Amintiri din copilărie: Elevul Marius Lăcătuş

Amintirile cu elevul Lăcătuş Marius, din Şcheii Braşovului, veşnic ciupit de bărbie de învăţătoarea Tăcutu şi aflat la un pas de repetenţie sunt savuroase la 36 de ani de la noaptea magică de la Sevilla.
Fotbalistul Marius Lăcătuş, celebru pentru modul în care îşi şicana adversarii şi îi „fenta” chiar şi pe arbitri, amintea de elevul cu acelaşi nume. Comentatorul radio şi scriitorul Ilie Dobre a cuprins o parte dintre păţaniile junelui Lăcătuş, comise nu pe Valea Răcădăului sau pe Dealul Melcilor, unde puştiul obişnuia să bată mingea cu prietenii, ci pe băncile Şcolii Generale Nr. 6 din Braşov.

„Era jale mare! Era prăpăd! Cine intra la apă, era tras de bărbie cu „cleştele” învăţătoarei Tăcutu!”
Mărturisirile atacantului Stelei şi al Echipei Naţionale au fost adunate, cu har şi cu haz, de Ilie Dobre, în cartea „Marius Lăcătuş, Săgeata Carpatină”, apărută în anul 1994, la Casa Editorială Odeon, din Bucureşti, o poveste adusă în prim plan de Fanatik. Autorul a rememorat momentele în care puştiul crescut în Şcheii Braşovului a făcut cunoştinţă cu rigorile şcolii, un cadru deloc prietenos pentru junele obişnuit să se caţere pe gardurile vecinilor, la furat de fructe, sau, aşa cum avea să povestească, îşi dribla amicii, „fără să vrea”.
După propriile afirmaţii, Lăcătuş a avut parte de o învăţătoare admirabilă, doamna (n.r. „tovarăşa”, cum se spunea în perioada comunistă) Tăcutu, dar care era adepta disciplinei de fier. Nu admitea niciun sunet, nicio glumă. Dar cel mai grav era ca vreunul dintre învăţăcei să-şi „uite” caietul acasă ori să vină la cursuri cu poeziile neînvăţate…
„Ferit-a Sfântul! Era jale mare! Era prăpăd! Cel în culpă pica în menghina doamnei învăţătoare. Intra la apă. Concret, pielea de sub bărbia împricinatului era prinsă zdravăn în cleştele unghiilor doamnei Tăcutu. Iar madam o învârtea cu o furie oarbă, de-i mergeau fulgii. Cu cât se ridica de durere „inculpatul” mai vârtos pe vârful picioarelor, cu atât îl învârtea mai cu sete doamna pedagoagă”, a evocat Ilie Dobre spusele elevului Lăcătuş Marius Mihai, citat de fanatik.ro.
Totuşi, se pare că „tratamentul” aplicat de învăţătoarea Tăcutu a avut iniţial efectul scontat asupra puştilor sau cel puţin asupra temperamentului şcolar al viitorului fotbalist. Doar în clasele primare a primit „Lăcă” nota 10 la purtare, pentru că dintr-a V-a în sus nu s-a mai întâlnit cu o asemenea ispravă…

Prima zi de şcoală şi „tov-ul” care i-a cerut să se… lumineze
Ilie Dobre a povestit şi ce s-a petrecut în ziua de 15 septembrie 1970, atunci când viitorul atacant s-a trezit pentru prima oară la şcoală: „O zi de toamnă, cu frunze arămii. Curtea şcolii se prezenta în acea zi plină-ochi. O curte ticsită de glasuri zglobii. Un zumzet de şoimi. Printre ei, Marius Lăcătuş. Un „şoim” cam nărăvaş, cu privire ageră. Expresiv, delicat. Timid chiar… Dar minte iscoditoare. Şi mai ales talentat. Talent cu carul”.
„Nu pricepea o iotă din ceea ce vedea. Ce să vadă? Un careu de copii (nu de fotbal) strunit milităreşte. De doamne numai zâmbet, însoţite de poşete şi cu rochii la modă. Sau de domni în costume impecabile, la patru ace. Şeful suprem era unul îmbrăcat şic, căruia i se adresau toţi cu apelativul „tovarăşe”. În faţa căruia îşi înclinau toţi capul, în semn de respect”, a continuat autorul volumului.
Marius Lăcătuş a completat: „Trăiţi, tov. X, să trăiţi! Care tov, când a trecut la cuvânt, nu mai contenea cu „în spiritul în sus”, „în spiritul în jos”. Tovarăşul ne cerea să ne angajăm, să ne luminăm şi tot aşa, preţ de patru ceasuri şi mai bine, în faţa unei asistenţe neclintite. Cu faţa în soare. În picioare. Precum Sfinxul”.

De la căratul hărţii la catalogul… greoi şi până la „puciul” împotriva profei Nicoară
De prin clasa a V-a au început năzbâtiile. Din acest punct de vedere, Ilie Dobre l-a comparat pe Lăcătuş cu un alt rebel înnăscut, Rică Răducanu: „A fost făcut pionier la „ultima strigare”. O performanţă notabilă. Ricuţ Răducanu cel vestit nu reuşise nicicum. Chit că, pentru asta, ajunsese să-şi fure propriile-i găini din ogradă!”
În gimnaziu, Marius a schimbat o suită de diriginţi. „Diriga de geografie, doamna Nicoară, nu se deosebea prea tare de doamna învăţătoare Tăcutu. Avea ceva afinităţi. Vorba aceea, cine se aseamănă, se adună”, a povestit Lăcătuş.
Cititorul cărţii la care facem referire află că metehnele doamnei Nicoară erau două. Evident, fiind „profă” de geografie, nu începea lecţia fără să găsească harta în cui. Numai că, probabil ghiciţi pe cine picase sarcina căratului şi a aşezării hărţii: Evident, era vorba tot despre nefericitul elev Lăcătuş Marius Mihai.
„Ce însemna asta? Că, oră de oră, Marius trebuia să fie prezent, musai, la lecţia de geografie. Nu se afla harta-n cui când intra profa de geografie? Era vai de gulerul elevului Lăcătuş. Niciun şperaclu din lume nu l-ar fi desfăcut din ghearele doamnei Nicoară”, a dezvăluit Ilie Dobre.
A doua problemă a dirigintei era catalogul. I se părea prea greu… Prin urmare, într-o zi, a refuzat să-l mai care de la cancelarie până în clasă şi înapoi. Aşa cum era de bănuit, tot pe Marius şi pe amicul său, Grigore, a picat măgăreaţa. Doar că, la finalul unui trimestru, tovarăşa Nicoară şi-a găsit… naşii. Într-una din zilele acelea, când „la modă” e încheierea mediilor şi nici măcar profesorii nu prea mai au chef de şcoală, diriginta i-a pus pe copii să deschidă maculatoarele şi să înceapă o nouă lecţie.
„A început toată clasa în păr să ţipe, să urle, să ridice şcoala în tavan! Doamna dirigă şi-a ieşit din pepeni rău. A trântit catalogul cu sete. A aruncat cu cretă cu tot. A ieşit din clasă pară, izbind uşa din ţâţâni. Toată clasa a fluierat-o copios”, şi-a amintit Lăcătuş.

„Praf” la muzică, dar abonat la nota 5
Alte episoade amuzante din „cariera” şcolară a lui Marius Lăcătuş ţin de relaţia cu profesorul de muzică, un anume Codăreanu. Aşa cum se… „aliniaseră planetele” şi până în acel moment, inclusiv Codăreanu i-a fost diriginte. Autorul volumului „Marius Lăcătuş, Săgeata Carpatină” afirmă despre acesta că era un dascăl excelent şi că mereu se poziţiona de partea elevului.
În schimb, suferea de o meticulozitate peste limită. Mai mult, respectivul purta ochelari fumurii, prin lentilele cărora, când scria la tablă, „fotografia” toată clasa. De unde să ştie sărmanii copii că profesorul cu apucături de spion vedea la spate, aşa că, imediat cum unul îşi lua nasul la purtare, se trezea cu o cretă aruncată în cap…
„Când i se năzărea ceva, hop, controlul! Şi ce control… Din unghii până în tălpi! La sânge. Cine se nimerea să nu fie în regulă era vai şi amar de el, zbura direct acasă. Şi ridiculizat, pe deasupra”, a rememorat fostul său elev.
„ – Vezi, bă, să nu te calce maşina, pe drum!, îl atenţiona dom’ profesor. Încerca bietul elev o oarece apărare? Era şi mai rău.
–  Dom’ profesor, ştiţi, asta nu se poate întâmpla. Nu că n-aş fi atent cum circul, dar…
– Ce nucă, bă! Fără nuci!”. Astfel suna replica profesorului. Bravos, „pedagoghie””, a relevat Ilie Dobre dialogul povestit de intervievatul său.
Cert este că profesorul Codăreanu era om bun. Marius primea cu generozitate notele de 5. Numai note de 5… Mai mult nici nu-i trebuia, pentru că, la baterea măsurilor nu se pricepea, la teorie, aşişderea, iar la solfegii… era praf! La ceva, însă, Lăcătuş era campion. Când era scos la tablă, desena un portativ. În schimbul acestei performanţe, primea izbăvitoarea notă 5…

„Nu ţi-am spus, fă, Ecaterino, că avem băiat deştept?”
Către finalul clasei a VI-a, Marius se împotmolise şi urma să „retrogradeze”. Adică să rămână repetent. Devenise corigent la vreo cinci–şase materii şi situaţia din „clasament” ajunsese la urechile mamei sale, Ecaterina Lăcătuş, care i-a tras o bătaie soră cu moartea.
Se pare că din acel moment Lăcătuş a „mâncat” cartea. Cel puţin cât să scape de „prigoana” părintească şi de repetenţie. Autorul cărţii povesteşte că, în două–trei săptămâni, elevul–problemă şi-a redresat situaţia la toate materiile. Acesta a fost marele moment de satisfacţie al tatălui său, Mihai Lăcătuş, care, în treacăt fie spus, nu i-a aplicat fiului corecţii fizice.
„Nu ţi-am spus, fă, Ecaterino, că avem băiat deştept? Să nu-l mai baţi pe nedrept!”, a răbufnit tatăl viitorului marcator de la Sevilla…
Într-adevăr, aşa a rezolvat Lăcă toate problemele: „Deştept”. La fel s-a întâmplat şi în noaptea de 7 mai 1986, când, la Sevilla, cu tupeul care l-a caracterizat mereu, Marius Lăcătuş a „dezgheţat” o tabelă de marcaj rămasă blocată la scorul de 0-0, după executarea a două serii de lovituri de la 11 metri. I-a plăcut să tragă, mereu, sub transversala vieţii…

Foto: Steaua Bucureşti, campioana Europei din 1986.