Alianța anului: Hoții și proștii
Autor: Octavian ANDRONIC
Publicat la 22 octombrie 2010
Când își dau mâna hoția și prostia, rezultatul e garantat. Iar diagnosticul poate fi pus fără ezitare …
Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută și miercurea aceasta în Parlamentul României este demn de Cartea Recordurilor
Când își dau mâna hoția și prostia, rezultatul e garantat. Iar diagnosticul poate fi pus fără ezitare …
Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută și miercurea aceasta în Parlamentul României este demn de Cartea Recordurilor. A fost nevoie de câteva zile, de la aprobarea în parlament a prevederii referitoare la scăderea TVA pentru alimente de bază la 5% și până la cea a impozitării pensiilor mai mici de 2000 de lei, pentru ca parlamentarii puterii să se dezmeticească și să-și dea seama că au făcut o gafă. Uluirea i-a copleșit, deopotrivă, și pe reprezentanții opoziției care nu înțelegeau ce i-a apucat pe colegii lor din dreapta aulei să îmbrățișeze cu entuziasm propunerile lor (cu atât mai mult cu cât chiar inițiatorul celei de-a doua inițiative tocmai și-o retrăsese!) Au fost perioade de consternare și de derută în care se părea că forul legislativ intrase în zona crepusculară. Singura persoană mulțumită de situație a părut să fie Roberta Anastase, cea care – la presiunile Opoziției - se retrăsese de la conducerea ședinței.
Bref: prin acordul lor, parlamentarii Puterii au plasat în ograda Executivului o gaură bugetară de aproape un milliard de euro! Lucrul acesta se cunoștea foarte bine și cu toate acestea … Probabil că unul dintre cei mai uluiți de întorsătura luată de situație a fost chiar Dan Voiculescu care, încă din 2006 se chinuie să convingă administrațiile din care micul său partid a făcut parte, de necesitatea reducerii TVA la alimentele de bază! Dar cel mai paradoxal este faptul că unii dintre parlamentarii puterii, între care miniștrii Botiș și Ialomițianu, au recunoscut senini că au votat în cunoștință de cauză pentru aceste prevederi. Dar, în timp ce Ialomițianu a intrat în vrie, Botiș a rămas pe poziție: acum e treaba Executivului să rezolve situația! Este inutil să ne mai întrebăm cum s-a putut întâmpla așa ceva. Principalul vinovat pare să fie formularea care a stat la baza votului și care a introdus confuzia dintre aprobare și respingere. Paradoxal este și faptul că aceste două măsuri par a fi singurele lucruri bune, în avantajul celor afectați de criză, pe care le ia Guvernul Boc. Dar, culmea, dintr-o profundă eroare!
Evident, opoziția nu va pierde prilejul de a specula situația. Voiculescu a și dat de știre că dacă președintele nu promulgă legile, i se va intenta impeachment-ul. Uluit și el, Jeffrey Franks de la FMI, se întreabă de unde va scoate Boc miliardul lipsă, fără să mărească alte taxe. Nu-i vine nici lui să creadă că prostia omenească – parlamentară – poate fi atât de mare, încât aleșii să nu știe ce votează. Dar dacă pe agendă se afla chiar moțiunea? N-ar fi votat-o cu aceeași veselie?
Există o vorbă: prostia și hoția fac adesea casă bună. De la furtul de voturi de la legea Pensiilor până la stupiditatea voturilor aiuristice nu este o distanță prea mare. Iar ea caracterizează perfect modul în care este condusă, astăzi, România. Și de cine …
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu