Apă caldă… de la Distrigaz
Autor: Cristina BÃILÃ
Publicat la 23 iulie 2008
Primarul George Scripcaru spune că, pornind de la ideea unor președinți de asociații de proprietari, a găsit soluția pentru ca CET-ul să nu mai înregistreze datorii noi pentru agentul termic furnizat
Primarul George Scripcaru spune că, pornind de la ideea unor președinți de asociații de proprietari, a găsit soluția pentru ca CET-ul să nu mai înregistreze datorii noi pentru agentul termic furnizat. Este vorba, după cum ne-a explicat edilul, de încheierea unor contracte directe între Distrigaz și asociațiile de proprietari. „Să sperăm că în acest fel bunii platnici să nu mai fie afectați de rău platnici și implicit de neplata datoriilor CET către furnizorul de gaz. Am discutat deja cu reprezentanții CET, cu asociațiile de proprietari și chiar cu reprezentanții Distrigaz, care s-au arătat interesați de această soluție. În municipiul Brașov sunt 32 de centrale termice care produc apa caldă și căldură pentru brașoveni. Toate sunt modernizate și sunt alimentate cu gaz. Voi propune Consiliului Local ca la toate aceste centrale să existe o relație directă între Distrigaz și asociațiile de proprietari care sunt deservite de centrala termică de cartier. Va fi încheiat un contract, cu acordul municipalității, care deține aceste centrale, astfel încât să nu mai fim în situația în care Distrigaz oprește gazul, iar cei care sunt cu facturile la zi au de suferit pentru că într-o altă zonă există datorii”, susține primarul George Scripcaru.
Scopul final este ca în cazul în care mai apar probleme de neplată, problema rău-platnicilor să fie rezolvată pe fiecare asociație în parte, direct cu Distrigaz sau în interiorul asociației de proprietari. La cele 32 de centrale termice sunt legate 11.000 de apartamente, ceea ce înseamnă aproximativ 219 asociații de proprietari, din cele aproximativ 900, adică o treime din totalul locuințelor din Brașov racordate la sistemul centralizat. „În perioada următoare o să cer să fie convocată Adunarea Generală a Acționarilor de la CET, care să numească un alt Consiliu de Administrație. Mandatul noii echipe de conducere a CET trebuie să fie de eficientizare a activității și să vină cu un plan în acest sens cât mai repede”, a completat primarul Scripcaru.
Se dă drumul la apă caldă
CET a reușit să plătească factura către Distrigaz de 1,5 milioane de lei, astfel că se va da drumul la gaz metan, respectiv la apă caldă. Banii au fost strânși, o parte din cheltuielile cu salariile către angajații CET, aceștia mai având de așteptat câteva zile până să își ia lefurile, iar o altă parte a fost alocată de la bugetul local, ca avans al unei cantități de energie electrică produsă de CET. Problema o reprezintă următoarea factură către Distrigaz, care se ridică la valoarea de 3,8 milioane de lei. „Dacă Guvernul ar plăti subvenția aferentă diferenței de preț pentru combustibili, corespunzătoare lunilor februarie și martie, de 3,8 milioane de lei, numai bine am avea de unde să plătim factura curentă către Distrigaz și lucrurile ar reveni cât de cât la normal. Cum însă Guvernul nu are de gând să ne dea acești bani, va trebui să găsim în continuare soluții”, a mai spus primarul George Scripcaru.
WBG va prezenta mâine soluția pentru CAF Metrom
Mâine, conducerea ECO Heat Brașov, adică reprezentanții concernului WBG din Austria, vor prezenta o soluție pentru iarna care va veni în cazul CAF-ului Metrom. „De aici sunt alimentate cinci puncte termice. Nu știm încă despre ce este vorba, dar se pare că va fi montată o turbină, astfel încât calitatea agentului termic să fie mai mare ca până acum”, susține primarul.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu