Antiepiscopul Dinescu

Mircea Dinescu, onorabilul colegian CNSAS, nu a făcut vreodată un secret din alergia pe care o face la popi. Unii zic că n-ar prea fi fost dus la biserică, încă de pe vremea copilăriei sloboziene Alții, că ar fi avut nu se știe ce (ne)înțelegeri cu unii reprezentanți ai cultelor. Este cert, însă, că ori de câte ori a avut prilejul, în publicațiile sale, a taxat cea mai credibilă instituție a țării cu sarcasm și cu neînduplecare față de tarele reprezentanțior săi. Printre cei care s-au aflat constant în vizorul penelului său acid s-a numărat și recent repauzatul întîistătător al Bisericii Ortodoxe, prea-fericitul acum, în lumea de dincolo, Teoctist. Nu s-a stins bine ecoul rugăciunilor de la căpătâiul său că, primul care a ridicat steagul de luptă împotriva slujitorilor bisericii care, în condiții diverse, ar fi făcut pactul cu diavolul, a fost Mircea Dinescu. Nu în posibila sa calitate de reprezentant al societății civile, ci în aceea de membru al Colegiului CNSAS. Dinescu a făcut ceea ce a făcut de atâtea alte ori: a „deconspirat” în avans lucruri care ar fi trebuit să rămână confidențiale până la anunțul public legal. De data asta, Biserica a făcut ceea ce nu a făcut nici unul dintre cei care au încercat pe propria piele ce înseamnă libertatea totală pe care și-o arogă distinsul poet, de a nu ține seamă nici de fișa postului plătit de la Buget, nici de reglementările care-i privesc pe cei care mânuiesc hârțoage cu caracter secret și nici ceea ce bunul simț – nelegal – implică într-o poziție și o relaționare ca a sa: și-a anunțat intenția de a-l da în judecată! BOR versus Dinescu! Iată un show de care, pe amețeala asta generată de presiunea atmosferică, nu doar mass media, ci și publicul, în general, sătul de crimele de la ora 17 și violurile de la ora 21, îl așteaptă cu nesaț. Va fi un spectacol național, de succes care va demonstra, dacă mai este nevoie, că în România totul, inclusiv legea, este de o relativitate care frizează absurdul și că în fața aceleiași legi suntem cu toții egali, cu excepția celor care și-au dobândit statutul de a fi mai egali decât ceilalți.