Agamiță Abraham: Pac la Răsboiu'!
Autor: Octavian ANDRONIC
Publicat la 21 noiembrie 2008
Dezvăluire șocantă: pe când nu era ministru, actualul titular al Internelor a fost implicat într-un caz de trafic și consum de droguri! Bomba a fost aruncată tocmai de fostul șef al Agenției Naționale Antidrog, chestorul pensionat Pavel Abraham
Dezvăluire șocantă: pe când nu era ministru, actualul titular al Internelor a fost implicat într-un caz de trafic și consum de droguri! Bomba a fost aruncată tocmai de fostul șef al Agenției Naționale Antidrog, chestorul pensionat Pavel Abraham.
Dată fiind autoritatea în materie a persoanei, întâmplarea n-ar trebui să rămână o simplă chestiune de rating TV. În orice țară civilizată, o asemenea dezvăluire ar fi generat un veritabil taifun: șeful șefilor din instituțiile care luptă cu acel flagel, are el însuși niște „antecedente”. Unele neelucidate! În mod normal, înainte de numirea sa ca titular la MIRA, șeful său, Tăriceanu, ar fi trebuit să fie informat, în primul rând de către departamentul contrainformativ al institutului, despre CV-ul celui pe care dorea să-l pună șef. Și cum - după cum ne asigură Abraham - la vremea respectivă s-a făcut o audiență de către niște polițiști corecți, cu grade, nume și prenume, episodul ar trebui să se regăsească prin arhivele Poliției. Dacă nu se regăsește, înseamnă că s-a întâmplat ceva grav. Că cineva și-a asumat riscul de a șterge niște urme. Nu toate. Cine ar fi putut să facă așa ceva? Gândul nu poate să nu te ducă puțin pe la influența pe care o avea viitorul socru, avocatul trecut prin ciur și prin dârmon, Vlasov, lider liberal cu influență. E o simplă presupunere și dacă nu e așa, jos pălăria față de verticalitatea actualului președinte al Camerei de Comerț al României. De fapt, problema rămâne a d-lui David, ale cărui justificări transmise în direct la emisiunea cu pricina au fost atât de debile, de parcă veneau de la ultimul sectorist prins cu mâța mitei în sac, nu de la ditmai șeful polițiștilor, cu sau fără epoleți.
Repet - mi se pare un lucru grav ca instituțiile responsabile să nu se autosesizeze în urma acestui denunț. Căci despre așa ceva este vorba: chestorul Abraham l-a denunțat pe ministrul David! Dar n-a făcut-o de dragul dreptății. Pentru că, dacă avea drag de dreptate, o făcea de când are dosarul sau copia lui (se știe că este un pasionat colecționar de dosare, cu care și-a salvat - și promovat - nu o dată cariera). A făcut-o doar când ministrul l-a pensionat cu forța, în contra dorinței sale fierbinți de a mai rămâne 3-4 ani în fruntea bucatelor la mănoasa Agenție Antidrog, pe care o îndrăgise peste măsură. Precum Agamiță Dandanache, a scos „scrisorica” din fișet și „pac la Răsboiu” în emisiune!
De altfel, cam asta e rețeta curățeniei morale în România: ești cu mine, mergem împreună la prăduială. Nu ești, te dau în vileag și ies erou! Halal morală. Halal moraliști!
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu