Anarhie la orfelinat

Orfelinatul este o casă cu regulile proprii. Deși sistemul de ocrotire al copilului încearcă să ofere aceleași condiții ca într-o familie naturală, în realitate el poate fi nociv pentru copii. Centrul de plasament „Casa Prieteniei” din Codlea este ca o familie cu 65 de copii și 54 de mămici și tătici care încearcă să le facă un rost în viață. Când fiecare întrece limita și încearcă să-și creeze reguli noi, în virtutea democrației, se ajunge la anarhie… Centrul cu cele mai multe sponsorizări Privită în ansamblu, viața într-o curte în care locuiesc zeci de băieți și fete, cu vârste de la câțiva ani și până la 20, poate fi frumoasă. Spre deosebire de o casă obișnuită, aici nu auzi pe nimeni să-ți spună că întreținerea e scumpă și că nu mai rămân bani de mâncare. Este centrul cu cei mai mulți sponsori, în care fetele sunt aranjate, iar băieții bine îmbrăcați. Unele camere arată mai bine decât cele ale studenților de pe Colină. Nici mâncarea nu este rea, chiar dacă uneori te saturi de brânză și fasole ca de mere pădurețe. Cu toate astea, copiii nu sunt mulțumiți. Umblă cu papucii rupți Departe de a fi simple mofturi, ei arată că dacă au haine frumoase se datorează faptului că muncesc și își permit să-și mai cumpere cele de trebuință. Însă nu toți au un loc de muncă și spun că degeaba cer papuci sau haine, că tot nu primesc. „Ne țin aici desculți deși au magaziile pline cu papuci și țoale. Dar nu ne dau, trebuie să ne cumpărăm noi, din puținii bani pe care îi economisim. Le-am cerut, dar spun că trebuie să ne mulțumim cu ce avem”, ne spun băieții mai mari, în timp ce trag dintr-o țigară (fiind minori, declarațiile lor rămân anonime deoarece trebuie să le protejăm identitatea). Un alt puști care umbla mai degrabă dezbrăcat, în mijlocul lui februarie, ne arăta cu degetul ce are el în picioare. „Am cerut papuci dar mi-au spus că să-i port tot pe ăștia. Sunt rupți, dar dacă alții nu primesc…”, ne-a spus băiatul, în timp ce-și crăcăna talpa, lăsând degetul mare să iasă precum un cartof, scos cu săpăliga din pământ. „Nu mai am nici șosete că nici de astea nu mi-au dat”, forțează nota puștanul, încercând să ne impresioneze. Magaziile erau pline ochi cu haine Angajații centrului au așteptat ceva timp să obțină aprobarea de la „centru”, însă apoi ne-au lăsat să cotrobăim prin toate colțurile orfelinatului. Copiii aveau dreptate: „Casa Prieteniei” are două magazii pline până la refuz de haine, blugi, bocanci și pantofi. De sus până jos, rafturile sunt pline cu haine - unele de proastă calitate, altele destul de bune. „Preferă să putrezească aici, decât să ni le dea nouă”, se aude un glas din mulțimea de gură-cască, adunată în jurul magaziei. Marea nemulțumire a puștanilor mai mari nu sunt „chinezărismele” din depozit, ci Reebook-urile care au fost aduse de curând din Germania, printr-o donație. Adidașii nou-nouți sunt ținuți în birourile administrative, departe de ochii curioși ai copiilor. „Ăia sunt adidași buni, nu ca cei pe care îi primim de la magazie. Dar nu vor să ni-i dea, că spun că-i stricăm”, ne spune un tânăr arătând că, după o lună, papucii „made in China” se rup sau se descos. Un orfan se îmbracă de1,5 milioane pe an Angajații care ne-au deschis magazia ne spun că, totuși, papucii ajung la copii. „Un copil are un anumit pontaj și în funcție de acesta primește haine și încălțăminte. Dar lor nu le plac hainele astea. După ce li se dau, se duc și le vând”, ne spune Maria Marcu, singurul referent educațional care a stat de vorbă cu noi. Copiii își vând hainele pentru a-și cumpăra haine mai de calitate. Copiii scapă chiar și lucrurile care nu sunt de aruncat, întrucât majoritatea sunt identice și nu s-ar mai putea diferenția unii de ceilalți. Lucrurile aduse din import sunt vândute întrucât fac bani buni pe piața neagră. Iar de bani au nevoie toată lumea, nu numai orfanii. Ca să împiedice traficul, angajații țin articolele vestimentare în magazie. Până la urmă, nimeni nu-i obligă să le dea haine de peste 1,5 milioane pe an. Asta, chiar dacă un om obișnuit cheltuie acești bani pe haine în mai puțin de 2 luni. Duș cu gardianul Nemulțumirea copiilor probabil nu s-ar fi „inflamat” dacă ar fi avut măcar parte de mai multă libertate. De trei zile încoace, gardienii angajați de conducerea unității de plasament îi urmăresc pas cu pas. „M-am dus să fac duș și m-am trezit cu gardianul peste mine. Credea că mă duc să fumez, dar apoi a rămas în baie tot timpul cât am făcut eu duș”, ne-a spus un alt băiat. Alții s-au plâns că gardianul e slobod de gură și i-a amenințat că „o să-i curenteze cu un pumn în gură”. Evadează cu cearceaful Din cauză că într-o singură curte locuiesc copii care abia au pășit pragul școlii și vlăjgani care au terminat de mult socoteala cu ea, varza și capra nu prea pot să fie împăcate. „Au nevoi separate, dorințe diferite. E greu să trimiți un copil la culcare când urlă muzica și cei mai mari fac gălăgie”, ne-a spus Marcu. Așa că, nici nu cade bine noaptea și se dă stingerea. Teoretic. „Suntem închiși aici. Este ca la închisoare. După ora 10.00 seara nu mai putem să ieșim, suntem păziți de gardieni, chiar și la masă”. Cum la fiecare necaz se găsește leac, orfanii n-au mai stat pe gânduri: în fiecare seară evadează. „Sărim cu cearceaful pe geam, pentru că nu mai avem cum să ieșim afară. Facem asta când mai mergem să luăm de mâncare, când rămânem fără țigări”, ne-au spus băieții, amintind că evadarea este practicată și de fete. „N-am chef, da?” Pe de altă parte, nemulțumiții nu sunt nici ei niște îngerași. „Ei nu se gândesc că acasă nu făceau tot ce poate să facă aici”, ne spune o îngrijitoare referindu-se la faptul că acești copii beau, fumează, fură. Faptul că ascultă manele „la maxim” este deja un fapt minor. „De dimineață, îi trezesc să meargă la școală. Îmi spun să-i mai las 5 minute, 10, o oră. Și întârzie. Sau pur și simplu-mi zic «N-am chef, da?». Cei care sunt de după amiază își fac ghiozdanul, își pun tot ce le trebuie. Îi vezi că plec, dar nu știi unde se duc”, mărturisește Marcu. „Așa au ajuns «micuții» să strângă între 100 și 200 de absențe”. Maria Marcu ne spune că recordul la absentat îl are un elev: acesta a adunat 260. Unii au și dosare penale Nu a trecut foarte mult și prezența presei a făcut valuri. Șeful orfelinatului, Radu Tudorică, a venit să clarifice situația. „Fiecare are ceva de spus, fiecare e nemulțumit, fiecare e liber să comenteze. Este o libertate prost înțeleasă”, a spus acesta arătând că până și copilul care umblă desculț a avut încălțări, dar le-a rupt. „Se plâng că n-au haine, dar le aruncă pe geam. Le găsim dimineața în curte. Zic că nu le dăm papuci, dar la două zile după ce primesc le rup și ni le pun în față, să le dăm altele”. „Situația este mult mai complexă decât în aparență: ca orice adolescent, orfanii vor să arate bine. Hainele pe care le primesc sunt de proastă calitate sau nu sunt pe gustul lor. Ca să-și cumpere haine, le vând pe cele primite. Dacă primesc haine «de dincolo», le vând ca să facă rost de bani”, ne-a spus directorul. Tudorică mai arată că mulți nu numai că au abandonat școala, dar s-au pus pe furturi și au deja dosare penale. „Majoritatea copiilor sunt buni. Avem însă cam 10 copii care au format o gașcă pusă pe rele, care s-au lăsat de școală și sunt certați cu legea. Doi dintre ei au deja dosare penale”. Conducerea vrea armistițiu Direcția de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului (DGASPC) cunoaște ce se întâmplă la acest orfelinat. „Sunt situații comune tuturor orfelinatelor. Dar parcă aici e prea de tot”, ne-a spus Liana Braniște, directorul adjunct, arătând că „totul se trage de la vechiul sistem, care nu punea accent pe educația copilului”. Braniște spune că s-a gândit la o soluție, care pare mai degrabă un armistițiu. „Vom discuta cu copiii și vom stabili un set de reguli pe care va trebui să le respecte. Îi vom chestiona și pe ei și vom vedea ce reguli le convine și pe care sunt de acord să le schimbe”. Adidașii devin recompensă Cât despre adidașii Reebook și toate hainele care zac în magazie, ei bine, el vor fi oferite recompensă. „Trebuie să ne gândim la un sistem de recompense, pentru a-i determina pe copii să-și schimbe atitudinea. Legea nu ne obligă să le oferim într-un anumit termen. Ele vor rămâne acolo, nu le ia nimeni. Dar ei trebuie să dovedească că le merită”, a conchis Radu Tudorică (foto medalion), directorul Centrul de plasament „Casa Prieteniei” din Codlea. Spală vase pe 1 leu În tot peisajul pestriț și gălăgios de la centru, un puști de 14 ani (foto stânga), care pare însă de 8, este omniprezent. Chiar dacă este slăbuț și plăpând, nu se dă înlături să măture sau să spele vase. O face atât de frecvent încât a devenit cunoscut numai pentru asta. „Spăl vase, dau cu mătura, spăl pe jos. Doamnele mă mai pun și îmi mai dau câte 10 mii (1 leu în bani noi – n.r.). Uneori îmi mai dau ceva mâncare. Dar eu mai fac și din plăcere”, ne-a spus puștiul. Tot un puști (foto dreapta) – dar care nu este harnic - a reușit performanța să se rănească la dușurile insalubre de la etajul I. „Făceam duș și m-am agățat cu p**a în furtun”, ne spune băiatul , arătându-ne furtunul care nu mai avea pară, iar învelișul de inox era suficient de ascuțit ca să agațe sau să zgârie.