Amintiri din 44`. Veteranul care i-a văzut pe nemţi plecând cu bombardierele de la Braşov

45 de ani poporul român a sărbătorit ziua de 23 August ca sărbătoare naţională. Aşa şi era scrisă în documentele vremii, august cu A mare…  După ce s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, comuniştii organizau în fiecare an, la această dată, mari parade şi defilări pentru sărbătorirea victoriei împotriva imperialismului, nazismului şi fascismului.
La 23 august 1944, Iacob Tancău, acum pensionar în Orăştie, avea 23 de ani neîmpliniţi. În 1942 devenise mecanic de zbor pe un bombardier Heinkel 111. A făcut misiuni, cot la cot cu nemţii, în fosta URSS. Contraofensiva rusească a lăsat însă armata română fără avioane.
„În vara lui 1944 eram la bază, la Braşov. Era vorba că primim alte avioane de le nemţi, dar nemţii nu mai prea aveau nici ei. Abia aşteptam să primim aparat de zbor să mergem din nou pe front. Foame ca-n baza românească de la Braşov nu am îndurat nicicând în război. Dimineaţa un ceai şi cam atât, după-amiaza şi seara ciorbă de fasole în care abia mai găseai câte-un bob. Cu nemţii era altceva. Eu, fiind mecanic de zbor, mâncam la popota ofiţerilor, iar acolo aveam toate bunătăţile, de la unt şi miere până la carne de viţel”, povesteşte nea’ Iacob.

Luaţi la ţintă în propria bază
În timpul aşteptării de la Braşov devenise şoferul comandantului Flotilei de bombardament, comandorul Alexandru Sahini.
„Eram la comandant acasă, pe 23 august. Deodată, la radio se aude «Atenţiune! Urmează un comunicat important pentru ţară. La ora 10 seara vorbeşte Regele Mihai». Vine şi anunţul ruperii alianţei cu nemţii. Comandantul îmi spune «Mergem la bază». Luăm maşina lui, un Buick cu 8 cilindri în linie, şi plecăm. Când ajungem la bază, mare agitaţie. Din corpul de gardă se auzea vorbindu-se doar nemţeşte. Ne apropiem pe furiş de comandament şi încep rafalele de mitralieră. Comandantul adună toţi românii care erau pe-acolo şi ne dă ordin să ne adăpostim în nişte tranşee dinspre Pârâul Clinciului. N-aveam la noi decât pistoalele Berretta. N-am mai ieşit de-acolo două nopţi şi o zi. Am pus, o dată, ciupilica aia în vârful pistolului şi-am ridicat-o. Imediat o rafală de mitralieră mi-a ciuruit-o şi aruncat-o cât colo. N-aveam mâncare, n-aveam apă, dar asta nu conta. Tremuram toţi, că nu ştiam dacă trăim sau nu. Cum scoteam un pic capul, cum se trăgea în noi. În tot acest timp avioanele nemţilor huruiau încontinuu. Am apucat să văd câteva plecând”, spune Iacob Tancău.

O poveste ca-n filme
Abia în dimineaţa zilei de 25 august, o unitate de vânători de munte venită de la Întorsura Buzăului a reuşit să captureze aeroportul destinat bombardierelor.
„Când am ieşit din şanţ, baza era toată distrusă. În bucătărie era vraişte. Nemţii au luat tot ce-au putut şi-au plecat. Au mai rămas şi vreo patru avioane. Le-ar fi luat şi pe alea, dar cred că n-au mai avut destui piloţi”.
După momentul 23 august, tot pe un Heikel 111, Iacob Tancău zboară în misiuni de bombardament în Ungaria, Cehia şi Austria. Cu doar trei zile înainte de finalul războiului avionul său este doborât aproape de Viena. În spitalul din Viena se îndrăgosteşte de o asistentă, săsoaică refugiată din Transilvania.
În august 1945, în ciuda insistenţelor iubitei sale de a se stabili în Viena pleacă din spital, pentru că voia neapărat să se întoarcă în Micul Paris, Bucureştiul care-l făcuse „meseriaş într-ale maşinilor”.
Găseşte Capitala devastată. Atelierul la care lucra şi vila patronului său de pe strada Polonă erau transformate în ruine. Patronul său murise în bombardament. Comuniştii puseseră deja stăpânire pe România. (newsbv.ro)