Curs BNR

1 EUR = 4.9758 RON

1 USD = 4.6712 RON

1 GBP = 5.7677 RON

1 XAU = 354.4765 RON

1 AED = 1.2719 RON

1 AUD = 3.0068 RON

1 BGN = 2.5441 RON

1 BRL = 0.8970 RON

1 CAD = 3.4040 RON

1 CHF = 5.1247 RON

1 CNY = 0.6449 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2603 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0182 RON

1 KRW = 0.3387 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2740 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7592 RON

1 PLN = 1.1519 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1433 RON

1 UAH = 0.1174 RON

1 XDR = 6.1419 RON

1 ZAR = 0.2447 RON

Editia 8168 - 23 apr 18:40

AEP: Creşterea cu 60% a preţului gazelor naturale la iarnă nu este cel mai pesimist scenariu posibil

Autor:

Publicat la 18 august 2022

AEP: Creşterea cu 60% a preţului gazelor naturale la iarnă nu este cel mai pesimist scenariu posibil

Preţul gazelor naturale a atins marţi, 16 august, un nou prag record pe bursa din Olanda, 251 euro/MWh, deşi în Europa temperatura medie a aerului este de 25 grade Celsius, iar în acest context preţurile gazelor şi implicit ale electricităţii vor atinge în această iarnă valori nemaiîntâlnite, reafirmă Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).
Conform Asociaţiei, problema cea mai importantă a iernii este existenţa efectivă a gazelor, şi astfel vom asista la situaţii în care unii consumatori/ţări, vor fi determinaţi să ofere „oricât” pe gaze, doar pentru a le avea.
AEI aminteşte că anul trecut creşterea preţului gazelor naturale a început în luna iulie, urmare a reducerii livrării de gaze din Rusia, pe fondul lipsei obligaţiilor contractuale pe termen lung şi a unor probleme tehnice. Această situaţie a determinat o creştere a preţului gazelor cu 463% faţă de preţul maxim înregistrat înaintea începerii conflictului din Ucraina. Istoria se repetă anul acesta, afirmă asociaţia. Reducerea livrărilor de gaze spre ţări din Europa va aduce preţuri la gaze în iarnă care nu au mai existat vreodată pentru acest produs.
Există două prognoze în spaţiul public, care arată că este posibil ca preţul gazelor tranzacţionate pe bursă să crească cu 44% – 60% în iarna 2022-2023. „Deşi aceste valori sunt ameţitoare, nu reprezintă scenariul cel mai pesimist posibil al creşterii preţului la gaze în această iarnă”, transmite Asociaţia.
Reprezentanţii AEI amintesc că, în martie 2022, în cadrul dezbateriilor privind OUG de Plafonare a preţului la gaze şi energie electrică, afirmau că reglementarea la 150 lei/MWh a preţului gazelor naturale vândute de producători pentru gazele care se vor achiziţiona pentru populaţie şi de 250 lei/MWh pentru gazele care se vor achiziţiona pentru consumatorii producătorii de energie termică va determina, exact cum s-a întâmplat în cazul OUG 114, o explozie a preţului la gaze pentru consumatorii non casnici care consumă mai mult de 50.000 MWh/an. AEI spunea că aceşti consumatori vor achita aproape toate gazele din import în următorul an (cca. 80%), dar şi diferenţa între preţul de piaţă şi preţul plafonat pentru gazele din producţie internă, adică consumatorii industriali vor achita un preţ de minim 1.000 lei/MWh.
Între timp, consumul de gaze a scăzut conform datelor INS în primele 6 luni ale acestui an cu 8,5% la gazele naturale şi cu 3,7% la energie electrică faţă de consumul din anul trecut.
Autorităţile anunţă acum că a estimat că ponderea din PIB care trebuie să acopere costurile cu plafonarea preţului se ridică la 3%. AEP estimează însă că plăţile pentru furnizori vor costa peste 4% din PIB.

+0 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie