Alina Zară a transformat ia în „tricou fain”

O metamorfoză modernă, nonconformistă şi chiar curajoasă a iei tradiţionale româneşti a fost imaginată şi pusă în practică de Alina Zară Prunean (foto), o tânără iubitoare şi promotoare a portului popular din ţara Făgăraşului ce a aplicat în partea din faţă a unor simple tricouri bucăţi cu modele reprezentative recuperate din ii vechi, găsite în podurile caselor ţărăneşti, pentru a crea astfel „zestre pentru românii din secolul XXI", nu oricum, ci „cu rânduială şi respect” pentru bluza caracteristică portului naţional.

L-a numit „tricoul fain” şi primele bucăţi le-a vândut, acum câţiva ani, într-o librărie, nonconformistă şi ea, ce-i drept. Succesul tricourilor în care noul şi vechiul fuzionează într-un inedit articol vestimentar a determinat-o să ducă proiectul mai departe, decorând tricouri moderne cu bucăţi din ţesături, cusături sau dantele tradiţionale, salvate de la distrugere şi adăugând mesaje cu diverse cuvinte româneşti vechi precum „hodinită", „sfătoasă", „făloasă" sau „ostenită". 

 

 

 

Dragoste moştenită de la bunica

Dragostea pentru portul tradiţional a moştenit-o de la bunica ei, „mama Ruţa”, din satul Mândra, căreia a ajuns să-i spună „mamă” pentru că ea a fost cea care a crescut-o pe Alina şi sora ei, părinţii fiind la serviciu aproape toată ziua. „Bunica mea era foarte bună ţesătoreasă. Era omul care făcea zestre pentru fete din şapte sate dimprejur. Satul se numeşte Mândra, lângă Făgăraş, în ţara Făgăraşului. Era singura din sat care mai ştia să descebăluiască, adică dacă venea cineva cu un model de ţesătură, ea ştia să-l scoată pe hârtie. Modelul era ca un portativ muzical. Noi avem şi înrămate acasă câteva astfel de modele de-ale ei. Mai erau câteva femei care ştiau să 'pună' războiul de ţesut după acea schiţă. Astăzi chiar nu mai ştie nimeni. Noi am crescut pe lângă ea, pe lângă războiul de ţesut. Eu am plecat şi am făcut Academia de Teatru, m-am dus în lume oarecum, dar ia o purtam şi în şcoală. Acum 10-15 ani eram printre puţinii care se îmbrăcau cu ie. Aveam una făcută special pentru mine, cu bujori. E o ie care combină semne florale cu semne geometrice. Noi, românii, folosim predominant semne geometrice, iar cele florale şi zoomorfe vin din alte culturi cu care ne-am intersectat, de la saşi, de la maghiari", îşi aminteşte Alina Zară pentru Agerpres. 

 

 

A început ca un proiect pentru „Cărtureşti”

Proiectul cu tricourile a început în momentul în care acestea au fost remarcate la un festival de stradă din Bucureşti, ele ajungând mai apoi să fie vândute prin intermediul unei cunoscute librării din Capitală. 

„Nu mi-a plăcut în Bucureşti şi într-o zi m-am hotărât să mă întorc acasă. Aveam o prietenă care făcea dulceaţă şi la un festival de stradă din Capitală i-am făcut nişte tricouri pentru promoteri, pe care am pus nişte bucăţi de cârpe de vase, cu o istorie mai specială. În perioada comunismului, costumul popular era şi nu era preţuit. Mai era Cântarea României unde se duceau interpreţii îmbrăcaţi frumos, dar în rest nimeni nu preţuia portul popular. La noi în zonă se ţeseau mâneci, de exemplu, pentru că mâneca era partea cea mai preţioasă a unei ii. ţesăturile pe care femeile le pregătiseră pentru mâneci le-au transformat efectiv în cârpe de vase. Veneau nurorile crescute la oraş, aruncau tot, începuse să apară plasticul. şi atunci am folosit pentru primele tricouri acele bucăţi de mânecă ce pentru mine chiar însemnau ceva. Era o bucăţică de ie ţesută cu drag, care între timp se transformase în cârpă de vase şi am repus-o la locul pe care îl merită. Aşa am pornit. Tricourile au fost văzute de Anca, persoana care se ocupa de PR la Cărtureşti, şi mi-a cerut să-i fac o colecţie pentru un proiect pe care tocmai îl începeau — ROD - Romanian Design. Vreo şase luni am zic nu, pentru că eu nu sunt designer, n-am şcoală de design. Până la urmă am acceptat să-i fac 10 tricouri şi după două săptămâni m-a sunat să-mi spună că avem o problemă: toate tricourile se vânduseră. Aşa a început totul", povesteşte tânăra pasionată de portul popular. 

 

 

Catalog cu 30 de modele de cusături şi dantele

Între timp, proiectele Alinei Zară s-au înmulţit şi s-au diversificat, printre cele mai recente numărându-se un catalog cu 30 de modele de cusături şi dantele de pe iile vechi. 

„Noi am început să adunăm pânze vechi. Am găsit prin poduri, prin lăzi de zestre, diverse bucăţele. Cele care erau compromise le recuperam, le restauram şi puneam bucăţi din ele pe tricouri, iar cele care erau în stare bună le-am strâns într-o colecţie pentru care construim acum «Muzeul de Pânze şi Poveşti». E foarte important să se înţeleagă că pânzele în stare bună se duc în colecţie la muzeu, iar pânzele compromise le reinterpretăm pe tricouri. După cinci ani în care am adunat din diverse părţi tot felul de materiale naturale vechi, printr-un proiect sprijinit de «Ţara lui Andrei», am reuşit să ne apucăm să recreăm pânze noi după modele vechi. Acum avem, de o jumătate de an, cusături sau dantele pe care le punem pe tricouri, cu modele scoase de pe iile vechi. Femeile fac cu mâna lor bucăţele după modele autentice, într-o întreprindere socială. Pregătim şi un catalog cu 30 de modele de cusături şi dantele de pe iile vechi, pe care le punem pe tricouri. Toate produsele noastre sunt unice în România", afirmă Alina Zară. 

 

 

„E foarte greu să faci ii azi”

Deşi tricourile şi unele dintre proiectele sale promovează practic bluza caracteristică portului naţional, Alina nu îşi doreşte să facă ii întregi, considerând că în ziua de astăzi este o misiune aproape imposibilă, în condiţiile în care nu mai există nici materialele din care se făceau iile, dar nici priceperea şi îndemânarea de a ţese modele de pe aceste bluze purtate odinioară nu mai sunt la îndemâna oricui. şi nici liniştea de altădată în care se crea o ie nu mai există. 

„Eu nu fac ii, deşi toată lumea mă întreabă. Nu fac pentru că nu-mi permit să-mi bat joc de aşa ceva. E foarte greu să faci ii astăzi. Nu mai există materiale, îţi trebuie ani de zile de cercetare pentru simbolistică. Încerc să promovez ia veche cu rânduială, cu respect. De exemplu, rochia mea de mireasă a fost creată pornind de la ia de mireasă a bunicii mele. Pentru că este ceva mai presus de noi. Pot cel mult să îmi cos propria ie, dar deocamdată nu îndrăznesc mai mult", conchide Alina Zară Prunean.

 

 

Azi e „Ziua universală a iei”

De la o iniţiativă ce a luat naştere pe Facebook, la un eveniment internaţional de succes. Este vorba despre Ziua Universală a Iei tradiţionale româneşti, care a fost propusă de comunitatea online „La Blouse Roumaine” şi care a ajuns să fie sărbătorită în fiecare an, pe 24 iunie, de Sânziene, în 48 de ţări, în peste 100 de oraşe de către românii de pretutindeni.