„Aici Radio Europa Liberă…”

„…Transmitem pe frecvența de unde scurte…” - un „refren” care a produs uimire, nostalgie, frustrare sau admirație. Proiecția lungmetrajului documentar „Cold Waves/Război pe calea undelor” în premieră la Brașov, sâmbătă, la Centrul Cultural „Reduta”, nu a lăsat publicul rece. Cei mai în vârstă și-au amintit de clipele când ascultau muzică și știri la Radio Europa Liberă, cei mai tineri - obișnuiți cu cele șapte posturi de radio, mai mult sau mai puțin locale -, au rămas uimiți de forța exercitată de „radioul bunicului”. Toți au rămas surprinși însă să afle istoria din spatele radiourilor cu lămpi și au rămas năuciți de modul în care au fost urmăriți și „eliminați” jurnaliștii Secției de limba română a Europei Libere de către serviciile secrete române și de Securitate. Toți au simțit gustul frustrării când au văzut că foștii securiști, care aveau în atribuțiile de serviciu „neutralizarea” postului de radio, ocupă acum funcții importante în conducerea țării și nici măcar nu regretă faptele lor. O istorie în megaherți Titlul provine de la Războiul Rece și sintetizează lupta nevăzută, purtată pe calea undelor. O mână de jurnaliști finanțați de SUA aduceau „realitatea occidentală” și muzica „modernă” în spatele Cortinei de fier, iar Securitatea făcea tot posibilul pentru a reduce la tăcere „undele” rebele. Documentarul prezintă istoria secției române a postului Radio Europa Liberă de la începuturile ei, din ’77, și până la închiderea ei, la câțiva ani după Revoluție. Regizorul Alexandru Solomon a reușit să pună cap la cap declarațiile „personajelor” din fața microfonului – a jurnaliștilor care au lucrat de-a lungul timpului în redacția situată în Germania Federală (Monica Lovinescu, Ioana Măgură Bernard, Mary Georgescu, Emil Hurezeanu, etc), dar și din fața aparatelor de radio: Vasile Paraschiv, disidentul Doina Cornea, etc). Unul dintre cele mai savuroase interviuri a fost acordate de Carlos Sacalul, spionul rus care, plătit de Securitate, a aruncat în aer sediul postului de radio, dar și de foștii securiști Cornel Burtică și Ilie Merce, doi dintre cei care se ocupau de secția denumită conspirativ „Eterul”. Ziaristul francez bătut de securiști, la Brașov Brașovul a fost printre ultimele orașe din turul de prezentare desfășurat de realizatori prin România. La Reduta au fost prezenți regizorul Alexandru Solomon, împreună cu membri ai echipei și doi dintre protagoniștii documentarului: jurnalistul francez Bernard Poulet și Vasile Paraschiv, unul dintre ascultătorii radioului, comparat cu Lech Walesa al polonezilor. Bernard Poulet scria despre problemele românilor în acea perioadă și a fost bătut când a venit în România, pentru a se întâlni cu Paraschiv. „Europa Liberă a constituit pentru mine o alternativă la sursele de informații propagandistice din România comunistă. Jurnaliștii români de la Paris, printre care Monica Lovinescu sau Mihnea Berindei, îmi traduceau informația care venea din România și care era foarte săracă. Ei au avut meritul de a mă ține la curent pe vremea în care lucram la «Le Matin de Paris», un ziar mai degrabă de stânga. Interesul pentru România venea în anii 70’ – 80’ din partea unor jurnaliști de stânga necomuniști. Jurnaliștii de la «Le Figaro» erau invitați la vânătoare cu Ceaușescu și publicau materiale elogioase despre cât de bine merge România. Unul dintre redactori a publicat o biografie foarte elogioasă de-a lui Ceaușescu, probabil plătită. În schimb, jurnaliștii de stânga erau mai atenți la greutățile prin care trece România. Grație acestei rețele de oameni care aduceau informații din România și le interpretau pentru jurnaliștii străini, l-am cunoscut și pe Vasile Paraschiv, în timpul vizitei sale la Paris, din 78’. În urma acestei vizite și a interesului pe care l-a suscitat Vasile Paraschiv a-tunci, am revenit în România în 82’. În loc să-l întâlnesc pe Paraschiv, m-am întâlnit cu Securitatea. În acel loc, domnul Paraschiv a reușit să pună o placă comemorativă în memoria acelui trist eveniment”, a declarat Poulet. Internat la „nebuni” pentru corespondența cu Europa Liberă Vasile Paraschiv, primul sindicalist dinainte de ’89, a fost bătut cu bestialitate și a fost de trei ori internat în spitalele de psihiatrie. O dată doar pentru că și-a permis să trimită o scrisoare către Europa Liberă. „Anul acesta împlinesc 80 de ani. Am intrat în conflict cu Partidul Comunist Român în noiembrie 1968, când am declarat, într-o ședință oficială de alegeri de partid, că eu nu vreau să mai fiu membru de partid, pentru că el încalcă Constituția țării și calcă drepturile muncitorilor în picioare. În 1977 l-am cunoscut pe Paul Goma, a cărui scrisoare adresată conferinței post-Helsinki am semnat-o. Am devenit tovarăș de luptă împotriva dictaturii comuniste. Am cerut pașaport în noiembrie 1977 și mi s-a dat în 24 de ore, crezând că și eu, la fel ca toată lumea de atunci, nu mă mai voi întoarce acasă și voi cere reîntregirea familiei acolo. Eu am plecat doar ca să vorbesc, să arăt opiniile publice internaționale, condițiile de muncă ale românilor. Am ajuns la Paris în 27 ianuarie 1978, iar pe 6 februarie am ținut prima conferință de presă la Paris”, le-a mărturisit bătrânul brașovenilor aflați la Reduta.