banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8773 - 22 oct 16:23

LIGA 1

Ajutor divin pentru Aurică după dispariţia „Căpitanului”

Autor: Dan NEACŞA

Publicat la 26 august 2013

Ajutor divin pentru Aurică după dispariţia „Căpitanului”
FC Braşov - ACS Poli Timişoara 2-1 (1-0)
Au marcat: Rodrigues (42), A.Cristea (90+4)/ şeroni (61)
FC Braşov (antr. Aurel ţicleanu): A. Marinescu - Străuţ, Oltean, Machado, S. Rodrigues - G. Păun (75 Tătar), D. Dias, B. Madeira, I. Popa (65 Vagner)- Buga, Danquah ( 32 A. Cristea).
ACS Poli (Antr. Valentin Velcea): Coca - Nohai, Scutaru, Şeroni, Ed. Nicola - Bărbuţ (72 Popovici), Gorobosov (85 Poparadu), Trandu, Fl. Nanu - Keita (90 Bodea) - S. Szekely.
Arbitru, Istvan Kovacs (Carei)
 
Stări sufleteşti alternante pentru Aurel ţicleanu la finalul epuizantului joc cu Timişoara. Bucuria debutului victorios era întretăiată de gândul că cel mai bun prieten al său, „căpitanul” Craiovei Maxima, Costică ştefănescu, urma să fie îngropat a doua zi. Lacrimile mijite în colţul ochilor lui Aurică au dovedit, vorba cântecului, că „şi bărbaţii plâng, câteodată”. Bărbaţi au fost şi jucătorii săi, care aveau nevoie neapărat de victorie la acest joc. Condiţiile meteorolgice vitrege, propice unei echipe care nu trebuia să construiască, avantajau net Timişoara. Braşovul a început jocul decis, cu gândul la trei puncte. Degeaba însă, tot ce gândeau jucătorii din spate, era irosit de Danquah în avanposturi. De fapt impropriu spus irosit, pitorescul atacant era într-un total contratimp cu mingile trimise spre el. Nici la duelurile aeriene nu s-a impus, nici spaţii nu a creat, aşa că înlocuirea sa după o jumătate de oră a venit firesc. În acest timp, „ai noştri”, au ameninţat mai serios o singură dată poarta şovăielnicului Coca, la lovitura de cap trimisă de Madeira. şi totuşi, „stegarii” au intrat în avantaj la pauză. Păun a „inventat” o pasă pentru Serginho Rodrigues şi portughezul i-a frânt mâinile lui Coca cu un şut la colţul scurt de la zece metri, 1-0. Repriza secundă a început cu Timişoara mai sus, „fâşneţii” Bărbuţ sau Gorosobov şarjând pe laturile terenului, finalizând cu centrări periculoase în faţa porţii. Beneficiind de jucători cu talie, oaspeţii aruncau mingi înalte în careu, cu precădere pe şeroni, un fundaş de aproape doi metri. Aşa au reuşit şi egalarea, una prefigurată după aspectul jocului din acele momente. Centrare înaltă de pe stânga şi fostul jucător de la Săcele de acum patru ani s-a înălţat şi a trimis cu boltă în dreapta lui Marinescu, 1-1 (61). De parcă nu ar fi fost de ajuns, după zece minute, Madeira a făcut un fault mai dur la marginea careului advers şi a „văzut” al doilea cartonaş galben, fiind eliminat. Spre cinstea lor, braşovenii au conştientizat gravitatea situaţiei şi au strâns rândurile. Au continuat să se apere eroic, dar nu au neglijat nici ofensiva. La un atac rapid, Cristea a fost faultat clar în careu, dar paradoxal, Kovacs a decis să aplice legea avantajului după ce, e drept, mingea ajunsese la un braşovean, dar în lateral (84). Finalul a fost apoteotic. Timişorenii au vrut să dea lovitura sub Tâmpa şi în ultimele momente ale jocului, au deplasat mai mulţi jucători la un corner. Gazdele au respins, balonul a ajuns la Andrei Cristea care a scăpat pe stânga, l-a driblat pe Coca şi a trimis de la 25 de metri în poarta goală, 2-1 (90+4). Bucuria braşovenilor contrasta cu disperarea timişorenilor, care s-au văzut învinşi la capătul unui joc care cel puţin în final, l-au avut în mână.
 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie