banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8725 - 17 aug 20:38

Ambulanța, pe moarte

Autor: Andrei CONSTANTIN

Publicat la 24 ianuarie 2007

Angajații serviciilor de ambulanță din toată țara au protestat ieri, în curtea instituțiilor, în semn de protest față de ordinul ministrului Sănătății potrivit căruia de la 1 ianuarie s-a interzis folosirea Daciilor vechi, care asigurau urgențele de gradul 2 și 3

Angajații serviciilor de ambulanță din toată țara au protestat ieri, în curtea instituțiilor, în semn de protest față de ordinul ministrului Sănătății potrivit căruia de la 1 ianuarie s-a interzis folosirea Daciilor vechi, care asigurau urgențele de gradul 2 și 3. În acest moment, Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează doar intervențiile la urgență de gradul 1 și 2 și benzina. Ambulanțierii cer anularea ordinului respectiv, înnoirea parcului auto și creșterea numărului serviciilor de urgență acordate de personalul de pe ambulanță. În memoriile adresate autorităților, sindicaliștii spun că dacă în cursul acestei săptămâni nu se iau decizii privind îmbunătățirea serviciilor de ambulanță și a condițiilor de muncă din acest sistem, săptămâna viitoare vor declanșa o grevă de avertisment de 2 ore după care se va trece la declanșarea grevei generale. Protest în toată țara Protestul a început simultan în toată țara. La ora 12.00 au început să sune sirenele, iar la Brașov acestea nu s-au oprit decât după 30 de minute. Nu s-a dorit perturbarea activității Serviciului de Ambulanță astfel că la protest au participat doar angajații care erau liberi. Liderul de sindicat al Salvării Brașov, Rareș Cristea, spune că situația este disperată. Din totalul de 64 de mașini de intervenție care ar trebui să existe în parcul auto al Serviciului de Ambulanță Brașov, doar 12 mai funcționează. Dintre acestea patru sunt autoturisme Dacia, iar opt sunt mașini normale de salvare. Pentru mașinile autohtone, potrivit legislației actuale Casa de Asigurări de Sănătate decontează doar cursele, adică mai puțin de un leu pentru fiecare kilometru parcurs, dar nu și serviciile medicale prestate de cadrele sanitare pacienților transportați cu aceste mașini. La Brașov trebuiau să ajungă patru ambulanțe noi prin intermediul Ministerului Sănătății, dar programul de achiziție a fost sistat. „Ce se întâmplă acum este cronica unei morți anunțate. Ministerul Sănătății a anulat licitația pentru achiziționarea de mașini, ceea ce face imposibilă activitatea SAJ Brașov. Nu cerem salarii și nici condiții de muncă, ci vrem să putem asigura în continuare o asistență de urgență prespitalicească de calitate. Pentru acest lucru avem nevoie de dotări. Am fi mulțumiți dacă am primi măcar patru ambulanțe la Brașov. Dacă nu se va lua atitudine oamenii vor rămâne fără asistență”, a declarat Rareș Cristea, lider sindical la Ambulanța Brașov. Alternativa, emigrarea Dacă în scurt timp nu se va găsi o rezolvare a problemelor ridicate de angajații din cadrul Serviciilor de Ambulanță, întreg sistemul va intra în colaps. Mulți dintre angajații serviciului de ambulanță se gândesc serios să își caute de lucru în străinătate mai ales că schimbările care se anunță în sistemul de urgență nu le sunt pe plac din cauza discriminărilor financiare. Următorul pas în ceea ce privește protestele depinde de răspunsul ministrului Sănătății. Printre nemulțumirile angajaților de la Ambulanță se numără și ordinul Ministerului Sănătății de înființare a unor structuri paralele gen SMURD potrivit căruia la Ambulanță vor lucra, cu aceleași drepturi salariale, și paramedici care au urmat cursuri de specializare cu o durată maximă de patru luni, în condițiile în care actualii angajați au studii de specialitate de patru ani. De asemenea, la Ambulanța de terapie intensivă vor lucra doar medici ce au titulatura de specialiști, iar mulți dintre actualii medici nu au această titulatură, deși au vechime în muncă.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie