Anul lui Johannis

Cât de pregătit este pentru acest veritabil meci? Nu prea mult. Experienţa sa politică este minimă. Practic, mai redusă decât cea de care a beneficiat Constantinescu, cel care s-a rodat în cei patru ani de Convenţie anteriori preşedinţiei. Cel mai calificat rămâne Iliescu, iar cel care a descifrat cel mai repede iţele politicii este Băsescu. Antecedentele politice ale lui Johannis sunt minimale: cele câteva luni de preşedinţie la PNL. 

Cei 14 ani de exerciţiu local, ca primar al Sibiului, nu se pot compara cu complexitatea problematicii relaţionale de la vârful politicii.

Mai este, apoi, condiţia de provincial. De om obişnuit cu un anume tip de relaţii publice. În mod tradiţional, provincialii din Ardeal se adaptează cu mai multă dificultate realităţilor dâmboviţene. Pentru Boc nu a fost o problemă, pentru că a avut deasupra sa un far călăuzitor. Iohannis n-are.

Cum nu are nici o echipă. A venit la Bucureşti de unul singur şi a găsit aici un mediu politic incongruent. Nici unul dintre liderii celor două partide nu se potriveşte cu schema sa. De aceea, în echipa de consilieri nici nu se regăsesc nume cunoscute. Cu excepţia, poate, a lui Mihai Răzvan Ungureanu, plasat şi el la o distanţă de siguranţă cu calitatea de consilier personal onorific care i-a fost conferită. În rest, nume noi, dintre care unele n-au aşteptat prea mult ca să-şi dea în petic. Şi care o vor mai face. Unica zonă securizată pare cea a politicii externe unde dispune de serviciile unui profesionist de talia lui Lazăr Comănescu.

Dar cel mai mare handicap pe care-l va avea de înfruntat noul preşedinte rămâne valul enorm de aşteptare cu care a fost repurtată victoria sa. Îşi pun în el, românii, toate nădejdile înşelate de predecesorii săi. Sunt lucruri pe care le va putea face – în special instituirea unui climat de echilibru şi pace instituţională – dar vor rămâne destule pentru care nu va avea instrumentele necesare pentru a re-acţiona. Îi lipseşte autoritatea lui Iliescu şi voluntarismul lui Băsescu. Are însă capacitatea de a asculta şi de a-şi preceda deciziile de o necesară cumpănire. Are însă şi încăpăţânarea de a-şi apăra punctele de vedere şi faptele – a dovedit-o deja prin reacţia la plângerea intelighenţiei faţă de numirea unui consilier controversat şi de decorarea unui veteran al puşcăriilor comuniste.

Cu siguranţă, Iohannis are capacitatea de a învăţa din mers. Asta însă nu-l va scuti de erori şi gafe, care-i vor fi taxate cu promptitudine. Va fi o ţintă predilectă pentru moderaţia cu care va trata părţile implicate în jocul politic: dreapta va considera că nu face destul şi cu suficientă hotărâre pentru a o aduce mai repede la putere, iar stânga pentru lipsa de echidistanţă. Este însă greu de presupus că acolo unde se află acum va putea să devină un lider de tip Băsescu al partidului care l-a propulsat, cu atât mai mult că nu pare nici omul predispus să apeleze la soluţii imorale. Oricum, anul 2015 va fi, cu siguranţă, cel mai greu dintre cei care urmează, şi cel care îi va reliefa cel mai pregnant portretul de preşedinte în exerciţiul demnităţii funcţiei.