Curs BNR
1 EUR = 4.9770 RON
1 USD = 4.7308 RON
1 GBP = 5.9957 RON
1 XAU = 402.2774 RON
1 AED = 1.2879 RON
1 AUD = 3.0709 RON
1 BGN = 2.5447 RON
1 BRL = 0.7807 RON
1 CAD = 3.3718 RON
1 CHF = 5.3444 RON
1 CNY = 0.6493 RON
1 CZK = 0.1973 RON
1 DKK = 0.6673 RON
1 EGP = 0.0951 RON
1 HUF = 1.2029 RON
1 INR = 0.0559 RON
1 JPY = 3.1529 RON
1 KRW = 0.3373 RON
1 MDL = 0.2584 RON
1 MXN = 0.2324 RON
1 NOK = 0.4280 RON
1 NZD = 2.7868 RON
1 PLN = 1.1596 RON
1 RSD = 0.0426 RON
1 RUB = 0.0444 RON
1 SEK = 0.4304 RON
1 TRY = 0.1363 RON
1 UAH = 0.1133 RON
1 XDR = 6.2181 RON
1 ZAR = 0.2616 RON
Publicat la 25 mai 2017
Sâmbătă începe campania electorală, care va fi una mai scurtă, de două săptămâni
Trei candidaţi s-au înscris în cursa pentru funcţia de primar al Râşnovului la alegerile parţiale din 11 iunie, aceştia fiind, în ordinea depunerii dosarelor la Biroul Electoral de Circumscripţie Râşnov, Liviu Butnariu (PNL), Daniel Diaconu (PER) şi Marius Lungu (independent). Era aşteptată şi cea de-a patra candidatură, a PMP, dar decizia anunţată public joia trecută de deputatul Valeriu Steriu a venit prea târziu şi popularii nu s-au încadrat în termenul de strângere a semnăturilor.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost luni, 22 mai, ora 24.00, iar potrivit preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Râşnov, judecătorul Alina Tocanie, în urma verificării fiecărui dosar în parte, cu privire la fiecare dintre cei trei candidaţi au fost constatate îndeplinite condiţiile legale, astfel că au fost emise hotărârile nr. 1 şi 2 din data de 20 mai şi hotărârea nr. 3 din data de 21 mai, prin care au fost admise candidaturile acestora. Potrivit acestor hotărâri, toţi cei trei candidaţi au depus liste ce cuprindeau mai mult de 500 de susţinători, acesta fiind minimul admis lege.
Potrivit legislaţiei, urmează ca, după expirarea termenelor prevăzute de lege pentru formularea de contestaţii şi în situaţia în care nu se va depune niciuna, în prezenţa majorităţii membrilor, Biroul Electoral de Circumscripţie va emite, până cel mai târziu în data de 26 mai, procesul verbal de constatare a rămânerii definitive a candidaturilor.
După ce vor fi emise hotărârile privind rămânerea definitivă a candidaturilor, cei trei competitori vor intra în campania electorală, programată pentru perioada 27 mai – 10 iunie (ora 7.00), urmând ca în 11 iunie, râşnovenii să se prezinte la urne pentru a alege primarul.
Speră la o campanie pe proiecte
Primul competitor care a depus dosarul de candidatură, însoţit de listele de susţinători a fost viceprimarul localităţii Liviu Butnariu (PNL), acesta prezentându-se la Biroul Electoral de Circumscripţie Râşnov în 20 mai, iar după câteva ore a fost emisă decizia şi procesul-verbal privind admiterea candidaturii. „Le mulţumesc râşnovenilor care au susţinut candidatura mea. Cred că am demonstrat în ultimul an, din funcţia de viceprimar, că pot să contribui cu succes la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea şi modernizarea Râşnovului. Le cer tuturor locuitorilor să fie alături de mine şi le promit că nu o să-i dezamăgesc. Putem realiza lucruri importante numai împreună. Să ne ajute Dumnezeu să ducem mai departe proiectele începute de echipa PNL. Sper ca după 11 iunie să am ocazia pentru a le mulţumi celor care m-au votat primar. Sper ca această campanie electorală să fie una civilizată, bazată pe prezentarea ideilor şi proiectelor de dezvoltare a oraşului”, a afirmat Butnariu.
Primele mulţumiri pentru PSD
Tot în 20 mai, a ajuns cu dosarul la BEC Râşnov şi candiatul PER, Daniel Diaconu. Şi în cazul lui, BEC a emis o decizie şi un proces-verbal de admitere a candidaturii. După ce şi-a depus dosarul, acesta a transmis presei locale că este „onorat de susţinerea „colegilor mei din PSD, PER şi Mişcarea Social-Liberală (a uitat ALDE, partid din alianţa ART care-l susţine la alegerile locale - n.r.) (...) şi, în acelaşi timp, sunt conştient de responsabilitatea de care trebuie să dau dovadă”, dar a anunţat şi că „ştiu ce am de făcut”.
Candidatul PSD, pe listă independent
Ultimul competitor care a depus dosarul, mai exact în data de 21 mai, a fost Marius Lungu, fostul preşedinte al PSD Râşnov, dar care s-a înscris în cursa electorală ca independent după ce, ca şi în cazul ALDE, partidele au renunţat la candidaţii proprii peste voinţa organizaţiile locale şi au luat de la Braşov decizia de a susţine candidatul altui partid. De altfel, el a afirmat că s-a pregătit aproape doi ani pentru a candida pentru funcţia de primar: „Din cauza modului total inadecvat prin care mi s-a refuzat acest drept, am decis să candidez ca independent”. Lungu a depus un dosar complet, astfel că şi în cazul lui a fost emisă o decizie de admitere a candidaturii. „Consider că am experienţa necesară pentru a conduce acest oraş. În cei cinci ani de experienţă în Consiliul Local am avut ocazia de a cunoaşte foarte bine proiectele de dezvoltare a oraşului şi doresc continuarea acestora. În cei 22 de ani de petrecuţi la catedră am cunoscut peste 2.000 de tineri şi pot spune că ştiu problemele cetăţenilor şi cred pot găsi soluţii pentru rezolvarea lor. De asemenea, având în vedere că din anul 2010 sunt licenţiat în economie, cred că pot înţelege şi mă pot implica în rezolvarea problemelor din acest domeniu”, a mai spus Lungu.
nu este nici un comentariu
La finalul lunii noiembrie au fost montate arcele de 70 de metri
2024-12-05 citeste mai multTranzacţia este estimată la 78.540 lei
2024-12-05 citeste mai multCe cheltuieli (rambursabile) au făcut colegii săi parlamentari pentru campanie
2024-12-05 citeste mai multANUNŢ În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, Consiliul Judeţean Braşov aduce la cunoştinţă publică[...]
2024-12-05 citeste mai multElena Lasconi pregătise un eveniment similar, pe care a anunţat că îl anulează
2024-12-05 citeste mai mult
Adaugă un comentariu