Agenţia Metropolitană Braşov implementează la nivelul Zonei Metropolitane Braşov proiectului european "Transfer de cunoştinţe - Transfer de capital uman” (TOK-TOC - 1242R4), cofinanţat de programul INTERREG IVC, în calitate de partener, alături de reprezentanţi ai altor 5 europene: Grecia, Marea Britanie, Olanda, Spania şi Germania, lider de proiect fiind Camera de Comerţ şi Industrie pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din Atena, Grecia.
Proiectul TOK-TOC urmăreşte îmbunătăţirea politicilor care guvernează transferul antreprenorial în întreprinderile mici şi mijlocii, care sunt motorul creşterii economice la nivelul României şi al Uniunii Europene, precum şi promotoare de idei inovative în economie şi în mediul social. Scopul proiectului TOK-TOC este de a sprijini antreprenoriatul, reunind comunitatea de afaceri şi autorităţile locale în demersul de dezvoltare de noi politici şi acţiuni de sprijin de transfer antreprenorial.
În perioada următoare, Agenţia Metropolitană Braşov va derula o serie de activităţi ce vin în sprijinul antreprenorilor dinamici, care caută consiliere şi doresc să realizeze transferul de cunoştinţe de la generaţiile mai în vârstă către cei mai tineri. Luna aceasta, va avea loc un workshop regional cu peste o sută de oameni de afaceri din judeţ precum şi o sesiune de informare, adresată în special tinerei generaţii, având ca scop prezentarea avantajelor preluării unei afaceri existente faţă de crearea uneia noi.
„În cadrul proiectului Tok-Toc s-a deschis la Braşov biroul municipal de consultanţă în afaceri, birou ce susţine dezvoltarea antreprenoriatului şi a transferurilor antreprenoriale, vizând dezvoltarea unei economii locale durabile şi sănătoase. Biroul municipal funcţionează în cadrul Primăriei Braşov, la parterul instituţiei. Activităţile ce se vor derula în perioada următoare în cadrul proiectului vizează organizarea unor ateliere speciale destinate transferului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, pentru cumpărători şi vânzători, oferind şedinţe de mentorat pentru evaluarea argumentelor pro şi contra începerii unei mici afaceri versus transferul unei afaceri, precum şi pentru stimularea tinerilor neangajaţi şi a femeilor cu idei inovatoare de afaceri de a lua în calcul ideea de a prelua o afacere de familie, în căutarea unui nou proprietar”, a declarat directorul general al AMB, David Dragoş.
În cadrul ultimei întâlniri de lucru a staff-ului proiectului, ce a avut loc saptămâna trecută, în Atena, au fost evaluate rezultatele obţinute ca urmare a implementării acestui proiect, până la acest moment, având în vedere că activităţile se vor finaliza în luna decembrie a acestui an. Unul dintre cele mai importante instrumente create în cadrul proiectului este platforma on-line pentru transfer de afaceri: www.tok-toc.biz, această platformă fiind disponibilă pentru oricare antreprenor care doreşte să transfere propria afacere sau să cumpere. În acest moment, sunt disponibile pentru consultare un ghid de bune practici şi un raport de transferabilitate disponibil pentru toate instituţiile interesate în vederea îmbunătăţirii semnificative a transferul afacerilor în regiune, asigurându-se păstrarea cunoştinţelor şi a capitalului uman.
În cadrul proiectului vor fi identificate cele mai eficiente exemple de bune practici cu privire la modul în care bogăţia de cunoştinţe şi competenţe acumulate de-a lungul anilor să poată fi transferată la generaţiile mai tinere care vor prelua afacerile.
Cel mai inovativ aspect al proiectului îl reprezinta atragerea autorităţilor locale în procesul de transferare a cunoştinţelor de la antreprenorii în vârstă, experimentaţi către forţa de muncă tânără. Pâna la finele proiectului, Agenţia Metropolitană Braşov va elabora şi un set de recomandări pentru politicile publice regionale şi naţionale în scopul susţinerii şi încurajării dezvoltării afacerilor familiale.
Conferinţa internaţională de închidere a proiectului va avea loc anul acesta, în luna octombrie, la Braşov.
Adaugă un comentariu