medicul toxicolog Radu Ţincu (foto jos) de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” spune că „este destul de complicat să facem o alegere, este dificil de făcut o recomandare cu privire la care dintre cele două toxice este mai acceptat”, metalele grele sau microplasticele.
Cercetările asupra efectelor pe care nanoparticulele de plastic le au asupra corpului uman sunt limitate, nu se ştie exact cum acestea ne pot afecta, atrage acesta atenţia.
„Microparticulele de plastic au efecte la nivelul tubului digestiv şi apar modificări inflamatorii la nivelul mucoase digestive sau modificări alergice la persoanele care au anumite particularităţi de atopie alergică. Partea care îngrijorează este că de la microparticule, astăzi cercetători vorbesc de nanoparticule, care au o dimensiune mai mică şi care pot străbate bariera digestivă şi poate ajunge chiar în sângele venei porte (n.r. - care transportă sânge din tractul gastrointestinal), lucru descoperit la anumite animale de laborator. Nu ştim cu exacitate care sunt efectele pe termen mediu şi lung a efectelor expunerii la nanoparticule care ajung în circulaţia sanguină”, explicat medicul.  
În schimb, se ştie ce efecte pot avea asupra sănătăţii expunerea la metalele grele, doar că este foarte greu să identifici sursa contaminării cu acestea. „Metalele grele sunt extrem de periculoase pentru că organismul nu are capacitatea de a le elimina în mod natural, avem mecanisme destul de slabe din perspectiva detoxificării şi ele se bioacumulează, adică rămân în interiorul organismului perioade lungi, până la 20 sau chiar 30 de ani”, a precizat dr. Radu Ţincu.