Aniversat la nouă decenii de viaţă

90 de ani a împlinit, în 13 decembrie, Nicolae Purcărea, fost deţinut politic. Un moment pe care l-a petrecut alături de membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) Braşov, la sediul din Piaţa Sfatului, care l-au aniversat 

O singură dorinţă ar mai avea la această vârstă Nicolae Purcărea – să-l mai ajute picioarele, pentru că mai are multe de făcut. Este unul dintre cei mai în vârstă deţinuţi politici din această asociaţie, însă lucid şi conştient de rolul pe care ei, foştii deţinuţi politic îl au – să le spună celor tineri despre tot ce au îndurat în regimul de tristă amintire, pentru ca astfel de lucruri să nu se repete. 

„Am avut în închisoare un duşman care ne voia spiritul, sufletul. Lupta dusă de noi acolo a fost nu atât cu cei care ne anchetau, ne băteau sau ne torturau, ci cu încercările lor de a ne fura sufletul. Însă spritul şi credinţa au fost cele care ne-au salvat şi ne-au ţinut în viaţă în toţi acei ani teribili. Mă întreba mereu ofiţerul Ţurcanu (Eugen n.red.), care m-a anchetat, după ce mă chinuia crunt: «mai crezi în Dumnezeu?», iar eu îi răspundeam mereu că încă mai cred, «pentru că acesta este singurul lucru care mi-a mai rămas». Legătura noastră cu Dumnezeu a fost singurul fir care ne mai ţinea în viaţă. A fost o luptă foarte grea, pe care, spun eu, am reuşit să o câştigăm datorită credinţei noastre în Dumnezeu”, a spus sărbătoritul.

„Nea Nicu Purcărea este ultimul membru fondator al filialei Braşov a asociaţiei noastre, din cei nouă, care pe 2 ianuarie 1990 au înfiinţat asociaţia. Îi urăm mulţi ani cu sănătate şi sperăm ca tot aici să ne întâlnim când va împlini suta”, a spus Octav Bjoza, preşedintele AFDPR.

Nicolae Purcărea a fost arestat pentru prima dată la 18 ani, în 1941, după ce au început arestările în rândurile minorilor care participau la marșuri și adunări legionare. A fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar până în 1944 deja trecuse prin închisorile de la Brașov, Văcărești, Pitești și Alba Iulia. În 1944 a fost eliberat, dar trimis pe front, el fiind înrolat în Regimentul 89 de infanterie de la Tărlungeni. Toamna însă a fost din nou arestat, ca „primul dușman al poporului”. A stat după gratii, la Brașov, până în 1945. A urmat, timp de trei ani, Academia Comercială la Brașov, fiind și membru activ al Uniunii Naționale a Studenților Români. În 1950, după o cuvântare, intră în atenția Securității. A fost nevoit să fugă și să doarmă câteva zile într-un cimitir, după care s-a ascuns în munții Argeșului, unde a fost descoperit și arestat de securiști. A fost judecat la Craiova, condamnat la șapte ani de temniță grea și dus la închisoarea de la Pitești, unde a trecut prin „re-educarea” ce viza lepădarea de credință și un program continuu de bătăi și torturi aplicate de ceilalți condamnați. După șapte luni de „reeducare” a fost mutat la „canalul morții” - Canalul Dunăre - Marea Neagră. În toamna lui 1950 a fost transferat la Jilava, iar după doi ani, la Gherla, unde a fost aspre pedepsit pentru că a mărturisit unui coleg ce s-a petrecut la Pitești. S-a îmbolnăvit de tuberculoză. În 1956 a fost eliberat, dar cu domiciliu forțat în Bărăgan. În 1958 a fost strămutat la Lagărul „Noua Culme” de la Ovidiu, lângă Constanța. De aici, în 1960 a fost trimis la penitenciarul Aiud, de unde a fost eliberat în 1964.

Despre toate acestea vorbeşte şi în volumul „Urlă haita”, lansat în acest an.