Alexander a învăţat ce înseamnă „viaţa normală” după ce a fost adoptat de o familie din Germania

Prin intermediul preşedintelui Asociaţiei „Catharsis”, Azota Popescu, am primit o scrisoare a unui tânăr stabilit acum în Noua Zeelandă. Poate nu ar fi nimic interesant până aici dacă autorul scrisorii,  pe numele său Alexander Kuch (foto stânga), nu ar fi un fost orfan braşovean, adoptat în anul 1998 de o familie din Germania. 

Scrisoarea, pe care v-o prezentăm, a fost trimisă  şi conducătorilor ţării, atât primului ministru Victor Ponta, preşedintelui României Traian Băsescu, preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, dar şi preşedintelui Curţii Europene de Justiţie, Vassilios Skouris, preşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, dar şi preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz şi ombudsmanului European, Emily O'Reilly.

Noua familie i-a arătat ce înseamnă dragostea

Tânărul, acum de 18 ani, considerat „retardat din punct de vedere cognitiv”, atunci când a fost înfiat de familia din Germania, a fost acum selectat de o universitate din Noua Zeelandă. Acesta face un apel către autorităţile române ca acestea să deblocheze adopţiile internaţionale, pentru ca şi alţi tineri orfani să aibă şansa la o nouă viaţă şi să nu rămână pe drumuri după ce trec de vârsta majoratului.

Povestea sa o redăm exact aşa cum ne-a transmis-o acesta. ,,Mama mea nu a fost capabilă să aibă grijă de mine, dar nici în orfelinat nu are nimeni grijă de copii. Din cauza acestei probleme, eu am dezvoltat o afecţiune numită hospitalism, care apare la copiii rămaşi neglijaţi în instituţii. Obişnuiam să mă leagăn pentru stimulare, mişcându-mi corpul înainte şi înapoi. Eram subdezvoltat şi nu puteam să privesc oamenii în ochi, să îi sărut sau să îi îmbrăţişez. Dacă părinţii mei nu m-ar fi adoptat, directorul orfelinatului m-ar fi transferat la alt orfelinat pentru copii consideraţi handicapaţi datorită hospitalismului. După ce am fost adoptat, a trebuit să învăţ viaţa ,,normală”. Mâncam orice îmi era oferit şi mereu aveam ceva de mâncat în mână până când am realizat că mâncarea îmi stătea de fapt la dispoziţie când îmi era foame. Pielea mea nu era sensibilă - nu simţeam nimic când părinţii mei mă mângâiau. În primul rând, a trebuit să învăţ cum se simte dragostea. Am avut o mulţime de lucruri de învăţat, lucruri normale pe care copiii de vârsta mea deja le ştiau - cum să meargă, vorbească, simtă, râdă, plângă...medicul de familie, o doamnă amabilă şi sufletistă, m-a descris ca fiind «retardat din punct de vedere cognitiv, cu probleme de conduită emoţională şi socială», din cauza celor 20 de luni petrecute în orfelinat, care reprezintă, de fapt, cea mai importantă perioadă din viaţa unui copil. A fost nevoie de mult efort şi grijă pentru ca această problemă să fie depăşită! Datorită adopţiei am primit următoarele oportunităţi: să am şi să cresc într-o familie grijulie, să particip într-un pentathlon modern la nivel internaţional, să studiez Robotica, cea din urmă oferindu-mi alte oportunităţi: am fost selectat împreună cu alţi 15 studenţi să mergem la o Universitate din Noua Zeelandă, unde ne-am implicat în diferite activităţi de cercetare şi, într-un final, mi-a fost acordată şansa de a vorbi cu oameni direct implicaţi în descoperirea particulei Higgs Boson la o conferinţă organizata de  Universitatea din Auckland”, a povestit Alexander.

Şansa adopţiilor internaţionale

Acesta se poate mândri că era între primii trei din clasă, la liceu, iar ambiţia sa a fost să studieze mecatronica (robotica). „Când mă gândesc la ceea ce am scris despre trecutul meu şi visele mele pot să spun cu încredere că nu aş fi avut toate aceste oportunităţi dacă rămâneam într-un orfelinat din România. Sunt foarte recunoscător Domnului ca a avut alte planuri pentru mine. Şi sunt, de asemenea, recunoscător faţă de părinţii mei, care mi-au dat toată dragostea şi sprijinul lor, şi toate aceste şanse ca să am parte de succes în viaţă”, a destăinuit tânărul.

Alexander crede că Guvernul României ar trebui să redeschidă adopţiile internaţionale cu scopul de a oferi un destin mai bun generaţiilor următoare de orfani. „Din acest motiv, ca român, v-aş ruga, în primul rând, să încercaţi să vă rugaţi Domnului să influenţeze pozitiv oamenii care au putere de decizie”, a spus tânărul.