Curs BNR

1 EUR = 4.9771 RON

1 USD = 4.5290 RON

1 GBP = 5.9304 RON

1 XAU = 384.5900 RON

1 AED = 1.2330 RON

1 AUD = 3.0466 RON

1 BGN = 2.5447 RON

1 BRL = 0.8238 RON

1 CAD = 3.3199 RON

1 CHF = 5.2985 RON

1 CNY = 0.6421 RON

1 CZK = 0.1966 RON

1 DKK = 0.6674 RON

1 EGP = 0.0934 RON

1 HUF = 1.2415 RON

1 INR = 0.0539 RON

1 JPY = 3.0636 RON

1 KRW = 0.3359 RON

1 MDL = 0.2587 RON

1 MXN = 0.2346 RON

1 NOK = 0.4251 RON

1 NZD = 2.7708 RON

1 PLN = 1.1541 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0470 RON

1 SEK = 0.4380 RON

1 TRY = 0.1320 RON

1 UAH = 0.1100 RON

1 XDR = 6.0763 RON

1 ZAR = 0.2593 RON

Editia 8281 - 10 oct 04:21

Ai muncit 25-45 de ani şi ai avut un salariu de 2000 de lei? La ce pensie să te aştepţi după recalcularea din septembrie 2024

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 31 ianuarie 2024

Ai muncit 25-45 de ani şi ai avut un salariu de 2000 de lei? La ce pensie să te aştepţi după recalcularea din septembrie 2024

Mulţi pensionari aşteaptă cu optimism momentul recalculării pensiilor de anul acesta şi se întreabă dacă vor primi ceva bani în plus. Iată care este formula prin care orice pensionar îşi poate calcula singur pensia care îi va reveni după recalculare.
De aceea, vom lua în calcul o persoană standard din sistem, care avut o perioadă de cotizare de 25 – 45 de ani şi a avut în medie un salariu lunar  de 2.000 de lei.  Ce pensie va avea după recalculare o astfel de persoană?
În acest moment în România sunt peste 5 milioane de pensionari, 60% dintre aceştia urmând să aibă pensiile majorate după recalcularea care este programată pentru 1 septembrie 2024. Creşterea medie a pensiilor va fi de aproximativ 40%, numai că unele pensii vor creşte mai mult, iar altele mai puţin.
Acest lucru se datorează punctelor de stabilitate din noua metodă de calcul al pensiilor. Practic, cuantumul pensiilor va depinde foarte mult de numărul de ani lucraţi.
De exemplu, persoanele care au lucrat mai mult de 25 de ani vor avea o pensie considerabil mai mare, poate chiar dublă.
Totuşi, Legea pensiilor, care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, a fost făcută publică, dar nu şi regulile de aplicare ale acesteia. De aceea, calculele se pot schimba destul de mult după apariţia acestor norme.
Vom face calculul pensiei trei pensionari care au avut acelaşi salariu net de 2000 de lei lunar, dar care au înregistrat stagii diferite de cotizare. Unul a muncit 25 de ani, altul, 35 de ani, iar cel de al treilea, 45 de ani.

Cum se calculează punctajul lunar
Conform legii, „punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv”
Venitul brut lunar care se ia în calcul este de 6.789 de lei. Aşadar, punctajul lunar se obţine împărţind salariul lunar brut obţinut la 6.789. La acesta se adaugă punctele aferente fiecăreia din cele 12 luni şi se va împarţi la 12.
Ne vom da seama cât va primi un pensionar dacă a lucrat 25 de ani, 35 de ani sau 45 de ani şi a câştigat în medie 2.000 de lei pe lună.
Un salariu net de 2.000 de lei se obţine dacă cel brut a fost 3.550 de lei. Prin împărţire la 6.789 se va obţine un punctajul de 0,52. În prezent, valoarea punctului de pensie este de 81 de lei.
Să luăm cazul pensionarului care a muncit 25 de ani, cu un salariu net de 2.000 de lei. Pentru acesta, pensia care va rezulta este 25 de ani X 0,52 X 81 lei. Rezultă o pensie de 1.300 lei, lunar.
Pentru pensionarul care a muncit 35 de ani pe un salariu net de 2.000 de lei vei avea calcului va fi următorul: 35 de ani x 0,52 = 18,2 puncte.
Însă, conform noii legi, la aceasta se adaugă aşa numitele punctele de stabilitate: 5×0,5+5×0,75=6,25. Fără aceste puncte de stabilitate, pensia rezultată ar fi fost, în cazul unui punct de pensie în valoare de 81 de lei, de 1474 lei.
Luând însă în calcul şi punctele de stabilitate, la cele 18,2 puncte rezultate după calculul celor 35 de ani de muncă, se mai adaugă încă 6,25, ceea ce duce la 24,45 şi la o pensie de 1.930 lei.
Număr de puncte: 35 X 052 puncte = 18,2 puncte. La care se aduagă puncte de stabilitate 5X 0,5 + 5 X 0,75 = 6,25. Total puncte: 24,45 X 81 lei punctul de referinţă = 1.930 lei
Pentru pensionarul de 45 de ani cu un salariu net de 2.000 de lei, calculul în felul următor: 45 ani X 0,52 = 23,4, la care se adaugă puncte de stabilitate:  5X 0,5 + 5 X 0,75 + 5X1 = 11,25. În total, 34,65 puncte x 81 lei, rezultă o pensie de 2.800 lei.

Care este formula de calcul?
Ca o concluzie, formula de calcul a pensiei după recalculare este următoarea:
Pensia = VPR (valoarea punctului de referinţă) x Numărul total de puncte.
VPR  = 81 lei
Număr total de puncte al pensionarului = punctele de contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Cum se calculează punctele de stabilitate
Punctele de stabilitate se acordă celor care au muncit mai mult de o perioadă de 25 de ani.
Astfel, se acordă 0,50 puncte pentru fiecare an, pentru anii din intervalul 26 – 30 de rămânere în muncă, inclusiv; 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 – 35, inclusiv; 1 punct/an, pentru anii din intervalul 36 – 40 ş.a.m.d.
La acestea se adaugă şi: 0,25 de puncte pentru fiecare an la grupa a a II-a de muncă (20 lei în plus pe an) şi 0,5 puncte pentru fiecare an la grupa I de muncă (40 lei în plus la pensie).


 

Comentarii

'Willy'

2024-01-31 02:20:30


'Mai bine lucri la negru. Si pui singur deoparte. Iti iei tractor prin fonduri UE si om te-ai facut.'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie

banner promotionalbanner promotionalbanner promotional