Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 01:18

Aniversaţi cu un ministru. „Meşotă”, 150 de ani, trei zile de sărbătoare

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 10 iunie 2019

Bustul „părintelui spiritual” al colegiului de elită veghează, de vineri, la intrarea în liceu. Sâmbătă, la aniversare, a fost prezentă şi Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei, care a adus Ordinul „Spiru Haret” pentru Colegiul braşovean

Aniversaţi cu un ministru. „Meşotă”, 150 de ani, trei zile de sărbătoare

Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” a împlinit 150 de ani de când formează oameni în Braşov. Un moment aniversar care a început cu „meciul orgoliilor” Meşotă-Şaguna, joi, şi a continuat vineri şi sâmbătă, cu alte momente speciale.

Bustul lui Meşotă, dezvelit în faţa liceului
De vineri, bustul dr. Ioan Meşotă veghează asupra generaţiilor actuale ce se formează în colegiul de elită braşovean. „Este un moment special şi cu emoţii. Dezvelirea acestui bust cred că este o întărire, o confirmare a identităţii noastre şcolare, educaţionale, un reper, o bornă, un soi de kilometru zero al învăţământului real românesc din Transilvania. Sper ca acest moment să fie unul în continuare de promovare a valorii, a succesului nostru şcolar, o consolidare a rezultatelor pe toate planurile ale elevilor noştri”, a spus prof. Ovidiu Tripşa, director al Colegiului.
Bustul a fost proiectat chiar de un profesor al şcolii – Alexandru Ştefan Popa Radu. „Bustul a fost făcut efectiv în cadrul şcolii, demersul a venit din şcoală, finalitatea am dus-o eu, cu ceilalţi colegi, tot în şcoală. Profesorii au fost implicaţi strict în realizarea bustului”, a explicat cel care l-a proiectat.
La ceremonie au asistat foşti elevi, dar şi foşti dascăli, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, dar şi actuali elevi, foarte mândri de ceea ce reprezintă spiritual meşotist. „Spiritul meşotist este despre unitate, este despre o comunitate de elevi care se ajută între ei, când eşti elev în Meşotă, simţi că aparţii unui grup”, ne-a spus o elevă. „Astăzi, dar nu numai, Meşotă reprezintă pentru mine culmea excelenţei în învăţătura românească şi sunt foarte mândru că încă mă aflu în şcoală la un astfel de moment, la jubileul de 150 de ani”, ne-a spus un al „meşotist”.



Colegiul braşovean, distins de ministrul Educaţiei
Evenimentele aniversare au continuat sâmbătă, la Aula Universităţii, unde a fost prezentă şi ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care a oferit conducerii colegiului Ordinul „Spiru Haret” şi diploma aniversară. „Este un moment de emoţie, pentru că nu în fiecare zi avem, în România, şcoli care împlinesc 150 de ani. De fiecare dată, pentru mine,  înseamnă plecarea frunţii în faţa memoriei celor care au făcut şcoala atunci când prea puţini se gândeau poate câtă nevoie aveam de şcoli pentru români. Sunt aproape 130 de generaţii de absolvenţi, oameni cu cariere profesionale absolut extraordinare şi cred că ce au făcut acolo merită toată preţuirea şi tot respectul nostru în faţa memoriei lor”, a spus Ecaterina Andronescu.



Adrian Veştea, preşedinte al Consiliului Judeţean: „Vom sprijini permanent excelenţa din învăţământul braşovean”
Prezenţi la festivităţi au fost şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi judeţene. „Este un moment emoţionat, un lucru care se întâmplă foarte rar, dar de care noi, braşovenii suntem foarte mândri. (...) Cu siguranţă, noi, comunitatea braşoveană, am fi fost mult mai săraci dacă nu ar fi existat acest colegiu de prestigiu. În ceea ce ne priveşte pe noi, Consiliul Judeţean, încă din primul an al mandatului meu, am făcut în aşa fel încât să premiem excelenţa în învăţământ, iar de la an la an am suplimentat sumele, iar anul trecut am avut o gală a învăţământului braşovean. Vom continua acest lucru şi vom sprijini permanent excelenţa din învăţământul braşovean”, a afirmat Adrian Veştea, preşedinte al Consiliului Judeţean.



Rasaliu, exemplul personal şi turismul educaţional
Prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, le-a transmis tinerilor să rămână în ţară: „Sunteţi o şcoală de elită, cu un corp profesoral de elită (...) În ultima perioadă asistăm la o promovare excesivă a turismului educaţional. Eu mă mândresc că m-am născut, am crescut şi m-am format aici. Îmi doresc ca şi dumneavoastră, după ce veţi absolvi liceul, universitatea, să faceţi  în aşa fel încât să ducem ţara mai departe şi să fim mândri de ce am reuşit să facem. Îmi doresc să rămâneţi în ţară, să învăţaţi în ţară şi să munciţi pentru această ţară de care, eu, personal, sunt foarte mândru”.

Scripcaru către Andronescu: În clădirea Parlamentului României, azi, se fac târguri de export resursă umană
În aceeaşi notă a pierderii resurse umane valoroase, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru – care le-a spus celor prezenţi că „eu sunt profesor de sport, nu am profesat niciodată, dar am ajuns primar” – i-a făcut şi o sugestie ministrului Andronescu: „Ca o sugestie: cred că este o greşeală că în clădirea Parlamentului României, azi, se fac târguri de export resursă umană în domeniul educaţional şi universităţi de afară vin în această clădire unde ar trebui să se facă legi pentru a corecta, îndrepta sau corela anumite lucruri în România şi nu să avem un târg de expoziţie şi export resursă umană pentru ce este mai bun în România. Eu nu aş face aşa ceva şi când văd acest lucru… Practic acolo este un act comercial şi nu este în regulă…”.
În a treia zi, în faţa celor prezenţi au fost premiaţi şi cei 30 de elevi de top ai colegiului, care s-au întors cu premii de la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale.
Actualul Colegiu „Dr. Ioan Meşotă” a fost înfiinţat în anul 1869, ca şcoală reală inferioară în cadrul „Şcoalelor centrale române greco-ortodoxe din Braşov”. În toamna anului 1919, şcoala reală română a fost unită cu şcoală reală maghiară (înfiinţată în anul 1881) pentru a forma liceul real de stat cu opt clase, purtând denumirea de „Dr. Ioan Meşotă”. Între anii 1919-1948 liceul a funcţionat în clădirea fostei şcoli reale maghiare (astăzi corpul „T” al Universităţii Transilvania). Era etapa în care a dobândit faima de şcoală de elită, a cărei absolvire constituia un adevărat certificat de reuşită în viaţă şi un pas sigur spre învăţământul superior.

+3 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie