Alo, Bruxelles-ul? Știți ce se întâmplă la Gura Ocniței?

În România Europeană, membră cu drepturi - și obligații - depline a comunității continentale, se întâmplă lucruri care te fac să te întrebi ce căutăm acolo și nu am aderat la Africa, de pildă. De aproape zece ani, la Gura Ocniței, lângă Târgoviște, s-a construit un centru de recuperare pentru bolnavii neuropsihici. Din vechea cazarmă insalubră, în care fuseseră înghesuiți, ani de zile, unii peste alții, bolnavi din toată țara - oameni care, după decenii, ori rămăseseră fără familii, ori rupseseră cu totul legătura cu acestea - se mutaseră în saloane decente cu toate utilitățile și gândite special pentru a le putea oferi un adăpost corespunzător. Construcția noului centru a fost posibilă cu asistență europeană și demersuri și insistențe nesfârșite din partea șefei centrului, doctorița Mariana Săvulescu. Încă de la apariția noului centru, grupurile de interese și afaceri locale au făcut presiuni asupra administrației județene pentru a se da o altă destinație, mai lucrativă, patrimoniului de acolo. Personaje pragmatice l-au văzut mai potrivit pentru un hotel pentru pensionari cu venituri mari, decât adăpost pentru „nebuni”. A fost nevoie, la vremea respectivă, de intervenția șefului statului ca să nu i se schimbe peste noapte destinația. Dar, aproape în permanență, doctorița Săvulescu - om dedicat meseriei și carității - a avut de luptat cu indiferența și reaua voință a autorităților județene, care aproape în permanență au lăsat centrul la limita subzistenței. Zilele cele mai negre s-au abătut asupra centrului în vară, o dată cu schimbarea de „regim politic” de la Târgoviște. Noul președinte al Consiliului Județean, pe nume Florin Popescu, s-a dovedit un dușman neîmpăcat ai ideii de a avea în îngrijire Gura Ocniței. După repetate încercări de trimitere acasă a pacienților sau de deturnare a destinației spațiului acestuia, sesizate, organele centrale au decis, în cele din urmă, trecerea centrului din subordinea administrației locale în aceea a Ministerului Sănătății. Numai că formalitățile durează, iar pe perioada rămasă, pedelistul Popescu a considerat că trebuie să se spele pe mâini și să nu mai acorde nicio alocație centrului. Rămas fără finanțare, fără bani de gaze și curent, fără bani de salarii, Gura Ocniței e în pragul colapsului. Binevoitorii de la județ recomandă ca soluție trimiterea bolnavilor acasă și trecerea personalului în șomaj. Hrană mai este doar pentru câteva zile, iar perpectiva reglementării administrative a situației amenință să se mai întindă pe vreo două luni. Ce e de făcut? Toată lumea ridică din umeri și probabil că unica soluție ar fi ca celor de la Bruxelles să li se înfățișeze modul în care România își tratează membrii defavorizați ai societății, în plin secol XXI... Și cum sunt înfometați, voluntar, mai mult 300 de oameni nefericiți.